Există o satisfacție în a face rău în politica românească pe care nu am întâlnit-o prea des în alte părți. O bucurie a răului care te sperie, un soi de mulțumire că ai reușit să îl înfunzi pe unul sau pe altul. O bucurie care se poate ilustra perfect cu zâmbetul îngust și satisfăcut al lui Tudorel Toader, spre exemplu.
Dar el nu e singurul la care am văzut astfel de infamii politice. Le-am regăsit la majoritatea liderilor PSD din ultimii ani, la cei care au fost Avocați ai Poporului sau la unii membri ai Curții Constituționale. La președinții și vicepreședinții Parlamentului, miniștri și secretari de stat. Și atunci revin la ceea ce am înțeles în scurta noastră guvernare: reforma administrativă este vitală pentru România.
Îmi este cât se poate de clar că din 1990 și până astăzi PSD (cu formele sale intermediare) a fost mereu la putere. Chiar și atunci când guverna PNL sau PDL. Ceea ce a reușit PSD – și, practic, întreaga clasă politică veche – să facă este să construiască un sistem administrativ de tip feudal, care are în spate legi și regulamente formale, dar care funcționează în beneficiului partidului, acaparând statul aproape în integralitatea sa.
Oamenii pe care i-am descris mai sus, cei care conduc instituțiile statului român, au zâmbete infame: ei știu că nu li se poate întâmpla nimic și că pot spune sau face orice pentru că nu vor răspunde pentru faptele lor.
Să ne uităm din nou la Tudorel Toader. Ne dădea lecții cu superioritate când explica ce conține raportul pe care îl întocmise Laurei Codruța Kovesi. Era în fiecare seară la televizor și explica cum magistrații vor răspunde dacă vor greși.
L-ați văzut asumându-și vreo vină pentru că România a fost condamnată la CEDO din cauza sa și a deciziei Curții Constituționale? NU. E bine mersi în fruntea uneia dintre cele mai importante școli de drept din România, unde nu îmi pot închipui că predă cu umilință principiile fundamentale ale unei justiții drepte.
Tudorel Toader a putut să existe pentru că administrația românească nu funcționează meritocratic, performant și independent de politic. Administrația românească este o prelungire a politicului, o construcție tipică PSD în care o funcție nu se ocupă pe merit, ci pe servicii aduse partidului.
De aceea vedeți oameni care se plimbă nestingherit între ministere și consilii de administrație. Pentru că nu e nevoie să faci performanță, e suficient să fii de încredere.
Și cine sunt mai de încredere pentru un om politic corupt decât șoferii, secretarele și aghiotanții? Sistemul este atât de pervertit încât oameni respectabili în anii `90 au lăsat orice jenă și au ajuns umili servitori de dragul unei sinecuri.
Iar PNL și PDL au preferat să se folosească de el în loc să îl schimbe din temelii. Crezând că și-l pot subordona, au uitat că o parte uriașă a administrației este de facto parte a PSD. În unele cazuri au încercat să replice soluția sistemică a social-democraților, reușind doar să multiplice monstrul administrativ cu rădăcini în tradiția de dinainte de 1990.
A trecut un an de la momentul în care Dacian Cioloș a expus la Timișoara planul nostru pentru reforma administrativă, în timpul campaniei pentru europarlamentare.
Nimic nu s-a schimbat, deși au fost la putere trei guverne. Nici unul nu s-a uitat la nevoia profundă de schimbare. Poate o să spuneți că nu a fost timp, pentru că am avut crize după crize. În toamnă se fac cinci ani de la Colectiv și cred că a trecut suficient timp pentru schimbări profunde în administrație. O dramă, o criză, o emoție a societății trebuie să producă schimbări pentru a nu trece, iar și iar, prin aceleași tragedii.
Acum cinci ani se vorbea non-stop de Hexi Pharma și dezinfectanții diluați. Astăzi vedem cum se distribuie măști nefuncționale în spitale. Și acum, la fel ca atunci, tot din motive de achiziții dubioase. Ne putem întreba legitim cu ce tragedie ne vom confrunta în anii care urmează sau ce tun vor mai da băieții deștepți folosindu-se de drama societății românești pentru că refuzăm să facem reforma administrativă.
Îmi pare rău să o spun, dăr fără decizii clare care să fie implementate chirurgical nu ne putem face bine. Cu jumătăți de măsură și fără reforme substanțiale în administrația publică centrală și locală vom repeta aceleași greșeli și vom trăi aceleași drame.
E nevoie de un mandat fără echivoc din partea electoratului, dat în alegerile care vor urma, și de o monitorizare atentă a politicienilor pentru a-și îndeplini promisiunile.
Nu putem să votăm, semiconștient, clone ale aceluiași PSD care a paralizat o țară întreagă sperând că aceiași oameni se vor sătura de furat, de numit rude și prieteni în sinecuri la stat și că se vor gândi și la nevoile electoratului. Este o naivitate pe care au plătit-o părinții noștri, o decontăm astăzi noi și mâine o vom preda copiilor noștri, dacă nu decidem cu ochii larg deschiși să facem o reformă administrativă serioasă și profundă.
P.S. Când a căzut Guvernul Dăncilă, am repetat pe toate canalele ceea ce știam foarte bine și cred că e cunoscut de toată lumea, dar nu există suficient curaj politic pentru a recunoaște: reforma statului și a administrației este punctul zero de la care se pleacă în vindecarea României. Vedeți astăzi cum instituțiile statului român se faultează reciproc în plină criză sanitară mondială doar pentru ca să marcheze puncte politice. Fără reforma statului și a administrației, ne putem lua gândul de la orice altă reforma, reconstrucție economică sau dezvoltare de infrastructură. Cine va susține că e dificil sau imposibil va gândi exclusiv politic. Structural, e cât se poate de simplu. Parlamentul trece la 300 de membri, așa cum au votat de cetățenii. Depolitizăm Curtea Constituțională și Avocatul Poporului, construim un mecanism constituțional viabil de dizolvare a Parlamentului în caz de criză politică, pentru a permite proceselor democratice să revină la validarea populară. Reevaluăm profesional toți funcționarii publici din administrația publică în intervalul de un an de la preluarea guvernării și păstrarea profesioniștilor și recrutarea corectă a noului corp de funcționari prin concursuri naționale, asemănătoare celor din admiterea în magistratură. Nu trebuie să mai conteze care partid e la putere, România trebuie să funcționeze constant și satisfăctor pentru cetățenii ei, indiferent de opțiunea lor politică.
