Educația financiară nu este destinată doar tinerilor sau doar persoanelor educate care citesc Ziarul Financiar. Aceștia au un grad rezonabil de acces la informație și de înțelegere a informației financiare de bază.
Vorbim în principal de oamenii care până azi nu și-au pus vreodată cu adevărat problema finanțelor proprii. Din motive pe care nu insistăm acum, dar pe care le putem intui. Cu un efort minim de imaginație putem auzi explicațiile: “La ce bun educația financiară când eu și familia mea abia trăim de la un salariu la altul? Ce finanțe să organizez?” Până la un punct destul de just. Dar…
Să vă ofer câteva cifre. Aproape un român din trei nu are cont bancar. Imaginați-vă această realitate pe care nu o percepem la adevărata ei magnitudine.
Dintre cei care au un cont bancar cu un card atașat, mulți folosesc cardul doar pentru a scoate cash din bancomat. La populații similare, în România există peste 10.000 de bancomate, în timp ce în Olanda nu sunt mai mult de 2.400. Este o diferență uriașă de înțelegere a rolului unui card.
Mai există un exemplu clasic în România. Suntem țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe din Uniunea Europeană. 95% dintre locuințe sunt proprietate personală. Este o tendință în întreg estul Europei, dar noi suntem campioni. Ideea este că banii care ar trebui să lucreze ca investiții sunt practic zidiți în pereții unei case sau ai unui apartament. Nu vorbim despre investiții imobiliare ci doar de proprietarii caselor în care ei înșiși locuiesc. Este o realitate care ar trebui să se schimbe, pentru a elibera sume uriașe care ar putea fi utilizate în scopuri mai productive.
Educația financiară presupune și educarea românilor în raport cu consumul. Și aici suntem foarte largi la mână comparativ cu alte națiuni din UE: televizoare, mașini, telefoane performante etc. La ce bun o mașină de peste 10.000 de euro, în afară de proiectarea unui statut? Lucruri de care nu avem neapărată nevoie, produse de import care, dincolo de faptul că ne afectează propriile finanțe, influențează tăcut și nevăzut balanța comercială a României.
În relație directă cu consumul se află evident economisirea. Cât oare știm despre economii? Cât de utile le percepem? Cum economisim? Care sunt produsele la îndemână? Cum ne protejăm banii de inflație? Și mai ales cum ne educăm copiii să reflecteze la economisire?
Copiii sunt cei care vor duce mai departe dezvoltarea economică a României. Cu cât vor auzi mai devreme și mai simplu despre finanțe, cu atât cresc șansele ca ei să se transforme în adulți mai responsabili și mai creativi cu banii. Ajutorul vine din faptul că ei sunt nativi digitali și foarte deschiși către aplicații care să îi învețe într-un mod ludic cum să trateze banii.
Este important pentru copii să înțeleagă valoarea banilor, să își organizeze banii de buzunar, să își stabilească obiective și să acționeze relativ independent pentru atingerea lor.
Educația financiară pe care ne-o propunem este despre “micro”: microfinanțe, micro asigurări, micro creditare. Despre cum putem să stoarcem mai mult din ce câștigăm. Sau despre cum să ne protejăm veniturile în fața inflației sau a neprevăzutului.
Un alt punct al educației financiare, probabil cel mai sofisticat, este cel legat de investiții. Este important ca românii să își pună problema despre cum își pot pune banii la treabă. Mulți, puțini, nu contează. Important este să schimbăm tendințele de azi. Banii la saltea, banii la bancă sunt tendințe care ar trebui depășite. Sunt pe piață mii de start up-uri, imm-uri care au nevoie de finanțări, iar românii nu știu sau nu au încredere să investească. Nu vorbim despre randamente SF, ci despre randamente normale pentru oameni care sunt pregătiți să investească.
Educația financiară nu este despre îmbogățire, ci despre atragerea în circuitul financiar a unui număr cât mai mare de omeni.
Educația financiară pentru mase nu înseamnă că vom deveni toți experți în bonduri și macro-economie, ci că vom avea instrumente pentru a ne organiza mai bine banii pentru a atinge confortul unei bunăstări.
