Numirea procurorilor șefi. Toader, în dezacord cu CSM
Din sumedenia de modificări prezentate miercuri de ministrul Justiției se detașează cele referitoare la numirea și revocarea procurorului general, șefilor DNA și DIICOT și adjuncților acestora. Din schemă ar urma să fie scos președintele României, urmând să se instituie un mecanism asimetric față de cel de la judecătorii șefi. Doar că, de-a lungul timpului, CSM s-a pronunțat împotriva unor propuneri asemănătoare celor ale lui Tudorel Toader.
Ministrul Justiției a explicat, miercuri, că procedurile de numire „parțial se păstrează, parțial se modifică”. Ce înseamnă asta? Se păstrează, în mare, procedura actuală prevăzută pentru funcțiile de conducere de la Înalta Curte de Casație și Justiție și se schimbă radical procedura numirii și revocării procurorilor șefi.
În prezent, preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la aceasta instanţă cel puţin 2 ani (alin 1. art. 53 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor). Diferența ar fi, în varianta Toader, că propunerea nu ar mai urma să o facă plenul CSM, ci Secția pentru judecători a CSM.
În privința procurorului general, procurorilor șefi ai DNA și DIICOT și adjuncților acestora, legea actuală prevede (alin. 1 art. 54 din Legea nr. 303/2004) că numirea este făcută de președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul CSM. În varianta Toader, președintele dispare cu totul din schemă, urmând ca numirea să fie făcută de Secția pentru procurori a CSM, iar propunerea, de către ministrul Justiției.
Toader a justificat modificarea prin raportare la Mecanismul de Cooperare și Verificare, care „recomandă o procedură transparentă pentru numirea procurorilor în funcție” și „neamestecul factorului politic”.
Dacă este vorba de raportul MCV din 2013, atunci în document se spunea așa: „Comisia consideră că este esențial să se numească o nouă conducere a Ministerului Public și a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) care să poată demonstra independența, integritatea și profesionalismul necesare pentru a se bucura de încrederea publicului și a continua să aibă rezultate eficiente. Raportul a subliniat în acest context necesitatea ca numirea unui nou Procuror General și a unui nou Procuror șef al DNA să fie atât un proces deschis și transparent, cât și unul în cadrul căruia să fie aleși candidați având competențe specifice, integri și cu rezultate în acțiunea anticorupție”. Cu alte cuvinte, nu se spune nimic despre scoaterea președintelui din ecuația numirii procurorilor șefi.
Să vedem însă și ce spunea CSM atunci când a fost consultat pe tema schimbării procedurii de numire și revocare a procurorilor șefi (pentru că ideea nu este deloc nouă, au mai vânturat-o public pesediștii, conservatorii și, mai nou, Călin Popescu Tăriceanu).
Și în 2006 (când s-a pronunțat pe un proiect de lege depuse de senatorul UDMR Gyorgy Frunda), și în 2016 (când a analizat proiectul depus de liderul ALDE), și pe parcurs, CSM a militat pentru o simetrie între mecanismul de numire a conducerii ICCJ și mecanismul numirii procurorilor șefi.
„Pentru a se asigura respectarea principiului separației puterilor în stat și a se evita imixtiunea factorului politic în domeniul justiției, apreciem că numirea în funcțiile prevăzute la art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să se realizeze în aceleași condiții ca și numirea președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, de către președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii”, se arată în hotărârea CSM nr. 369/2006.
Aceeași argumentație apare și în decizia CSM nr. 438/2006, adoptată după ce membrii Consiliului au fost solicitați să se pronunțe pe un proiect de lege depus de doi senatori PC, printre care și Dan Voiculescu. În plus, în această decizie CSM propune ca mecanismul numirii procurorilor șefi să fie schimbat astfel încât ministrul Justiției să dispară total din ecuație: „procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul șef al DNA, adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul șef al DIICOT și adjuncții acestuia sunt numiți de președintele României, primul la propunerea plenului CSM, iar ceilalți, la propunerea Secției pentru procurori a CSM, cu avizul ministrului Justiției (...)”.
În 2016, când CSM a fost solicitat să se pronunțe asupra proiectului de lege prin care Călin Popescu Tăriceanu îl scotea pe președinte din procedura numirii procurorilor, avizul Consiliului a fost negativ. Și de data aceasta, CSM a pledat pentru o simetrie între mecanismul numirii conducerii ICCJ și mecanismul numirii/revocării procurorilor șefi.
„Propunerea formulată de Consiliu valorifică și prevederile art. 94 lit. c) din Constituția României conform cărora «președintele României numește în funcții publice, în condițiile prevăzute de lege», propunerea fiind formulată și în considerarea acestei atribuții constituționale”, se arată în hotărârea CSM nr. 321/2016.
