Într-un fel, omenirea s-a obișnuit cu crizele. Fie că sunt economice, diplomatice, umanitare, climatice etc. Dar acum e altceva. Nu mai e doar o criză, este o febră. Nu mai este răceală obișnuită, este o gripă severă. Ucraina, Taiwan, Siria, Libia, Orientul Mijlociu – toate par a fi conflicte cu potențial semnificativ de extindere, nu se întrevăd modalități de rezolvare pe cale pașnică.
În toate cazurile enumerate situațiile par a fi în continuă escaladare a violenței, a iraționalului, a morții și a distrugerii pe care numai demonii războiului o pot genera. Perspectivele par întunecate, dacă am continua comparația din registrul medical de la început, am spune precum medicii că prognosticul este rezervat.
Absurdul rusesc poate fi mai ușor văzut dacă inversăm situațiile, dacă ceea ce face sau cere Moscova, să presupunem că cere și Kiev. De exemplu, Moscova dă ultimatum ucrainenilor din regiunile ocupate că într-o lună trebuie să își exprime loialitatea față de Rusia. În oglindă, cum ar fi să dea și Kievul un ultimatum similar pentru rusofonii din regiunile respective sa își exprime loialitatea față de Ucraina? Cum ar fi ca ce face Rusia, orice decizie să fie imitată de Ucraina? Sigur, este un exercițiu de imaginație prin care ne putem da seama de modalitatea exclusiv bazată pe forță în care acționează Rusia acum.
Politologilor le este familiară tema dreptul forței vs. forța dreptului. Pe scurt este vorba, pe de o parte, despre cei care au foarte multă putere militară și, drept urmare, recurg la forță în mod arbitrar pentru a-și impune dreptul lor și, pe de altă parte, despre cei pentru care dreptul, justiția, seturile de reguli și legi convenite sunt cele care generează un drept care generează forță unei societăți prin prisma predictibilității.
În primul caz este vorba despre un darwinism social în care cei puternici dictează, își creează un narativ pe care chiar dacă îl cred doar ei, îl distribuie până în pânzele albe, adică exact ce au făcut fasciștii, naziștii în trecut și astăzi face Putin care, culmea, îi acuză pe ucraineni de neonazism.
În al doilea caz este vorba despre societățile cu stat de drept, acele societăți în care legile, chiar atunci când sunt contestate și pot fi amendate (până și Constituția Statelor Unite ale Americii are 27 amendamente) rămân principala modalitate de organizare socială, adică acesta este înțelesul plin de umanism al expresiei „nimeni nu este mai presus de lege”, însemnând o țară în care se guvernează prin lege și nu prin forță, după coduri scrise și recunoscute, nu după voința unui dictator care oricum va sfârși prost și va lăsa în urma sa un dezastru.
Și totuși, ca în filmul ”Darkest Hour”, avem și vom avea nevoie nu doar de speranță, nu doar să ne ținem firea în fața dramelor și a dezastrului, ci să fim deciși, lucizi, buni, umani, să empatizăm cu cei aflați în situații cumplite, să ne organizăm și să luăm deciziile cele mai bune și mai inteligente.
Iar ca să reușim, avem nevoie să ne păstrăm valorile și să le prețuim, să rămânem în tabăra statului de drept și să fim solidari cu cei cărora li se face o nedreptate atât de drastică fiind târâți într-un război infam și stupid.
Febra despre care aminteam la început nu este de netratat. Dar avem nevoie de răbdare, trebuie să ne ținem firea și să „nu clipim primii”, pentru că Putin pe asta mizează precum și pe ideea că Occidentul va trebui să înfrunte nu doar agresivitatea militară a Rusiei, ci și furia Chinei, care are la rândul său accese ofensive evidente.
