De ce podcasturile devin tot mai populare?

Data actualizării: Data publicării:
Matache Ștefania
Matache Ștefania
Jurnalistă, a publicat în presa alternativă din România.
iPods Triple Apples Quarterly Earnings
Foto: Guliver/ Getty

În ultimii ani popularitatea podcasturilor a explodat, în special în rândul tinerilor. Unele emisiuni au devenit atât de apreciate, încât ascultătorii le susțin integral prin donații. Recent, chiar și Hillary Clinton și-a lansat propriul podcast, With Her.

De ce au ajuns atât de populare și unde le găsiți pe cele mai bune?

iPods Triple Apples Quarterly Earnings
Foto: Guliver/ Getty

Podcasturile - informație fără efort

America a lansat trendul podcasturilor (emisiuni audio), care acum se extinde în toată lumea. În ultimii trei ani, numărul ascultătorilor americani s-a dublat (cei care ascultă cel puțin un podcast pe lună). 72% dintre ascultătorii au vârste între 18 și 54 de ani, studii superioare și se folosesc de aplicațiile pentru smartphone pentru acces la podcasturi, potrivit unui studiu.

Se estimează că în prezent există în jur de 180 000 de podcasturi care acoperă subiecte diverse: știință, sport, film, antreprenoriat, design, literatură, istorie, entertainment.

Explicațiile pentru popularitatea în creștere a podcasturilor pot fi că acestea sunt la îndemână și le poți asculta în timpii morți ai zilei: la metrou, în drum spre muncă, în mașină sau avion, la coadă la supermarket. Spre deosebire de emisiunile radio, care sunt la ore fixe, podcasturile pot fi ascultate oricând.

Au apărut ca variantă independentă a show-urilor clasice de radio, la începutul anilor 2000. La început, majoritatea sunau amatoricește și erau simple înregistrări ale discuțiilor dintre doi oameni. Acum, podcasturile îmbină informații, opinii, expertize, muzică și joc actoricesc, ca să prezinte povești ușor de urmărit și captivante.

Pe măsură ce au devenit din ce în ce mai populare (anul trecut s-a ajuns la 1 miliard de abonări pe iTunes), marile publicații ca The New Yorker, Slate sau NPR au început să producă podcasturi de succes.

Cum poți asculta podcasturi

Există două metode, fie online, fie după downloadare, pe telefon sau pe calculator. Avantajul de a asculta online estecă nu ocupi din memoria telefonului. Însă dacă n-ai net, trebuie să le salvezi și să le asculți offline.

Podcasturile sunt fie pe Soundcloud, fie pe site-urile proprii. Pe calculator, poți să le mai asculți prin iTunes.

Pentru downloadare, poți folosi aplicații. Pentru clienții iPhone există o aplicație default: Podcasts. Pentru Android, ai de ales între mai multe variante pe care le găsești în Google Play.

Recomandări de podcasturi

Radiolab

Unul dintre cele mai vechi și mai apreciate podcasturi. Fiecare episod are o temă, în care experiențele umane se împletesc cu discuțiile filosofice și cu știința, pe un fundal sonor în ton cu poveștile.

The Hidden Brain

The Hidden Brain e o combinație de știință și storytelling, despre modurile în care inconștientul ne gidează comportamentul și despre schemele de gândire care influențează alegerile pe care le facem și relațiile cu cei din jur. Episodul „Lonely Hearts” pune în discuție înșelatul și dacă e întotdeauna mai bine să afli adevărul.

Home of the Brave

Home of the Brave e un podcast independent. Într-o serie de episoade, Scott Carrier, realizatorul, merge în Grecia și călătorește alături de refugiații sirieni pe „The Balkan Route”.

The Guardian Long Reads

Pentru cei mai ocupați dintre noi, cele mai bune feature-uri The Guardian sunt citite de autori. Într-unul dintre episoadele recente, The Guardian analizează legătura dintre social media și adevăr - „How Technology Disrupted the Truth”.

This American Life

This American Life împlinește în curând 21 de ani și este printre cele mai ascultate și premiate podcasturi. Pentru cei neinițiați, realizatorii propun lista lor de episoade favorite.

Invisibilia

Lulu Miller, Hanna Roisin și Alex Spiegel explorează elemente mai puțin vizibile care ne influențează viața. Primul episod al podcastului, „The Secret History of Thoughts” e despre un bărbat captiv în propriul corp, după ce un accident l-a lăsat complet paralizat, dar cu creierul intact.

Stuff You Should Know

Explică modul în care funcționează lumea din jurul nostru, de la sirene la teoria Big Bang, economie și politică.

Serial

Primul sezon din Serial l-a adus în atenția publică pe Adnan Syed, condamnat pentru uciderea iubitei sale din liceu. Sarah Koening, realizatoarea, reia pas cu pas desfășurarea procesului și pune la îndoială dovezile aduse pentru condamnarea lui Syed. Podcastul a contribuit la decizia judecătorilor de a redeschide procesul.

Love + Radio

Love + Radio e o colecție de povești despre evenimentele neobișnuite din viața oamenilor obișnuiți. Unul dintre cele mai apreciate episoade, „The Living Room”, spune povestea unui cuplu care nu are draperii la fereastră, din perspectiva vecinei care le privește în casă.

TED Radio Hour

TED talk-urile adaptate pentru radio acoperă teme variate. În episodul „Seven Deadly Sins”, șapte speakeri vorbesc despre experiențele lor cu cele șapte păcate capitale.

The Moth

Conceptul The Moth e simplu: un om pe o scenă vorbește despre un episod din viață care l-a marcat. Din 1997 The Moth se plimbă prin orașele Americii și a adunat mii de povești. În „The Prince and I”, Jilian Lauren ajunge în Brunei ca damă de companie pentru unul dintre membrii celei mai bogate familii din lume.

99% Invisible

Podcastul pornește de la teme legate de design, pe care le folosește ca să exploreze aspecte ale societății. Unul dintre episoade, „Milk Carton Kids”, spune povestea copiilor dispăruți ale căror fețe apăreau pe cutiile de lapte în SUA.

Editor: Laura Ștefănuț (laura.stefanut@digi24.ro)

Pentru mai multe Opinii și Analize care explică actualitatea vizitați și pagina de Facebook

Partenerii noștri