Avem câteva obsesii naționale la care ne raportăm uneori ca un elev care nu reușește să treacă clasa, uneori ca un părinte exasperat de copilul său inteligent, dar neserios și uneori ca tocilarul pe care nu îl deranjează hărțuirea sistematică din partea derbedeului clasei. Lista de obsesii este destul de lungă și diferită în funcție de cel întrebat. Oricum ar fi, cred că MCV, alături de intrarea în Schengen, autostrăzile și spitalele sunt pe mai toate listele.
O să încep astăzi cu MCV, pentru că noi evenimente fierbinți confirmă necesitatea trecerii lui pe lista obsesiilor. Mărturisesc și faptul că, fiind jurist, o speță de magnitudinea aceasta este o preocupare profesională permanentă. Iar Comisia Europeană tocmai ce ne-a reconfirmat faptul că se uită cu atenție la evoluția noastră, pe baza elementului decisiv. MCV este un mecanism care ne-a fost impus la aderare pentru că nu prezentasem garanțiile necesare pentru procesul de reformă a justiției. Și în curând se vor împlini 20 de ani de la aderare și noi în continuare nu reușim să ridicăm MCV din cauza propriilor noastre acțiuni.
De aici și frustrarea. Am auzit voci care au renunțat deja, care acuză Europa că ne monitorizează. Sună în genul acela fatalist al formulei „sunt mari interese la mijloc” și „să ne mai lase Bruxelles-ul cu monitorizările”. Le înțeleg, dar mi se par reacții imature. Nu vreau să fiu eu părintele exasperat, dar 20 de ani de încercări nereușite au tot dreptul de a ne irita.
Ce e drept, nu am reușit să ajungem la o reformă consistentă, pentru că de fiecare dată când am început-o s-au găsit unii care au distrus tot ce a fost bun și care au investit enorm în regresie. Și, când spun unii, mă refer în mod direct la PSD, care nu a făcut altceva decât să submineze orice efort consistent de reformă juridică.
Suntem, practic, captivi ai unui anturaj prost care ne strică orice șansă de a duce o viață normală. Nu mi se pare deloc întâmplător că MCV a fost impus ca un rezultat al acțiunilor Guvernului Năstase în perioada de preaderare și anii de pușcărie ai fostului premier nu sunt decât o confirmare a problemelor pe care le are cu justiția acest partid.
Arc peste timp, acum, când avem un alt raport al Comisiei Europene despre MCV, o decizie a Curții de Justiție a UE cu privire la Secția Specială înființată în perioada lui Liviu Dragnea, unul dintre subiectele zilei este exact eliberarea din pușcărie a acestuia. La fel ca Năstase și extrem de mulți alți lideri PSD care au ajuns în pușcărie, Dragnea a profitat de banii publici pentru avantaje personale. Este imposibil să nu remarci dragostea acestui partid pentru furtul din banii de la buget și incapacitatea lui de a se reforma și de a permite societății să treacă peste un hop și un test necesar la nivel național și european.
În acest context, suntem singurii care au vorbit despre reforma justiției în mod perseverent. Dar nu este suficient. Trebuie recunoscut faptul că o parte importantă dintre profesioniștii din justiția românească au rezistat eroic asaltului permanent, instituțional și politic. Decizia Curții de Apel din Pitești care ar trebui să fie doar o chestiune de jurisprudență care ar putea fi discutată sau predată în facultățile de drept este și un act de normalitate într-un domeniu asediat de politic. Faptul că am ajuns să înființăm din voință politică o Secție Specială care să facă „ordine” și „curățenie” în justiție, dar care a fost condamnată de organismele europene și de organizațiile profesionale interne spune mult despre unde am ajuns cu nevroza politicienilor în fața actului de justiție.
Dincolo de veștile bune care confirmă efortul nostru din ultimul an, mai e mult până departe. Din păcate pentru noi toți, ani în șir de guvernare s-au dedicat reparării greșelilor celor de la PSD. E dificil și anevoios, pentru că sistemul însuși mai conține cozi de topor ale acestor politicieni și scopul lor este să împiedice pe cât se poate orice încercare de îndepărtare a greșelilor politicului. Este greu, pentru că sub imaginea unor politicieni anti-PSD se ascund în continuare oameni politici care ar prefera să vadă amputată justiția pentru interesele lor personale. Uneori se ascund și printre noi și e complicat să îi identifici la timp, iar asta încetinește ritmul reformelor.
Din aceste motive ne obsedează MCV. Pentru că simțim că putem și că suntem în stare, dar o parte din politic, acest anturaj greșit și păgubos, încă încearcă să împiedice reforma completă a justiției. În felul acesta, afectându-ne pe noi toți și aruncându-ne într-un conflict intern permanent. Suntem datori să nu abandonăm și am siguranța că abandonul nu este o opțiune pentru mine și colegii mei. Ca orice obsesie, și MCV se va vindeca într-o zi. Misiunea noastră este ca acea zi să fie mâine.
