Ce ne arată conflictul Dragnea - Grindeanu despre viitorul PSD și al României

Sunt bineînțeles consecințe negative imediate ale tulburărilor politice din perspectiva eficienței guvernamentale. Criza (cu diversele ei faze) a produs un blocaj în activitatea legislativă și în cea executivă. O sa mai dureze ceva vreme până vom avea un executiv cu puteri depline. Astfel, cele mai importante politici și activități care intră în responsabilitatea Guvernului vor fi amânate sau vor fi desfășurate sub conducerea unor interimari care nu vor avea autoritatea unor decizii de anvergură.

Pe termen lung, părerea mea este că efectele negative ale crizei le exced pe cele pozitive și, în calitate de cetățean, mă tem de toate.

Dacă am ști care au fost motivele reale din spatele acțiunilor lui Dragnea și Grindeanu, am putea face anticipări mai precise. Faptul că motivele sunt necunoscute e un motiv de îngrijorare în sine.

Care sunt scenariile posibile:

Pe de o parte, victoria aripii Dragnea din PSD e de salutat pentru că menține o majoritate de guvernare și ne ferește de o perioadă probabil lungă de instabilitate care ar fi urmat unei modificări a coaliției de Guvernare. Majoritatea PSD-ALDE, de data asta fără UDMR, este însă mai fragilă și poartă riscul unei răsturnări relativ facile.

Opoziția în schimb este fragmentată și nu arată o capacitate de coagulare a unei majorități în stare să guverneze coerent chiar dacă la un moment dat ar fi în stare să răstoarne viitorul guvern PSD-ALDE.

Cu un nou guvern stabilit de Liviu Dragnea mă aștept însă la un control și mai intruziv asupra activității executivului din partea omului-forte al PSD-ului și a grupării din jurul acestuia.

Chiar dacă a fost bine pentru competențele civice ale cetățenilor faptul că au fost dezvăluite mecanismele de funcționare a puterii, ceea ce am văzut nu ne poate face prea optimiști: controlul miniștrilor de la partid (cu confuzia și lipsa de inițiativă care vine de aici), aparente presiuni pentru modificarea legilor justiției în interes personal, numiri pe posturi cheie ale unor persoane ignorându-se criteriul competenței și utilizarea resurselor publice în interes politic — cum e cazul Programului Național de Dezvoltare Locală sau cum se urmărește, probabil, să se întâmple cu Fondul Suveran, al cărui proiect este încă opac și față de care există multe îngrijorări legate de transparență și independență.

Dacă am ști care este motivul pentru care Dragnea l-a mazilit pe Grindeanu am putea să anticipăm dacă aceste posibilități se materializează. Dacă a făcut-o pentru a rămâne în pole-position în partid pentru candidatura la prezidențialele viitoare, atunci probabil că Dragnea se va feri pe viitor de scandaluri precum cele ocazionate de OUG 13.

Dacă însă a urmărit să își rezolve dosarele din justiție cu mâna unui prim-ministru docil, atunci trebuie să ne așteptăm la ce e mai rău.

La fel, dârzenia cu care Sorin Grindeanu a rămas la Palatul Victoria chiar și după retragerea sprijinului politic are multe necunoscute. Dacă acestea ar fi devoalate, dacă am ști că a fost vorba de un incident mai degrabă personal decât de unul sistemic, am putea anticipa și evoluțiile următoare.

Dacă am fost martorii luptei dintre două grupări interesate în controlul statului (că sunt serviciile, corporațiile, DNA, e irelevant acum) e puțin probabil ca lupta să se încheie acum, în condițiile în care victoria uneia dintre grupări a fost la limită.

***

O altă consecință negativă ar putea fi accentuarea, dacă se mai poate, a înstrăinării politice a cetățenilor și eventuala creștere în popularitate a unor mișcări autoritare, intolerante și populiste.

Prezentarea obscenă a culiselor puterii nu poate decât să crească scârba oamenilor față de politică. Alegerile din PNL, cu atacurile reciproce dintre cele două echipe, sau frământările din USR nu au făcut decât să accentueze impresia că politicienii sunt în general cinici, oportuniști și prea puțin demni de încredere. În astfel de condiții este de așteptat să capitalizeze politic mișcări care vor profita de capacitatea de mobilizare a nemulțumirilor față de clasa politică. În plus, acesta este și un teren fertil al intervențiilor disruptive din exterior prin diverse strategii de propagandă care vor marșa pe un discurs anti-european, anti-globalizare și anti-democratic — ca fiind soluția la patologiile actuale ale politicului.

Aici aș adăuga și bizarul incident al negocierilor eșuate dintre PSD și UDMR. Amploarea modificărilor legislative avute în vedere la un moment dat și caracterul spectaculos al retragerilor de la final au conținut un element de neverosimil, mai ales dacă avem în vedere că în cele din urmă moțiunea a trecut chiar și fără voturile UDMR.

Consecința e că, în percepțiile electoratelor s-a întărit impresia că UDMR e un apărător curajos al drepturilor maghiarilor, iar PSD un străjer responsabil al demnității naționale.

Ambele partide și-au reîncărcat capitalul de naționalism necesar pentru viitoare încleștări politice. Adăugați la asta și manifestările naționaliste zgomotoase ale opoziției și veți înțelege că dezbaterea din jurul drepturilor maghiarilor din Transilvania va acoperi și pe viitor cu zgomotul ei discuțiile necesare pe alte teme de politică publică. Iar în contextul aniversării centenarului Marii Uniri nu pot fi decât îngrijorat.

Despre autor: Adrian Hatos este profesor de sociologie, director al Școlii Doctorale de Sociologie la Universitatea din Oradea. Predă Sociologia Educației, Politici Educaționale și Metodologia Cercetării în Științele Sociale. A publicat manualul de „Sociologia educației” (Editura Polirom, 2006) și din când în când activează în calitate de expert în proiecte educaționale sau de dezvoltare comunitară. Este vicepreședinte al Societății Sociologilor din Români și instructor la Școala Doctorală a Universității din Debrecen.

Editor: Laura Ștefănuț (follow)