Lăsați copiii să vină la proteste

Modul în care se comportă o societate cu cei mai vulnerabili membri spune multe despre gradul de civilizație. România stă prost. Dacă un copil nu are norocul să se nască într-o familie cu posibilități, șansele lui la o viață decentă sunt rușinos de mici. 

În țara asta unde aproape jumătate dintre copii trăiesc la pragul sărăciei, unde copiii mor cu zile (România e pe locul I la mortalitate infantilă în Europa), câțiva oameni au simțit că marea problemă este reprezentată de niște părinți care merg cu copiii la manifestații pașnice. Iar Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului pare să ia în serios această pistă falsă și să redirecționeze din puținele resurse la această vânătoare de vrăjitoare. 

Paradoxul este cu atât mai mare având în vedere că una dintre marile probleme din România este slaba raportare a cazurilor de abuz real asupra copiilor.

O scenă care mă urmărește de câțiva ani este de pe o stradă pietonală din Bruxelles. Imaginați-vă o potecă pietruită pe care se îngrămădesc magazine sclipitoare cu suveniruri. Vizavi de un magazin doldora de ciocolate, un tată își lovește copilul din cărucior. Mi se pune un nod în gât și merg țintă spre ei. Când mă apropii aud “în morții mă-tii” și simt cum mă albesc la față. E român. Îi spun cât pot de politicos bărbatului să înceteze. În timp ce mută furia pe mine, i se alătură soția, cu un bebeluș în brațe. Concluzia lor a fost că eu nu am copii și nu am cum să înțeleg. Cei doi părinți sunt reprezentativi pentru o mare parte din părinții români.

România are o problemă de mentalitate, dar și instituțională.

De ce nu ține argumentul că este ilegal să scoți copii la protest?

Nu numai că legislația nu interzice copiilor să participe la proteste, dar scrie că au dreptul să facă asta, în limitele stabilite de lege. Bogdan Simion, Preşedintele Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil și directorul Sera România, spune că participarea copiilor la manifestații pașnice e o modalitate de educație civică — câtă vreme copiii nu sunt obligați. Practic au șansa să să vadă cu ochii lor o lecție de participare civică.

Florian Sălăjeanu, președintele Asociației Profesionale Neguvernamentale de Asistență Socială ASSOC compară ieșitul la proteste cu participarea la un concert. “Da, trebuie intervenit dacă au fost duși cu forța (copiii), altfel un părinte nu poate fi acuzat”, spune Sălăjeanu. În plus, spune acesta, trebuie avut în vedere că “cei de la manifestații reprezintă familii organizate și cu nivel de educație mai ridicat — acolo există grijă față de copii.”

Via Sorin Ioniță

Daniela Gheorghe, psiholog și directoarea Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Protecţia Copilului crede că protestele au fost “o chestiune de implicare civică”, unde părinții nu și-au manipulat copiii pentru a obține beneficii personale. Am rugat-o să îmi dea exemple de situații care încalcă aceste articole din lege (invocate de cei care au depus plângeri împotriva părinților care au dus copii la proteste, vedeți sublinieri). Cerșetoria sau copiii expuși în showuri TV pentru bani sunt două situații unde se încalcă legea.

Care sunt în realitate problemele copiilor din România?

În România, copiii mor și suferă din cauza neputinței și lipsei de voință dintr-un sistem pe care îl hrănim toți.

Organizația Salvati Copiii România a monitorizat între 2008 și 2015 cum se repectă drepturile copilului și a publicat acest raport. Pe scurt, raportul prezintă o situație înfiorătoare: sărăcie, abandon școlar, rată imensă a mortalității infantile (determinată în mare parte de afecțiuni tratabile), discriminare, cultura agresivității ca metodă de educație. E rău.

“Iarna vin mame disperate cu copii înghețați la sediul nostru”, îmi spune Ștefan Dărăbuș, directorul Hope and Homes for Children România. Acesta explică faptul că sistemul de protecție socială se poate ocupa de vreo 67 de mii de copii pe an — “nu pot prelua în plus, e ca și cum ți-ai pune mâna la ochi și te faci că nu vezi — nu vezi situații de abuz fizic, nu vezi situații de abuz prin neglijență, nu vezi înfometarea la care sunt supuși copiii sau frigul”. Asta pe lângă discuția despre calitatea modului în care sunt adresate problemele copiilor pentru care teoretic există resurse.

Să nu mai vorbim de copiii cu dizabilități, care sunt torturați în centre publice sau ignorați de școlile care nu oferă infrastructură corespunzătoare. Să nu mai vorbim de copiii săraci de la țară, care sunt noii sclavi, într-un sistem de exploatare generalizat.

Sau faptul că elevii români sunt printre cei mai nefericiți din lume, ceea ce le afectează performanțele școlare.

“Cadrul nostru legislativ este corespunzător, dar sunt multe prevederi care nu pot fi puse în practică fiindcă nu sunt bani”, spune Claudia Bacter, autoarea unor cercetări asupra bunăstării copiilor.

Astea sunt problemele sistemice, care au nevoie de soluții sistemice.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului strânge date din teritoriu despre sesizările primite cu privire la părinţii care şi-au dus copiii la proteste. Oana Toiu, fost secretar de stat la Ministerul Muncii (guvernul Cioloș) remarca astăzi că aceeași autoritatea nu a ceut informații din teritoriu pentru situații de tipul:

“

• Nu au cerut (din informațiile pe care le dețin eu) situația din teritoriu asupra sesizărilor primite față de părinții care folosesc copii la cerșit și măsurile luate.
• Nu au cerut (din informațiile pe care le dețin eu) situația din teritoriu asupra evacuărilor forțate (cum s-a întâmplat de curând pe Sfinților 13) sau condițiilor de locuire precare când temperaturile au fost periculos de joase și măsurile luate pentru a proteja copiii afectați. (3 din 10 familii din România trebuie să aleagă adesea între hrana cu proteine și încălzirea locuinței)
• Nu au cerut (din informațiile pe care le dețin eu) situația din teritoriu asupra mamelor adolescente (sunt în jur de 18.000) și măsurile luate pentru a asigura continuarea educației lor și sănătatea nou-născuților.
• România nu are încă un recensământ la nivelul fiecărei comunități al copiilor în situații de risc (49% din copii trăiesc în sărăcie sau în risc de excluziune socială)

" (Oana Toiu)

Este clar că există o lipsă de resurse și o lipsă de coordonare la nivel mai mare (între mai multe ministere și agenții) pentru a adresa situația teribilă a prea multor copii din România.

“Direcțiile (DGASPC) sunt vulnerabile pentru ca nu au suficienți profesionisti, unul raspunde de 300 de cazuri uneori, e dificil să îsi facă treaba corepunzător”, remarcă Daniela Gheorghe.

În aceste condiții, resursele sunt acum îndreptate spre niște părinți care au dus copiii la o lecție civică.

Despe autoare: Laura Ștefănuț (follow) este Editorul Secțiunii de Opinii și Analize. A publicat în presa internațională, a fost coautoarea unor cărți și rapoarte pe tema mass-media și este membră a presei alternative din România.

Puteți citi alte articole scrise sau editate de autoare aici