Capcana empatiei

Data actualizării: 31.12.2016 09:29 Data publicării: 28.12.2016 18:27

Profesor în Bioetică la Universitatea Princeton și „Laureate Professor” la Universitatea Melbourne. Printre cărțile publicate se numără Animal Liberation, Practical Ethics, The Ethics of What We Eat, Rethinking Life and Death, The Point of View of the Universe, The Most Good You Can Do și recent Famine, Affluence, and Morality. În 2013, a fost numit al treilea cel mai influent gânditor contemporan de către Gottlieb Duttweiler Institute.

La puțin timp după alegerea sa ca președinte al Statelor Unite, Barack Obama i-a spus unei tinere: “în lumea de azi nu există destulă empatie, iar generația ta va trebui să schimbe asta”. Obama exprima astfel o opinie foarte răspândită așa că titlul acestei cărți noi pare șocant: “Împotriva empatiei” (autor Paul Bloom, psiholog la Yale University). Cum ar putea cineva să fie împotriva capacității de a ne pune în locul altuia și de a simți ce simte celălalt?

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ne întrebăm altceva: pentru cine ar trebui să simțim empatie? În timp ce Donald Trump se pregătește să-i succeadă lui Obama, analiștii sugerează că Hillary Clinton a pierdut alegerile din cauza lipsei de empatie pentru albii americani, în special pentru votanții din zona industrială decăzută a Americii, nostalgici ai perioadei de dezvoltare economică. Problema este că empatia pentru muncitorii americani intră în contradicție cu empatia pentru muncitorii din Mexic sau din China, care ar duce-o mult mai rău fără joburi (decât americanii).

Empatia ne face mai binevoitori față de cei cu care empatizăm. Este un lucru bun, dar are și o parte întunecată. Trump, în discursurile de campanie, s-a folosit de uciderea de către un imigrant ilegal a lui Kate Steinle, ca să obțină sprijin pentru politicile sale împotriva imigranților. Nu a apelat, binențeles, și la imagini cu imigranți ilegali care au salvat viețile unor străini, cu toate că au existat și astfel de cazuri.

Animalele cu ochi mari și rotunzi, precum puii de focă, trezesc mai multă empatie decât găinile cărora le provocăm mult mai multă suferință.

Oamenii pot fi reticenți la a face rău chiar și unor roboți despre care știu că nu au capacitatea de a simți. Pe de altă parte, peștii (reci, lipicioși și incapabili să țipe) trezesc puțină simpatie cu toate că există destule dovezi că simt durerea la fel ca mamiferele sau păsările (vezi “What a Fish Knows” de Jonathan Balcombe).

La fel, empatia față de copii despre care se crede că ar suferi de pe urma vaccinurilor determină aversiunea publicului față de vaccinuri pentru boli foarte grave. În consecință, milioane de părinți nu-și vaccinează copiii și foarte mulți se îmbolnăvesc. Astfel apare mult mai multă suferință din cauza bolilor pe care vaccinurile ar fi putut să le împiedice.

Empatia ne poate face să acționăm nedrept.

Subiecții unui experiment au fost puși să asculte un interviu cu un copil bolnav în faza terminală. Unora li s-a spus să încerce să fie cât mai obiectivi și altora să-și imagineze ce simte acel copil. Toți au fost apoi întrebați dacă ar vrea să fie mutat copilul mai în față pe lista de așteptare pentru tratament, înaintea altor copii care fuseseră evaluați ca având prioritate. ¾ dintre cei cărora li s-a cerut să-și imagineze ce simte copilul au răspuns pozitiv, spre deosebire de doar ⅓ dintre cei cărora li s-a spus să fie obiectivi.

“Un mort e o tragedie, un milion e statistică ”. Dacă empatia ne face binevoitori față de indivizi, putem deveni indiferenți față de suferința mulțimilor.

Decision Research, o organizație non-profit, a înființat de curând ArithmeticofCompassion.org, care-și propune să ne dezvolte abilitatea de a comunica informațiile despre probleme la scară mare fără producerea acestui efect de “amorțire a sentimentelor”. Într-o epocă în care poveștile individuale intense devin virale și influențează politicile publice, e important să-i ajutăm pe toți să vadă imaginea de ansamblu.

A fi împotriva empatiei nu înseamnă să fii împotriva compasiunii.

Într-una dintre cele mai interesante secțiuni din cartea “Împotriva empatiei”, Bloom descrie cum a învâțat despre diferențele dintre empatie și compasiune de la Matthieu Ricard, călugărul budist numit de unii “cel mai fericit om de pe pământ”. Când neurocercetătoarea Tania Singer i-a cerut lui Ricard să înceapă “meditația compasiunii” în timp ce i se scana creierul, aceasta a fost surprinsă să vadă că nu exista activitate în zonele cerebrale care se activează atunci când oamenii empatizează cu durerea altcuiva. Ricard putea, la cerere, să empatizeze cu durerea altora, însă era un sentiment neplăcut și epuizant. Prin contrast, el a descris meditația compasiunii ca pe o “stare de pozitivă, caldă, asociată cu o puternică motivație altruistă față de societate”.

Tania Singer a învățat și oameni nefamiliarizați cu meditația să se angajeze în meditația compasiunii, prin orientarea gândurilor într-un mod binevoitor către o serie de persoane, începând cu cineva apropiat de cel care meditează, apoi și către cei străini de acesta. Este posibil ca un astfel de antrenament să determine un comportament mai blând.

Pe același subiect: Matematica binelui — știința din spatele gesturilor generoase

Meditația compasiunii se apropie de ceea ce se numește “empatie cognitivă” deoarece e mai degrabă în relație cu gândurile și înțelegerea noastră față de ceilalți, decât cu sentimente noastre. Asta ne duce la mesajul final al cărții lui Bloom: felul în care psihologia a dus la subaprecierea rolului avut de rațiune în viața noastră.

Când cercetătorii demonstrează că unele dintre alegerile noastre pot fi influențate de factori irelevanți precum culoarea pereților sau mirosul din cameră, descoperirile lor sunt publicate în jurnalele de psihologie și uneori devin articole de prima pagină în media. Descoperirile care arată că oamenii iau decizii bazate pe dovezi relevante sunt mai greu de publicat și aproape imposibil de popularizat.

Punctul de vedere al lui Bloom despre importanța rolului rațiunii se potrivește cu ceea ce cred eu că reprezintă o corectă înțelegere a eticii.

Empatia și alte emoții ne motivează adesea să facem ceea ce e corect, însă e la fel de posibil să ne îndrepte și către o faptă greșită. Capacitatea de a raționa trebuie să joace rolul principal când se iau decizii cu implicații etice.

Despre autor: Profesor în Bioetică la Universitatea Princeton și „Laureate Professor” la Universitatea Melbourne. Printre cărțile publicate se numără Animal Liberation, Practical Ethics, The Ethics of What We Eat, Rethinking Life and Death, The Point of View of the Universe, The Most Good You Can Do și recent Famine, Affluence, and Morality. În 2013, a fost numit al treilea cel mai influent gânditor contemporan de către Gottlieb Duttweiler Institute.