De ce a blocat Austria intrarea noastră în Schengen? Sunt multe explicații, dar cea mai simplă sună cam așa - pentru că a putut. Regula votului cu unanimitate în Consiliu a permis Austriei să ne spună nu când toate celelalte state Schengen, când Comisia Europeană și Parlamentul European, ne-au spus da.
Cum s-a ajuns aici?
Regula unanimității a existat încă de la începuturile proiectului european. Atunci erau 6 state în Uniune, cu interese cvasi-aliniate, și votul unanim era frecvent și relativ ușor de obținut. Acest lucru nu mai este adevărat acum, când la masă sunt 27 de state, care au de multe ori păreri sau interese divergente. Între timp, marea majoritate a deciziilor europene au fost scoase de sub regula unanimității și sunt decise printr-un vot cu majoritate calificată (vot unde majoritatea este stabilită de 55% din numărul statelor membre care trebuie să reprezinte, în plus, minim 65% din populația UE). Altele însă au rămas. Deciziile din domeniul politicii externe spre exemplu, sau în ceea ce privește extinderea Schengen.
Deciziile prin unanimitate se iau greoi, de unde și blocajele Uniunii pe anumite dosare. Și, mai ales, dau mult prea multă putere unor lideri politici fără scrupule. Cum este cazul cancelarului austriac Karl Nehammer sau cazul lui Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, care au practicat în ultima săptămână un soi de șantaj la nivel european folosindu-se de regula unanimității.
În aceeași săptămână în care unanimitatea a fost folosită împotriva noastră de Austria, a fost folosită și de Ungaria pentru a bloca un pachet important de ajutor pentru Ucraina. Ungaria a fost singura țară UE care s-a opus acelui pachet vital și ajutorul a fost blocat. Ce este mai strigător la cer e faptul că Ungaria nu era neapărat împotriva ajutorului dat Ucrainei, ci a găsit momentul potrivit pentru a șantaja Comisia Europeană să își retragă decizia de a-i îngheța fondurile europene din cauza corupției de la Budapesta. Pentru că în cazul înghețării fondurilor nu își poate exercita veto-ul, Ungaria a găsit de cuviință să ia „ostatică” o altă decizie, total fără legătură cu problema principală. Vă sună cunoscut? În aceeași manieră a procedat și Austria care ne-a luat pe noi ostatici sperând că va forța mâna Comisiei Europene și altor state pe dosarul migrației.
O regulă de vot care este folosită într-o astfel de manieră s-a transformat într-un pericol și o slăbiciune pentru coeziunea europeană și ea nu mai trebuie să existe dacă ne dorim o Uniune Europeană funcțională. Este momentul să renunțăm la această regulă care nu mai ține cont de realitățile Uniunii. Cum se poate face asta? Schimbând Tratatele Uniunii Europene.
Schimbarea Tratatelor
Parlamentul European a decis în vara acestui an să declanșeze procesul de schimbare a Tratatelor UE, pornind de la propunerile cetățenilor din Conferința privind Viitorul Europei. În rezoluția de declanșare, Parlamentul a cerut expres abolirea regulii unanimității în majoritatea deciziilor UE. Mingea este acum în terenul Consiliului care are nevoie de o majoritate simplă pentru a decide declanșarea unei Convenții de revizuire a tratatelor.
Însă părerile în Consiliu sunt împărțite, existând multe state membre care sunt sceptice. Surprinzător, printre ele se găsește și România. Guvernul României s-a alăturat în mai anul acesta altor 12 state europene care au declarat că e prematur să începem procesul de revizuire. Preluând elanul anti-reformist al guvernului PSD-PNL, România s-a plasat în tabăra statelor conservatoare fără prea multe argumente pentru această decizie în afară de o teamă difuză față de ce s-ar putea întâmpla dacă s-ar declanșa Convenția.
Desigur, există și voci care argumentează împotriva modificării regulii unanimității. Unul dintre argumente este legat de faptul că statele mai mici din UE sunt motivul pentru care încă există dreptul de veto în unele domenii. Dreptul de veto, în această gândire, are un efect egalizator pentru că oferă tuturor aceeași putere, indiferent de dimensiunea economiei sau a populației, protejând astfel statele care ar tinde să cadă în categoria celor dezavantajate de state mai mari.
Însă realitatea ne arată că astfel de argumente nu stau în picioare. În fapt, veto-ul s-a dovedit a fi mai nociv pentru statele cu mai puțină influență la Bruxelles decât benefic. Exemplul este, evident, modul în care unele țări au ținut România și Bulgaria în anticamera Schengen de ani de zile. Mai mult, România nu a folosit niciodată dreptul său de veto pentru a se asigura că interesele sale sunt respectate. În schimb, așa cum am arătat mai sus, guverne precum cele din Ungaria sau Polonia care teoretic ar fi trebuit să folosească veto-ul pentru a se apăra de eventualele abuzuri de putere ale celor mai puternici, au deturnat agenda europeană și folosesc veto-ul în mod repetat pentru a-și consolida puterea acasă, pretinzând că țin piept unei Uniunii injuste.
Așadar, unanimitatea în practică s-a dovedit un instrument care facilitează abuzul de putere în loc să protejeze împotriva lui. Nu ne rămâne niciun argument pentru care să continuăm în formula actuală. Opoziția României față de modificarea Tratatelor rămâne, deci, fără substanță. Este pur și simplu irațional ca un stat care nu a utilizat deloc dreptul de veto, ba mai mult, a fost victima utilizării acestui drept timp de mai mulți ani, să susțină acest aranjament.
Revizuirea Tratatelor ar putea aduce numeroase avantaje României. În primul rând, eliminarea unanimității în deciziile UE și înlocuirea cu majoritatea calificată ar face mai grele voturile pe care le avem în Consiliul UE, ca al șaselea stat ca mărime.
Mai mult, o propunere importantă în Conferința privind Viitorul Europei a fost aceea de a schimba Tratatele pentru a introduce sănătatea printre domeniile în care UE ar avea competențe. În acest moment sănătatea ține de competența statelor membre și vedem în fiecare zi cu ce consecințe pentru România. Dacă ar avea competențe, UE ar putea ajuta mult mai mult România să își pună pe picioare sistemul de sănătate, impunând spre exemplu standarde minime de calitate a serviciilor medicale și fonduri pentru a le atinge.
Un alt argument important pentru schimbarea tratatelor și eliminarea unanimității este legat de accederea Republicii Moldova sau Ucrainei în Uniunea Europeană. Moldova a primit statutul de țară candidată, însă multe state membre, printre care Germania, au spus că nu va exista o extindere a UE înainte de schimbarea modului în care se iau deciziile în Uniune. Așadar, reforma procesului decizional în UE ar aduce și Republica Moldova mai aproape de UE, dar și Ucraina și statele din Balcanii de Vest.
Ce facem mai departe?
În acest moment ne bucurăm de un mare val de simpatie. Liderii politici ai UE, dar și cei din statele membre, au ieșit în sprijinul nostru. Ministra germană de Externe a declarat că “Nu numai că mi-aş fi dorit o decizie diferită astăzi, în care Bulgaria şi mai ales România să fie incluse şi ele în spaţiul Schengen, dar este o mare dezamăgire”. Comisarul pentru Migrație și Afaceri Interne, Ylva Johansson și-a exprimat și ea dezamăgirea față de decizia de ieri în timp ce Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, și-a criticat propriul guvern spunând că “Regret profund decizia guvernului austriac de a bloca aderarea Schengen a României și Bulgariei. Este adevărat că Austria se află într-o situație dificilă din cauza numărului foarte mare de solicitanți de azil. Dar blocada Schengen nu contribuie la o soluție.”.
Este important să profităm de această simpatie și să folosim acest sprijin pentru a încerca să trecem în perioada următoare peste veto-ul Austriei, dar și pentru a pune pe agenda europeană subiectul schimbării Tratatelor. În opinia mea, lucrurile sunt clare. Unanimitatea dezavantajează România și a sosit timpul ca liderii politici din țară să internalizeze acest lucru și să acționeze în consecință.
Pățania noastră cu Schengen demonstrează încă o dată de ce regula unanimității trebuie eliminată, iar Tratatele UE schimbate. De data asta, demonstrația s-a făcut pe pielea noastră. S-a simțit suficient de tare nedreptatea pe coridoarele Guvernului la fel cum s-a simțit pentru fiecare cetățean din România? Dacă da, România trebuie să învețe din această experiență și să fie unul din statele membre care cere pro-activ reforma UE și modificarea Tratatelor.
