Donald Trump vrea să privatizeze poșta americană

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0930465908
USPostal Service are pierderi de peste 100 de miliarde de dolari. Foto: Profimedia Images

Donald Trump, care urmează să preia funcţia de preşedinte al SUA pe 20 ianuarie, şi-a exprimat interesul pentru privatizarea USPostal Service (USPS), conform unui articol publicat de publicaţia Washington Post, informează news.ro.

Surse apropiate situaţiei au confirmat discuţii recente pe această temă între Trump şi Howard Lutnick, propus pentru funcţia de secretar al Comerţului, în cadrul unei întâlniri la Mar-a-Lago.

USPS a înregistrat pierderi de peste 100 de miliarde de dolari din 2007, raportând un deficit net de 9,5 miliarde de dolari pentru anul fiscal încheiat la 30 septembrie 2023. Acest rezultat reprezintă o creştere cu 3 miliarde de dolari faţă de anul precedent, atribuibil în mare parte creşterii cheltuielilor nefinanciare pentru compensarea lucrătorilor.

Privatizarea USPS ar putea avea implicaţii semnificative pentru industria comerţului electronic din SUA, inclusiv pentru companii precum Amazon, care se bazează pe serviciile poştale pentru livrările „last-mile”.

De asemenea, ar putea afecta consumatorii din zonele rurale şi micile afaceri care depind de serviciile unice ale USPS.

Planurile administraţiei Trump includ şi o posibilă reevaluare a contractelor multianuale ale USPS pentru electrificarea flotei sale de livrare, proiecte realizate cu companii precum Oshkosh şi Ford.

Administraţia evaluează modalităţi de a anula aceste contracte, care implică vehicule electrice şi staţii de încărcare.

În 2020, Congresul a autorizat un împrumut de până la 10 miliarde de dolari pentru USPS, ca parte a unui pachet de stimulare economică, dar Trump a ameninţat la acea vreme că va bloca această măsură. Această decizie privind privatizarea ar putea fi una dintre iniţiativele Departamentului pentru Eficienţă Guvernamentală, condus de Elon Musk şi Vivek Ramaswamy, conform articolului.

USPS şi echipa de tranziţie a lui Trump nu au comentat imediat pe marginea acestui subiect.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nu-l mai recunoști pe Florin Piersic! Cum arată acum, după ce s-a zvonit că s-a retras la o mănăstire: „Să...
Digi FM
Sondaj CURS alegeri prezidențiale 2025. Cum arată astăzi topul candidaților. Scenarii pentru turul al doilea
Pro FM
Mădălina Ghenea, apariția incendiară pe care și Sofia Vergara a admirat-o. Topless, doar în pantaloni mulați...
Film Now
A făcut furori în anii '90, iar acum e transformată complet. Bridget Fonda, acuzată că a folosit Ozempic după...
Adevarul
Lecția neașteptată primită de o mamă în timp ce copilul făcea o criză în public. „Am încremenit”
Newsweek
Pot fi eliminate pensiile speciale de 22.000 lei? Judecătorii CCR, cu pensii speciale duble, decid
Digi FM
Ce frumoasă era mama Andreei Marin! Femeia a murit la numai 36 de ani, în brațele fiicei sale
Digi World
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar...
Digi Animal World
Un bărbat a plătit trei locuri în avion ca să poată călători împreună cu patrupedul său. Imaginile sunt virale
Film Now
Millie Bobby Brown, divă modernă într-o rochie strânsă pe trup. Cum le răspunde celor care-i critică...
UTV
Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt banii!”