Cine s-a culcat în seara de marți după ce se pusese la curent cu încercările oficialităților române de a tempera evoluția epidemiei de coronavirus știa câteva lucruri: că masca de protecție va deveni obligatorie, din acest weekend, și în unele spații publice deschise, că terasele nu mai pot vinde alcool (dar nici suc ori ceai) între orele 23 și 6 și că, în restul zilei, pe respectivele terase mai intră exact atâția oameni câte scaune sunt disponibile.
Mai ușor, de asemenea, cu tămbălăul de la terase (Comitetul Național pentru Situații de Urgență vorbește despre "limitarea oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul").
Iar pe plaje - și în apă! - ar fi urmat să stea la mai puțin de doi metri doar soții și copiii însoțiți de părinți ori de bunici. Regula e regulă și-n apă, a explicat ministrul Nelu Tătaru într-un interviu la Digi24.
Această ultimă propunere a Comitetului (ele pot fi acceptate, dar pot fi și respinse de Guvern) a stârnit primele nedumeriri: de la bancuri pe seama celor care nu mai pot merge cu amantele la mare până la observații despre definiția extrem de strictă a familiei în legislația românească: chiar dacă, înaintea și după răsunătorul eșec al referendumului pe această temă, a plouat cu promisiuni de legiferare în sens european a parteneriatului civil, praful s-a ales de ele.
Sigur, în mijlocul celei mai mari crize sanitare recente nu definiția juridică a familiei este cea mai presantă dintre probleme, dar e totuși grăitor că statul român nu ratează nici o ocazie să le aducă aminte - chiar și în condiții de criză - câtorva sute de mii de oameni că îi consideră cetățeni de mâna a doua.
Am o propunere. Nu sunt de acord cu ea
După cum spuneam, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a formulat o serie de propuneri, dar decizia e a Guvernului.
Comitetul este condus de Ludovic Orban.
Guvernul e condus tot de Ludovic Orban, care - în dimineața de miercuri - părea să nu fie întru totul de acord cu interpretarea comunicatului emis de CNSU în sensul suspendării activității teraselor pe timp de noapte. Pe scurt (și foarte limpede), "nu se închide nimic, dar anumite activități vor fi închise".
Când a venit vorba de purtatul obligatoriu al măștii de protecție și în unele spații publice deschise, domnul Orban a dat exemplul îngrămădelii de pe faleza din Galați.
Într-un rar și prețios moment de solidaritate dunăreană, primarul Brăilei a sărit în ajutorul vecinului: horele de pe litoral și sălile de jocuri de noroc ar fi cele mai problematice, de fapt.
Estimp, rata accelarată a infectărilor cu SARS-CoV-2 face ca Prefecturile din Dâmbovița și Argeș să impună pe cont propriu obligativitatea purtatului măștii de protecție în toate spațiile publice. Va veni, oare, și rândul Bucureștiului? Dacă da, nu mă-ndoiesc că vom vedea din nou patroni de prin Centrul Vechi descoperindu-și brusc vocația de activiști civici în Piața Victoriei.
Oricum ai privi lucrurile, senzația de improvizație perpetuă e greu de îndepărtat. Ceea ce, în condițiile în care de-o săptămână încoace nu trece ziua fără cel puțin 1,000 de noi cazuri de contaminare, iar la Terapie Intensivă ai un număr-record de pacienți, aproape 400, e periculos într-un grad foarte ridicat.
Pauza mare se termină
E ușor de uitat, în astfel de condiții, că foarte puțini au experiență propriu-zisă în combaterea pandemiilor.
La noi și aiurea, lumea începe să se obișnuiască cu gândul că pârdalnicul ăsta de coronavirus n-o să se dea dus, pur și simplu, și - încă mai înfricoșător - că omenirea s-ar putea confrunta din ce în ce mai des cu astfel de evenimente.
E din ce în ce mai clar că, indiferent de loc și de măsurile luate până acum, prima parte a anului 2020 n-a reprezentat decât o pauză forțată: unii au petrecut-o alergându-se reciproc prin curtea școlii, în vreme ce alții au mai recapitulat câte ceva, rapid - dar, mai devreme sau mai târziu, examenul tot va veni.
Mai devreme sau mai târziu, adică, un soi de pact național anti-COVID, dacă vreți, va trebui să intre în fapt.
Sună a poveste cu zâne într-o Românie cu medici puțini și epuizați, instituții-șvaițer și în care mai nimeni nu ridică ochii din sondajele de opinie în an electoral, dar potențialul exploziv al situației prin care trecem este, sper, evident pentru toată lumea: prin crize de acest fel nu se trece în mod partinic.
Discuția publică, adică, nu mai poate fi purtată pentru prea multă vreme în termeni de "dictatură medicală" versus "iresponsabilitate populistă". Nu de alta, dar îmi închipui că pe nici unul dintre cei internați la Terapie Intensivă nu-l interesează cine câștigă din punct de vedere politic din această criză.
Consensul politic - scrâșnit și mai mult de nevoie decât de voie - s-a arătat foarte rar prin aceste locuri în ultimii 30 de ani. De fiecare dată, însă, s-a întâmplat în momente de cotitură istorică. Iar felul în care se-așază, în cele din urmă, România în acest an va fi felul în care se va fi așezat pentru următoarele decenii. Mult nu mai e și sună de intrare.
