Ignoraţi şi sfidaţi. Cum i-au împins Toader şi PSD-ALDE pe magistraţi la proteste coordonate
Primele proteste ale magistraţilor faţă de modul în care au fost modificate legile din sistemul de justiţie au apărut acum aproape doi ani. Pe parcursul lui 2017 şi 2018, magistraţii au atras atenţia guvernanţilor, argumentat, pe un ton civilizat şi în scris, că atentatele repetate la adresa justiţiei riscă să îndrepte România într-o direcţie greşită, subminând statul de drept şi decuplând treptat ţara de spaţiul european. Memoriile, petiţiile şi scrisorile deschise trimise de mii de procurori şi judecători lui Tudorel Toader şi premierilor PSD care s-au succedat au fost constant trecute cu vederea, iar uneori chiar ironizate de politicienii din partidele de guvernământ. Nu este de mirare că, în ultimele câteva zeci de ore, magistraţii au făcut un mare pas înainte.
"Eu vă spun drept că sunt pentru un protest generalizat al magistraților, față de mârșăvia care se întâmplă în momentul de față cu legile justiției. Legi care ni s-au fluturat anul trecut că îndeplinesc toate condițiile și au trecut de CCR și au fost votate de Parlament, iar astăzi să constatăm că legile sunt incorecte și incoerente și ajung să fie modificate prin OUG", spunea acum două zile judecătorul Cristi Danileţ, fost membru CSM.
Între timp, lucrurile au evoluat în această direcţie, în mai multe oraşe din ţară procurorii şi judecătorii începând să îşi exprime deschis şi direct pe treptele instanţelor şi parchetelor dezacordul faţă de "opera" Ministerului Justiţie şi a Guvernului.
- Forumului Judecătorilor din România (FJR) face apel, vineri, la convocarea urgentă a adunărilor generale ale procurorilor şi judecătorilor de la toate instanţele şi parchetele din ţară, într-un context fără precedent pentru justiţia din România, în care tensiunile din sistem cresc, alimentate de tentativa puterii politice de a-şi subordona magistraţii şi a modifica legislaţia de resort în mod netransparent şi pe măsura unor interese personale şi de grup. Printre revendicări se regăsesc menţinerea MCV, suspendarea imediată a punerii în aplicare a dispoziţiilor din legile justiţiei şi ordonanţele de urgenţă subsecvente criticate de Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia şi GRECO, suspendarea activităţii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie.(Documentul - AICI)
- La Cluj, Adunarea generală a Tribunalului Cluj a protestat vineri dimineaţă timp de jumătate de oră. Totodată, magistraţii de acolo s-au raliat apelului lansat de FJR, iar începând de luni își vor suspenda activitatea timp de o săptămână. Nu în ultimul rând, vor începe procedura de revocare a membrilor CSM. (lista completă a revendicărilor - AICI)
La Oradea, câteva zeci de procurori şi judecători au protestat în tăcere, joi după-amiaza, la Palatul de Justiţie din localitate. Motivul: adoptarea OUG de modificare a legilor justiţiei pune în pericol statul de drept şi independenţa justiției. "Vă dați seama că a fost adoptată în mod neloial, fără a ni se solicita punctele de vedere din partea profesioniștilor, cei care aplică legea în țară", a declarat presei Radu Alba, procuror la Parchetul Oradea. Iar protestul va continua.
-
La Constanţa s-a consumat o premieră: Parchetul de pe lângă Judecătoria Constabnţa a fost primul parchet din România care şi-a suspendat activitatea, decizia fiind luată în Adunarea generală. Activitatea va fi suspendată luni, marți și miercuri, dar pe lângă asta, la Constanţa şi alți magistrați, de la alte parchete, protestează vineri după-amiază, timp de jumătate de oră.
- În Argeş, activitatea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș va fi suspendată timp de trei zile, săptămâna viitoare, fiind astfel al doilea judeţ, după Constanţa, unde se întâmplă acest lucru.
- La Suceava, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava protestează faţă de modificările la legile justiţiei, susţinând că “modificările legislative generează o situaţie de imprevizibilitate şi inechitate prin raportare la stabilirea unor condiţii subiective de accedere în funcţiile de conducere din cadrul”. Totodată, ei iau în calcul suspendarea activităţii, potrivit News.ro. Tot în unanimitate, Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava apreciază că “modificările legislative creează premisele unei legislaţii imprevizibile, prin raportare la angajarea răspunderii disciplinare în situaţia neîntrunirii condiţiei bunei reputaţii, în măsura în care definiţia acestei noţiuni nu este prevăzută de lege”.
- La Timişoara, magistrații protestează în cursul după-amiezii de vineri, în faţa Palatului Dicasterial, împotriva OUG pe Legile justiţiei, conform timpolis.ro.
- La Sibiu, de asemenea, procurorii şi judecătorii ies la protest, după cum transmite turnulsfatului.ro.
În Braşov şi Covasna au fost proteste joi, procurorii şi judecătorii exprimându-şi dezacordul cu ultimele modificări aduse legislaţiei din justiţie. Totodată, Parchetul Tribunalului Brașov a decis de asemenea să își suspende activitatea timp de o săptămână în semn de protest, fiind al cincilea parchet din țară.
*Mai sus sunt doar câteva exemple, lista urmând, cel mai probabil, să ia proporţii.
Primele semne: Scrisorile şi memoriile care au strâns mii de semnături
Modificările aduse legilor justiţiei au fost contestate de magistraţi şi pe formă (impredictibilitate în procesul de legiferare, lipsa de transparenţă şi absenţa dezbaterilor), şi pe fond, începând cu anul 2017, când guvernarea PSD-ALDE a încercat, iniţial prin ordonanţă de urgenţă apoi prin intermediul Parlamentului să aducă schimbări esenţiale. Schimbări care au atras totodată şi criticile organismelor internaţionale şi ale partenerilor României.
Până acum, cele mai organizate forme de protest ale procurorilor şi judecătorilor din România la adresa politicilor duse de Guvern şi Parlament în materie de legislaţie penală au fost scrisorile deschise, memoriile şi petiţiile transmise ministrului Justiţiei şi premierului.
Aceste formule au dus la strângerea a mii de semnături, ajungându-se inclusiv în situaţia în care măsurile anunţate sau deja luate de Tudorel Toader şi coaliţia PSD-ALDE să fie contestate de mai bine de jumătate din numărul total de magistraţi.
Chiar dacă ieşirea procurorilor şi judecătorilor pe scările tribunalelor şi parchetelor reprezintă o formă extremă de exprimare a nemulţumirilor, în ultimii doi ani au mai existat, însă răzleţ, episoade de acest gen, toate generate de modificări brutale ale legilor justiţiei, care riscă să bulverseze sistemul.
Lupta absolvenţilor cu rectorul devenit ministru
Un alt moment de referinţă în ceea ce priveşte opoziţia la adresa modului în care este tratată justiţia de către puterea politică, dar şi personal, la adresa luin Tudorel Toader, l-a reprezentat scrisoarea celor 500 de absolvenţi şi studenţi ai Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, al cărei rector autosuspendat este Tudorel Toader.
Mai jos, un pasaj din documentul publicat recent: "Domnule profesor Tudorel Toader, ne este greu să știm care este adevăratul motiv pentru care ați ales să vă puneți toate cunoștințele acumulate în timp în slujba unei coaliții care pune în pericol viitorul României în cadrul Uniunii Europene, dar și al siguranței noastre ca cetățeni și care zilnic, prin aproape orice decizie pe care o ia, asediază statul de drept și sistemul judiciar.
În timpul mandatului dvs., țara noastră a primit cele mai aspre critici și chiar o rezoluție din partea Parlamentului European. Comisia Europeană a criticat vehement demersurile legislative în contextul Mecanismului de cooperare și verificare (MCV) și, cel mai recent, GRECO (organism al Consiliului Europei, la care am aderat în 1993!), a transmis cel mai dur raport primit vreodată de România de la mineriade încoace. Comisia de la Veneția (al cărei membru sunteți) a atras atenția asupra toxicității modificărilor codurilor penale pe care le-ați girat.
Ca absolvenți ai Universității Cuza ne simțim obligați să luăm atitudine și să facem tot ce ține de noi pentru a readuce Universitatea pe care am absolvit-o la cota de imagine și de încredere de care s-a bucurat până nu demult. Noi, absolvenți mai vechi și mai noi ai Universității „Al. I. Cuza” din Iași, vă cerem în mod public demisia pentru prejudiciul de imagine pe care îl aduceți unui simbol al învățământului românesc, dar și un simbol pentru fiecare dintre noi în parte. Dacă această instituție reprezintă ceva pentru dvs., dacă vreți să o apărați și să o protejați și nu vreți ca numele ei să fie asociat cu o coaliție care legiferează și guvernează numai în interes propriu, singurul gest de demnitate și de respect ar fi renunțarea la funcția de rector". (Scrisoarea poate fi accesată - AICI)