Ce determină ascensiunea populismului în Europa și SUA?
În multe democrații occidentale, 2016 e un an de revoltă împotriva elitelor. Succesul campaniei Brexit în Marea Britanie, ascensiunea neașteptată a lui Donald Trump în Partidul Republican din Statele Unite și succesul partidelor populiste în Germania sau alte regiuni par să vestească sfârșitul unei epoci.
După cum spunea Philip Stephens, editorialist la Financial Times, “actuala ordine globală (sistemul liberal bazat pe norme, instituit în 1945 și extins după Războiul Rece) se află sub o presiune fără precedent. Globalizarea e în regres.”
Totuși, ar putea fi prematur să tragem concluzii atât de generale.
Unii economiști atribuie actualul val de populism “hiper-globalizării” din anii 90, manifestată prin liberalizarea fluxurilor financiare, înființarea Organizației Mondiale a Comerțului (WTO), admiterea Chinei în organizație. Potrivit unui studiu, importurile chineze au dus la eliminarea unui milion de locuri de muncă în industria din SUA, în perioada 1991 - 2011. Dacă adăugăm furnizorii și domeniile conexe, pierderile ajung la 2,4 milioane.
Economistul Angus Deaton (laureat Nobel) afirmă că “este ciudat cum unii dintre oponenții globalizării uită că un miliard de oameni au ieșit din sărăcie în principal datorită globalizării”. Chiar și așa, economiștii au responsabilitatea morală să nu-i mai ignore pe cei afectați, adaugă acesta.
Ascensiunea populismului, justificată mai mult cultural decât economic
Creșterea economică slabă și amplificarea inegalităților pun gaz pe foc în politică.
Dar trebuie să fim prudenți când justificăm ascensiunea populismului doar prin dificultățile economice.
Electoratul polonez a ales un guvern populist în pofida celei mai mari creșteri economice din Europa. Canada pare să fie imună la atmosfera anti-sistem care tulbură Statele Unite.
Un studiu amănunțit (realizat de Ronald Inglehart de la University of Michigan și Pippa Norris de la Harvard) arată că insecuritatea economică față de transformările forței de muncă din societățile post-industriale explică mai puțin creșterea susținerii pentru partidele populiste din Europa, decât o face reacția culturală.
Cu alte cuvinte, suportul pentru populism este o reacție a unor segmente de populație, altădată predominante, care opun rezistență față de schimbările de valori ce le amenință poziția.
“Revoluția tăcută a anilor 1970 pare să fi dat naștere astăzi unei reacții contra-revoluționare. O reacție furioasă și resentimentară”, concluzionează autorii studiului.
În SUA, sondajele ne arată că mulți dintre suporterii lui Trump provin din segmentul bărbaților albi, în vârstă și cu educație mai puțină. Tinerii, femeile și minoritățile sunt sub-reprezentate în tabăra suporterilor. Peste 40% din electorat e în favoarea lui Trump dar, în condițiile unei rate mici a șomajului, doar o mică parte din procente poate fi explicată prin susținerea venită din zonele defavorizate economic.
Nu doar nu doar economicul a influențat populismul din America. Un sondaj YouGov comandat de “The Economist” a constatat existența unui puternic resentiment rasial printre suporterii lui Trump — specularea de către acesta a “problemei” validității certificatului de naștere a președintelui Obama a ajutat la propulsarea sa în cursa prezidențială. Iar opoziția la imigrație, inclusiv ideea construirii unui zid la graniță, pe cheltuiala Mexicului, a stat la temelia platformei lui Trump, care favorizează grupul albilor.
Și totuși, un alt sondaj recent, realizat de Pew Research Center, arată o creștere a sentimentului pro-imigranți în SUA: 51% dintre adulți consideră că nou-veniții consolidează țara, 41% că sunt o povară (în scădere față de 50%, cât era la mijlocul anilor 2010, când efectele Marii Recesiuni erau prezente).
Globalizarea și populismul
Prin contrast, în Europa, valul mare de refugiați politici și economici din Orientul Mijlociu și Africa a avut un efect politic puternic, iar mulți experți au speculat că Brexit a fost mai mult despre migrație decât despre birocrația de la Bruxelles.
Antipatia față de elite poate fi cauzată simultan de resentimentele economice și culturale.
New York Times a identificat un indicator important în districtele pro-Trump: populație majoritar albă de muncitori, a căror existență a fost afectată negativ în deceniile în care economia SUA și-a diminuat producția industrială. Dar chiar și în absența globalizării economice, schimbările culturale și demografice ar fi generat un anumit grad de populism.
Totuși, este exagerat să presupunem că alegerile din 2016 evidențiază un trend izolaționist care va pune capăt epocii globalizării.
Elitele conducătoare care sprijină globalizarea și economia deschisă vor trebui să adreseze inegalitățile economice și să îi sprijine pe cei afectați de schimbări. Vor fi importante politicile care să stimuleze creșterea, precum investițiile în infrastructură.
În timp ce perspectivele de a elabora noi tratate comerciale au avut de suferit, revoluția informațională a întărit lanțurile de aprovizonare globale. Spre deosebire de anii 1930 (sau chiar 1980) nu există o revenire a protecționismului.
Economia SUA și-a mărit dependența de comerțul internațional. Conform datelor Băncii Mondiale, din 1995 până în 2015 comerțul cu mărfuri ca procent din PIB a crescut cu 4.8 procente. În plus, în era internetului, contribuția economiei digitale transnaționale la PIB crește rapid.
În 2014 SUA a exportat servicii bazate pe tehnologii IT și de comunicații de 400 miliarde de dolari — aproape jumătate din totalul serviciilor exportate de SUA.
Un sondaj recent făcut de Chicago Council on Foreign Relations arată că 65% dintre americani sunt de acord că globalizarea este în general bună pentru SUA, iar 59% consideră comerțul internațional un factor pozitiv (procentele sunt chiar mai mari în rândul tinerilor).
2016 poate fi anul populismului în politică, dar asta nu înseamnă că “izolaționismul” e termenul care descrie corect atitudinea Americii față de lume.
Iar în câteva aspecte cruciale (imigrația și comerțul) retorica lui Trump pare a fi în contradicție cu sentimentele votanților.
Despre autor: Fost fost secretar adjunct în probleme de apărare al SUA, președinte al US National Intelligence Council (Consiliul Național de Securitate) și profesor la Universitatea Harvard. Este autorul cărții “S-a sfârșit oare secolul american?”
Titlul, intertitlurile și sublinierile aparțin editorului
Copyright Project Syndicate
Pentru comentarii intrați pe postarea facebook
