Analiștii au tendința de a compara frecvent România și Polonia dintr-o perspectivă mai degrabă regională și concurențială, deși cele două state joacă în mod vădit – prin contribuția lor esențială la un spațiu euroatlantic mai sigur – roluri complementare în regiuni distincte. Polonia și România au reprezentat deopotrivă, în anii 1930-1940, victime ale expansionismului stalinist și au fost obligate, după 1945, să rămână captive în lagărul sovietic; din acest motiv, ambele țări sunt organic ostile imperialismului rusesc, pe care l-au simțit de prea multe ori pe propria piele.
Deși aparent apropiate în spațiu (sunt cam 1.000 de km între București și Varșovia), zonele în care Polonia și România își împlinesc vocația euroatlantistă sunt semnificativ diferite, realitate care duce și la strategii variabile (unele mai vocale, altele mai discrete). Polonia reprezintă astăzi unul dintre actorii cei mai dinamici ai Alianței Nord-Atlantice la Marea Baltică, care tocmai a devenit o mare esențialmente NATO (Finlanda, Danemarca, Germania, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, plus apropiata Norvegie și, în curând, Suedia).
România este, la rândul său, factorul dinamic al spiritului euroatlantic la Marea Neagră, care până de curând era considerată mai degrabă „un lac rusesc”. Fiind cea mai pro-europeană și pro-NATO capitală din regiune, Bucureștiul își asumă o misiune complicată și de lungă durată, acționând într-un spațiu în care – spre deosebire de Baltica – state precum Georgia, Ucraina, Republica Moldova încă luptă (și luptă din greu!) pentru a-și atinge și securiza visul european.
Această misiune istorică a României – de a ajuta statele din zona Mării Negre în parcursul lor european – a putut fi observată și în cursul săptămânii trecute, când Bucureștiul a găzduit, pe 13 aprilie, prima Conferință privind Securitatea regiunii Mării Negre sub egida Platformei Internaționale Crimeea și, concomitent, Trilaterala România - Ucraina - Republica Moldova pe teme de Securitate. Având în vedere atenția specială de care se bucură astăzi Ucraina și Republica Moldova, cele două evenimente au reașezat Bucureștiul în postura de capitală diplomatică internațională, confirmând anvergura dobândită în alte formate centrale găzduite recent (Reuniunea ministerială de Externe a NATO și Reuniunea Liderilor de la München, împreună cu Conferința de Securitate).
Cea mai bună dovadă a importanței formatului de la București a fost chiar reacția imediată a Moscovei la declarațiile făcute aici de ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, purtătorul de cuvânt al Kremlinului grăbindu-se să anunțe că „Marea Neagră nu va fi niciodată o mare NATO”. E relevant și faptul că, în condițiile în care partea ucraineană nu a putut găzdui Conferința privind Securitatea regiunii Mării Negre din cauza războiului, ea s-a adresa operativ României pentru a prelua acestă misiune – ceea ce dovedește că tentativele de a specula în favoarea Moscovei dosarele mai complicate din relația România - Ucraina (Bâstroe, problema cerealelor) au eșuat și că la nivel diplomatic se comunică eficient.
Mai trebuie amintit că egida sub care are loc Conferința privind Securitatea regiunii Mării Negre este cea a Platformei Internaționale Crimeea – inițiativă lansată de Ucraina la Kiev, în august 2021, pentru a sublinia constant caracterul ilegal al anexării Crimeei, fapt care arată că miza demersurilor diplomatice ale Bucureștiului și Kievului nu este doar anularea efectelor actualei invazii, ci țintește chiar la rădăcina imperialismului cultivat de Kremlin din 2014. Așa se explică participarea la Conferința de la București a peste 250 de invitați din 30 de state, din care 20 la nivel de ministru sau de înalt demnitar.
Poate cel mai important rezultat obținut la București este faptul că, în Declarația Comună rezultată în urma Trilateralei România - Republica Moldova - Ucraina la nivel de miniștri de externe, a fost asumat în premieră de toate cele trei părți, inclusiv de cea ucraineană, necesitatea unei aderări la comun, prin „cuplare”, a Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană. Este un al doilea rezultat semnificativ obținut de acest format lansat de ministrul Aurescu anul trecut, după ce la prima ediție a Trilateralei (15 septembrie 2022, Odesa) a fost discutată de miniștrii de Externe ai celor trei state problema asigurării energiei pentru Ucraina și Republica Moldova, lucru care a facilitat sprijinul energetic de aproape 90% pe care România l-a oferit Chișinăului în perioada critică de iarnă, după ce infrastructura ucraineană fusese deliberat distrusă de atacurile ruse.
