China - Dincolo de "soft power"

CAMBRIDGE - China a investit miliarde de dolari pentru a-și crește puterea subtilă (“soft power”), însă recent au existat reacții negative din partea țărilor democratice. Un nou raport al National Endowment for Democracy afirmă că trebuie să regândim ideea de “soft power” pentru că “vocabularul conceptual care s-a folosit după sfârșitul războiului rece nu mai pare adecvat la situația contemporană.”

Raportul descrie noile influențe autoritare care se fac simțite în lume drept “sharp power”. Un articol recent în The Economist definește “sharp power” ca utilizarea combinată de “acțiuni subversive, de intimidare și presiune pentru a promova auto-cenzura”.

În timp ce “soft power” folosește atracția exercitată de cultură și de valori pentru a crește puterea unei țări, “sharp power” constă, pentru regimurile autoritare, în impunerea unui anumit comportament pe plan intern și manipularea opiniilor în străinătate.
Expresia “soft power” - abilitatea de a-i influența pe alții mai degrabă prin atracție și convingere decât prin coerciție și mituire - este folosită uneori pentru a descrie orice exercitare a puterii care nu implică utilizarea forței. Aceasta este însă o eroare. Puterea depinde uneori de a cui armată sau economie învinge, dar poate de asemenea să depindă de a cui poveste învinge.
O narațiune solidă este o sursă de putere. Succesul economic al Chinei a generat putere dură dar și soft, în anumite limite. Un ajutor economic chinez în cadrul Belt and Road Initiative poate părea benign și atractiv, dar nu și dacă condițiile acestuia devin problematice, cum s-a întâmplat recent în cazul unui proiect din Sri Lanka.

De asemenea, alte utilizări ale puterii dure în domeniul economic au subminat puterea subtilă a narațiunii chineze. De exemplu, China a pedepsit Norvegia pentru acordarea Premiului Nobel pentru pace lui Liu Xiaobo. Și a amenințat să restricționeze accesul la piața chineză a unei edituri australiene care a publicat o carte critică la adresa Chinei.

Dacă folosim expresia “sharp power” cu sensul de război informațional, contrastul cu “soft power” devine evident. “Sharp power” este un fel de “hard power”. Manipulează informația, care este intangibilă, însă intangibilitatea nu este caracteristica distinctivă a puterii soft. Amenințările verbale, de exemplu, sunt și intangibile și coercitive.

Când am introdus în 1990 conceptul de “soft power”, am explicat că acesta este caracterizat de libertatea de a alege și de acțiune indirectă, în timp ce “hard power” se bazează pe amenințări și coerciție. Dacă cineva te amenință cu pistolul, îți cere banii și îți ia portofelul, ce gândești și ce vrei tu este irelevant. Aceasta e “hard power”. Dacă te convinge să-i dai banii, atunci înseamnă că ți-a schimbat modul de gândire. Aceasta e “soft power”.

În diplomația publică, adevărul și deschiderea crează o linie de demarcație între puterea “soft” și cea “sharp”. Când agenția oficială de știri chineză Xinhua emite liber în celelalte țări, ea utilizează tehnici de “soft power” și trebuie ca noi să acceptăm acest fapt. Când China Radio International susține pe ascuns 33 de posturi de radio în 14 țări, granița cu “sharp power” a fost încălcată și acest lucru trebuie demascat.

Bineînțeles, publicitatea și persuasiunea implică întotdeauna și o doză de manipulare, care limitează libertatea de a alege, așa cum o fac și caracteristicile mediului social. Însă minciuna extremă existentă în manipulare poate fi privită ca o măsură de coerciție care, chiar dacă nu este violentă, împiedică efectuarea unei alegeri reale.

Tehnicile diplomației publice care țin în general de propagandă nu pot produce “soft power”. În era informației, resursele cele mai rare sunt atenția și credibilitatea. Din acest motiv, programele de schimb care dezvoltă comunicarea și relațiile personale între studenți sau între liderii tineri sunt adesea surse mult mai eficiente de “soft power” decât, de exemplu, emisiunile de radio oficiale.

Statele Unite au de multă vreme programe care permit vizitele unor lideri tineri din străinătate, iar acum China face cu succes același lucru. Aceasta este o utilizare înțeleaptă a “soft power”. Dar când acordarea de vize este manipulată sau se limitează accesul pentru a încuraja auto-cenzura și elimina criticile, chiar și aceste programe de schimb se transformă în “sharp power”.

Când țările democratice reacționează la utilizarea de către China a puterii “sharp” și a războiului informațional, ele nu trebuie să exagereze. Majoritatea puterii “soft” pe care o generează democrațiile provine din societatea civilă, iar asta înseamnă că deschiderea este o calitate esențială. China ar genera mult mai multă putere “soft” dacă ar relaxa parțial controlul de partid asupra societății civile. În mod similar, manipularea mass-media și folosirea canalelor de comunicație clandestine diminuează adesea puterea soft. Țările democratice trebuie să evite tentația de a imita aceste instrumente autoritare de care țin de “sharp power”.

În plus, stoparea unor instrumente chineze de “soft power” legitime poate fi contra-productivă. “Soft power” se folosește adesea în scopuri competitive, de sumă nulă, însă au și aspecte unde suma este pozitivă.

De exemplu, dacă SUA și China vor să evite un conflict, programele de schimb care măresc atractivitatea americană pentru China și invers, vor fi benefice ambelor părți. Și în chestiunile transnaționale, cum ar fi schimbările climatice, unde ambele țări pot beneficia de pe urma cooperării, “soft power” poate ajuta la construirea încrederii și poate crea rețele care să facă posibilă o astfel de cooperare.

Chiar dacă ar fi o greșeală să limităm eforturile de “soft power” ale Chinei doar pentru că uneori acestea se transformă în “sharp power”, este important să monitorizăm cu atenție linia de demarcație. De exemplu, Hanban, agenția guvernamentală care administrează 500 de Institute Confucius pe care China le sprijină în universitățile și școlile din întreaga lume pentru a preda limba și cultura chineză, trebuie să reziste tentației de a impune restricții care limitează libertatea academică. Încălcarea acestei granițe a dus la desființarea unor Institute Confucius.

Așa cum arată aceste cazuri, cea mai bună apărare împotriva folosirii de către China a programelor de “soft power” ca instrumente de “sharp power” este demascarea publică a acestor fapte. Iar aici țările democratice au un avantaj.