Caracterul corupt al populismului

NEW YORK – Victoriile electorale ale populiștilor din ultimii ani i-au făcut pe mulți să creadă că democrația este sub asediu. Însă arestarea în această săptămână a fostului prim-ministru al Malaeziei pentru acuzații de corupție este unul dintre multele semne care ne  arată că predicțiile despre o destrămare a democrației liberale la nivel global sunt premature.

Implicația unei viziuni sumbre este că apărătorii democrației liberale nu-și pot recăpăta avantajul moral până nu-și vor reexamina propriile prezumții politice și economice. Însă este o greșeală să credem că întărirea autocraților este doar o chestiune de ideologie sau că reprezintă o respingere generală a democrației, liberalismului, drepturilor omului și drepturilor civile. Demagogii aleși de astăzi nu sunt atât de mult motivați de principii pe cât sunt de putere și de lăcomie. Ei acționează pentru ei, pentru familiile lor și pentru acoliți. Pentru restabilirea echilibrului în lume este nevoie să dezvăluim nivelul de corupție care există în miezul acestui nou iliberalism.

În Ungaria, prietenii și familia Primului Ministru Viktor Orbán s-au îmbogățit de pe urma împrumuturilor guvernamentale și a contractelor publice. În Felcsút, orașul de baștină al lui Orbán, unul dintre acoliții acestuia a gestionat construirea unui stadion de fotbal cu 4000 de locuri, chiar dacă populația totală a orașului este de doar 1600 de locuitori. În timp ce “corupția înainte de 2010 era mai degrabă o disfuncție a sistemului”, notează organizația de monitorizare Transparency International, “astăzi aceasta face parte din sistem.”

În 2014, în Turcia, apropiați ai Președintelui Tayyip Erdoğan, inclusiv câțiva membri marcanți ai Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP) de guvernământ, au fost implicați într-o operațiune de spălare de bani care se presupune că încerca să ocolească sancțiunile impuse de SUA asupra Iranului. Scandalul a condus la demisia a patru miniștri și la dezvăluirea unor înregistrări audio în care Erdoğan se pare că îi cerea fiului său să scape de câteva milioane de dolari obținuți ilegal.Însă Erdoğan a respins acuzațiile iar procurorii turci au clasat în final dosarul.

În Malaezia, fostul Prim-Ministru Najib Razak și asociații săi sunt acuzați că au delapidat peste 4,5 miliarde de dolari dintr-un fond de investiții guvernamental de o mie de miliarde de dolari. Conform Departamentului de Justiție al SUA, banii furați au fost folosiți pentru cumpărarea de proprietăți de lux în Manhattan, vile în Los Angeles, picturi de Monet și Van Gogh, un avion de pasageri, un iaht și alte bunuri de lux.

Iar în Statele Unite întrebările continuă să apară despre interesele private ale Președintelui Donald Trump și ale familiei sale și despre cum îi afectează acestea comportamentul în funcția pe care o deține.

Ironia este că nemulțumirea față de corupție a jucat un rol esențial în alimentarea valului actual de autocrați populiști. Deci, pentru a apăra democrația liberală, trebuie să recuperăm idealul anticorupției. Prin redistribuirea bunurilor furate de hoții din politică și din corporații, campaniile anticorupție nu doar că îi trag la răspundere pe cei puternici ci abordează și problema inegalității și a frustrării larg răspândite pe care au exploatat-o populiștii. Însă lupta împotriva corupției înseamnă și demascarea și urmărirea în justiție a celor care îi amenință, ucid sau intimidează pe jurnaliștii care încearcă să dea publicității abuzurile de putere. Libertatea de expresie și alte drepturi fundamentale nu sunt mofturi elitiste așa cum pretind liderii autoritari. Acestea sunt indispensabile pentru apărarea unei societăți libere.

Apoi, o campanie concertată împotriva corupției poate servi drept forță unificatoare în țările cu o divizare politică profundă. Chiar dacă un guvern majoritar poate călca în picioare interesele minorităților, regimurile corupte îi fură pe toți. Din acest motiv corupția a provocat în ultimul an proteste de masă de la București până în Brazilia.

Este adevărat, cei aflați la putere pot transforma campaniile anticorupție în instrumente politice. În China, Președintele Xi Jinping a folosit în mod abil epurările anticorupție pentru a-și elimina adversarii politici și pentru a obține puterea cvasi-absolută. Însă cu atât mai mult acesta este un motiv pentru ca susținătorii democrației liberale să-și dubleze eforturile pentru a combate înșelarea încrederii publicului.

Din fericire, aceste eforturi au deja un istoric al realizărilor consistent. În SUA, patru decenii de anchete penale în temeiul Foreign Corrupt Practices Act (FCPA) au dus la pedepsirea unor infracțiuni comise în întreaga lume și la recuperarea unor active în valoare de miliarde de dolari. Și, în ciuda criticilor îndelungate ale lui Trump la adresa acestei legi, acesta nu a încercat încă să-i împiedice aplicarea (deși acest lucru s-ar putea întâmpla în viitor). La fel, în Franța, procurorii au acuzat de curând un fost președinte și un mare afacerist de corupție pe scară largă în Africa. În Marea Britanie, guvernul tocmai a adoptat reguli care impun ca toate teritoriile britanice de peste mări - paradisuri fiscale notorii - să publice lista adevăraților proprietari ai companiilor până în 2020. Iar în Spania, Partidul Popular aflat la putere a primit recent un vot de neîncredere după o investigație penală referitoare la practici financiare ilicite care a rezultat în condamnarea la închisoare a trezorierului partidului.

Dar, în ciuda acestor semne de progres, este nevoie de mai multă acțiune. Lupta împotriva corupției se duce în mod inegal în diferite jurisdicții. Pentru a urmări tranzacțiile financiare transnaționale trebui să construim rețele de investigatori și anchetatori internaționale mai puternice.

În același timp, exemplul Marii Britanii trebuie urmat și de alte guverne pentru a interzice practica ascunderii proprietarului efectiv al unui activ. Proprietarii unora dintre cele mai scumpe apartamente din New York au făcut eforturi - majoritatea legale - de a-și ascunde identitatea folosind înregistrarea prin intermediul companiilor sau a altor entități.

Într-un plan mai general, donatorii publici și privați trebuie să-și amplifice suportul pentru organizațiile societății civile și media independentă. Aceste instituții pot investiga și da publicității cazuri de corupție, pot dezvălui cum sunt implicate figurile politice și pot pune presiune pe cei responsabili cu sancționarea acestor fapte.

Ținerea corupției sub control nu se va realiza cu ușurință din cauză că multe economii sunt dependente de fluxurile de investiții aflate în legătură cu activități infracționale. Dar consecințele pasivității sunt clare. Corupția este principalul factor care favorizează  populismul și renunțarea la valorile liberale. Așa că, data viitoare când cineva vă întreabă ce s-a întâmplat cu democrația liberală, răspundeți-i să urmărească banii.