Ieşirea în stradă a bolnavilor de cancer din România este un eveniment fără precedent şi de o gravitate ieşită din comun. Oameni a căror singură preocupare ar trebui să fie conservarea energiei pentru a lupta împotriva unei boli nemiloase sunt puşi în situaţia ca, pe o căldură de 40 de grade într-un Bucureşti sufocat, să protesteze împotriva unui ministru al Sănătăţii orb, surd şi nepăsător faţă de suferinţa lor şi faţă de lucrurile pe care aceştia le solicită. Din păcate, domnul doctor Alexandru Rafila se dovedeşte a fi cel mai lipsit de empatie ministru al Sănătăţii post-decembrist şi o asemenea contraperformanţă este greu de egalat.
Ca supravieţuitoare a unui diagnostic de cancer care mi-a schimbat fundamental viaţa şi ca promotoare a mai multor proiecte de lege menite să-i ajute pe bolnavii oncologici, mi-aş fi dorit din toată inima să fiu alături de cei care protestează şi să-i asigur de sprijinul, susţinerea şi înţelegerea mea. Nu sunt acolo nu pentru că, din postura mea de senatoare PNL şi preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale, prezenţa mea ar fi generat un scandal în coaliţie, ci pentru că nu îmi doresc ca acest protest să fie în vreun fel interpretat în cheie politică sau să fie denaturat în ideea că, iată, un reprezentant al liberalilor îl atacă pe ministrul PSD al Sănătăţii.
În esenţă, protestul bolnavilor de cancer are două cauze majore:
1) Situaţia absolut catastrofală din spitalele României subfinanţate care a condus până în punctul în care citostatice destul de comune să lipsească din schemele de tratament. Pur şi simplu, oamenilor cărora li se amână tratamentul sunt condamnaţi la moarte;
2) Pacienţilor oncologici le-a fost ucisă, cu premeditare şi cinism, şi bruma de speranţă pe care o aveau odată cu adoptarea de către Parlamentul României a Planului naţional pentru prevenirea şi combaterea cancerului (PNCC) la sfârşitul anului 2022. Practic, aşa cum spune şi domnul Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, cei care ies în stradă protestează pentru dreptul lor fundamental la viaţă, nu pentru beneficii materiale sau privilegii.
Această manifestaţie unică a pacienţilor oncologici vine în contextul în care, de la începutul anului, domnul ministru Alexandru Rafila refuză orice tip de comunicare directă, asumându-şi nu postura de doctor, ci pe cea de zeu atotştiutor. Motivând că Planul adoptat iniţial (la care a fost contributor şi iniţiator în Parlamentul României din postura de deputat) NU este perfect, domnul Rafila a decis, fără vreo consultare cu bolnavii, cu reprezentanţii sistemului sanitar, cu experţii, cu societatea civilă sau măcar cu colegii săi medici din PSD care cer aplicarea legii, că PNCC trebuie modificat. Vrea neapărat să se vadă scris peste tot că este Planul anti-cancer al lui Rafila.
În acest context, apar trei probleme fundamentale:
1. Ne aflăm în situaţia absolut neverosimilă în care un ministru din Guvernul României refuză explicit aplicarea unei legi în vigoare – legea 293/2022 nu a fost abrogată şi nici modificată. Mai mult, pe 30 iunie, într-o conferinţă de presă la sediul Ministerului Sănătăţii, ministru Alexandru Rafila a anunţat adoptarea normelor de aplicare pentru lege, printr-un document de PR politic, fără a îndeplini obligaţiile legale/juridice care decurg de aici. Practic, normele de care vorbea domnul Rafila nu sunt nici până acum adoptate, ceea ce înseamnă că a minţit opinia publică.
Ca avocat, aş spune că lipsa de respect faţă de Constituţie şi faţă de legile în vigoare, ar trebui să aibă şi efecte juridice. Nu degeaba, reprezentanţii bolnavilor de cancer vorbesc şi despre o plângere penală.
Legea nr.293/2023 prevede, în mod expres, faptul că Guvernul aprobă prin hotărâre, normele de aplicare a legii şi de implementare a Planului național de prevenire şi combatere a cancerului în România. Acest lucru nu s-a realizat înainte de 30 iunie 2023. Documentul prezentat de ministrul Alexandru Rafila în data de 30 iunie nu reprezintă o hotărâre de Guvern, ci un material de presă! El NU are valoare juridică. Reprezintă un set de deziderate. Actualizarea Contractului Cadru de către CNAS transpune doar parțial unele măsuri obligatorii din Legea nr. 293/2022.
Separaţia Puterilor în stat stipulată de Constituţia României îi impune unui reprezentant al Puterii Executive să aplice hotărârile Puterii Legislative.
2. Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică (vorba vine, pentru că nu s-a anunţat nicio consultare) un proiect de Ordonanţă („de optimizare”) prin care PNCC este fundamental modificat în 29 de puncte. Scopul astfel urmărit nu este acela de a rezolva problemele, ci de a amâna sine die alocarea fondurilor necesare şi pornirea programelor cuprinse în Planul anti-cancer. Este, de fapt, o tragere de timp ruşinoasă prin care Alexandru Rafila doreşte să se derobeze de responsabilitate şi să împingă răspunderea către viitorul ministru al Sănătăţii. Dar, pe logica domniei sale, în ipoteza în care la Ministerul Sănătății vine un alt decident care apreciază că nici Planul amendat nu este perfect, unde ajungem?
Problema nu se reduce doar la această jumătate de an pierdută, ci la faptul că este adusă clepsidra în poziţia iniţială şi o luăm de la capăt. Scopul final al demersului de „optimizare” al Planului nu este să-l facă mai bun, ci să fie amânat pe termen nedeterminat. Numai că bolnavii de cancer nu sunt naivi. Ei înţeleg foarte bine că, de fapt, ministrul Sănătăţii, vorba lui Farfuridi, primeşte să se revizuiască... dar să nu se schimbe nimica.
3. Ordonanţa prin care se doreşte modificarea PNCC este o derobare de responsabilitate. Pentru că domnul Rafila nu vrea să-şi îndeplinească obligaţiile care îi revin din postura de ministru de a respecta legea, încearcă să-l tragă pe sfoară pe Premierul Ciolacu sub semnătura căruia vrea să se ascundă. Aceasta este a doua mare şmecherie a OUG pe lângă amânare: din acel moment, responsabilitatea se va fi mutat la Prim-ministru.
Am înţeles: eu nu sunt medic, sunt o simplă supravieţuitoare de cancer care astăzi este în Parlament. Domnul Rafila nu este de acord nici măcar cu propriii colegi – spre exemplu, cu doctorii Achimaş Cadariu şi Streinu Cercel. Este un război împotriva lumii pe care l-a declanşat: el, şi doar el, are dreptate, el le ştie pe toate şi toţi ceilalţi sunt fie proşti, fie rău intenţionaţi. Pot accepta ideea că domnul ministrul Rafila nu are suficienţi bani în buget, nu ştie cum şi nu poate să aplice Planul naţional pentru prevenirea şi combaterea cancerului. În acest caz, cred că varianta cea mai bună ar fi să-şi asume şi să lase locul cuiva mai priceput şi mai dornic. Ce nu pot însă accepta este că, după ce îi condamnă la moarte pe pacienţii oncologici prin nepăsare, dovedeşte şi o lipsă cruntă de respect faţă de aceştia prin refuzul oricărui dialog. Este acea desensibilizare absolut inumană pe care am văzut-o şi în cazul „azilurilor groazei” în care oamenii plătiţi să aibă grijă de bolnavi sfârşesc prin a-i matrata şi umili.
Din păcate, după evenimentele ultimei perioade, am sentimentul apăsător că suntem precum în Legenda Meşterului Manole: ce clădim ziua se năruieşte noaptea. Suntem acum în situaţia absolut nedreaptă şi ingrată de a gestiona orgoliul unui singur om, care, cu de la sine putere, a decis să anuleze tot ceea ce am reuşit să construim împreună anul trecut. Pentru că trebuie spus că 2022 a fost anul speranţei pentru bolnavii de cancer din România – pentru prima dată, exista un consens politic şi erau alături de noi toţi oamenii care contează (de la bolnavi, la sistem sanitar, societate civilă şi mass media).
Recunosc că, de la un punct încolo, pare că această luptă surdă se poartă asupra unor lucruri abstracte şi tehnicalităţi juridice. Până la urmă, ceea ce contează cel mai mult este ce se întâmplă în realitate. După rectificarea bugetară atât de aşteptată, vom putea vedea câţi bani se alocă efectiv luptei împotriva cancerului (un etalon uşor de înţeles de toată lumea). De asemenea, încurajez mass media să verifice câte din măsurile anunţate de domnul Rafila ca aplicabile de la 1 iulie sunt şi puse în practică, găsindu-şi finanţarea pe care trebuia să o asigure. De altfel, aşa cum se vede şi din proiectul de ordonanţă privind „optimizarea” PNCC, una dintre preocupările principale este să mute întreaga responsabilitate în spatele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Cât timp Alexandru Rafila este ministru al Sănătăţii, nu sunt deloc optimistă că lucrurile se vor îmbunătăţi pentru bolnavii de cancer din România. Este trist că irosim o oportunitate unică într-un moment prielnic.
