Marți, 11 septembrie 2001. O zi care s-a impus brutal în istoria și memoria noastră. O zi mai presus de reflexul uitării. Cei mai mulți dintre noi ne aducem aminte cu o claritate atipică de împrejurarea în care ne aflam când am primit știrea că un avion al companiei American Airlines a lovit turnul nordic al World Trade Center.
Era începutul unei serii de atacuri teroriste deliberate în urma cărora 2977 de oameni nevinovați și-au pierdut viața în New York, Washington și Pennsylvania. Un episod încărcat de confuzie, furie, revoltă, durere, care a inoculat o nouă dimensiune a amenințării pe care aveam să o simțim asupra securității și stabilității noastre. Lumea noastră s-a schimbat profund în acea zi.
Eram Ministru de Externe și am primit vestea tragediei în biroul meu din Aleea Alexandru. Amploara unui astfel de eveniment nu poate fi decât copleșitoare: încercarea de a desluși efectiv firul întâmplării, empatia cu cei pe care îi lăsasem doar cu un an în urmă la Washington, propria-mi experiență emoțională a acelor locuri, probabilitatea ca cetățeni români să se numere printre victime, precum și incertitudinea implicațiilor acestor evenimente chiar în inima SUA.
Dar cum orice criză are eroii săi, am văzut în acea zi solidaritatea în forma ei umană - de la personalul medical, pompieri și polițiști, până la cetățeni de bună-credință care au făcut tot ce au putut pentru a-i ajuta cei afectați. Mai mult, atacul din 11 septembrie nu a fost doar asupra Statelor Unite, ci a fost un atac asupra tuturor. Unul care a generat victime provenind din toate colțurile Alianței și mult dincolo de aceasta. Patru cetățeni români și-au pierdut atunci viața. În termen de 24 de ore de la atacuri, însă, aliații NATO au invocat pentru prima dată articolul 5, clauza noastră de apărare reciprocă. Un început al solidarității în forma sa de acțiune politică, dincolo de cuvinte.
Din acel moment, forțele NATO alături de parteneri, inclusiv România, au luptat în Afganistan, împotriva terorismului, umăr la umăr. În 2001, Afganistan era un refugiu pentru teroriștii Al-Qaeda care au planificat și au efectuat atacurile din 11 septembrie, precum și multe altele din întreaga lume. Misiunea noastră, a aliaților, a fost să destructurăm rețeaua teroristă Al-Qaeda și să prevenim perpetuarea surselor de teroare. Și am reușit. Din 11 septembrie 2001, nu au existat atacuri teroriste împotriva țărilor noastre organizate din Afganistan. Mai mult de atât, comunitatea internațională, sprijinită de forțele militare NATO, a contribuit la crearea condițiilor care au permis afganilor să-și îmbunătățească viața. O nouă generație a crescut cu acces la educație, la procesul politic și cu posibilități certe de conectare la restul lumii.
La douăzeci de ani de la momentul evocat, când misiunea noastră în Afganistan s-a încheiat, nu trebuie să uităm ce am realizat împreună. În același timp, trebuie să ne asumăm viitorul, mai ales când există puncte în istorie care dictează obligația adaptării. Și ne aflăm în acel punct. Asistăm la noi parametri ai realității geopolitice, la o schimbare epocală de spirit, de certitudini, de ideologii și de forțe. Vedem o competiție strategică a principiilor structurale ale societăților umane. Este superficial să o limităm doar la un conflict al marilor puteri. Este, de fapt, un conflict al ideilor, catalizator al schimbărilor conceptuale din toate sferele societății. Această realitate trebuie înțeleasă într-o dublă perspectivă: atât în plan intern, unde presupune o reevaluare a contractului social, etic și moral, cât și în plan extern, unde noua paradigma a securității s-a extins și reclamă o abordare cuprinzătoare, care să răspundă noului profil al interdependențelor.
Dacă aceasta este ecuația realității cu care trebuie să ne confruntăm, care este soluția? Singura certitudine istorică de la care putem pleca este aceea că mereu au existat puncte de inflexiune care dictează obligația adaptării. Trebuie așadar să învățăm lecțiile trecutului, să depășim șocul prezentului și să ne dezvoltăm reziliența rămânând fideli valorilor și misiunii noastre. În NATO, Secretarul General, Jens Stoltenberg, a lansat o evaluare amănunțită. Este prea devreme pentru a trasa rezultatele, dar există unele lucruri care se remarcă în mod clar.
Criza recent declanșată de retragerea NATO și a comunității internaționale din Afganistan nu va fi ultima pentru care America de Nord și Europa trebuie să acționeze împreună prin NATO. Amenințările, de fapt, proliferează și se diversifică. Am văzut acest lucru pe 11 septembrie și în multe alte atacuri teroriste de atunci. Am constat-o și în Irak și Siria, când ISIS a preluat controlul asupra unei mari suprafețe de teritoriu pentru a stabili un regim terorist extraordinar de brutal. Doar prin intervenția NATO și a partenerilor noștri, care desfășoară forțe militare, am reușit să eliberăm teritoriul controlat de grupările teroriste.
Acțiunea militară este întotdeauna ultima soluție, dar uneori este singurul răspuns rațional. În lupta împotriva terorismului, care trebuie să continue, nu ne putem permite luxul speranței că diplomația va prevala în orice context. Uneori, forța militară este garantul suprem al libertății noastre. Fără o armată puternică și credibilă care să o susțină, diplomația nu are greutate. În timpul Războiului Rece, puterea militară a NATO a dat puterea diplomaților și politicienilor de a negocia cu Uniunea Sovietică.
Trebuie, de asemenea, să continuăm să consolidăm parteneriatele globale și Vestul Politic va trebui să conlucreze de o manieră coerentă și eficace. Trebuie să protejăm soliditatea relației transatlantice, cu conștiința că o armată puternică, combinată cu voința de a o folosi atunci când este necesar, este esența descurajării noastre. Dacă NATO nu ar avea forțe militare puternice și capabile, competitorii noștri ar specula vidul de putere și am fi repede incapabili să garantăm valorile noastre cele mai de preț: libertatea, democrația și statul de drept. Forțele noastre armate ne-au păstrat națiunile în siguranță de mai bine de șaptezeci de ani și vor continua să ne păstreze în siguranță în deceniile viitoare.
Dacă plecăm de la premisa că se încheie un ciclu lung al istoriei contemporane, în noua etapă va trebui să ne orientăm eforturile pe linie civilă și militară sub imperativul rezilienței consolidate. Aceasta trebuie manifestată atât la nivel strategic, cât și punctual, în răspunsul la noile provocările pe care societatea globală le relevă în prezent. Și vom acționa unitar. Pentru că indiferent de sursa acestora, toate incertitudinile actuale au un numitor comun: certitudinea că nu putem acționa izolat.
Mai mult ca oricând avem datoria optimismului. Vom prevala în această coliziune a ideilor, iar credința mea derivă atât din valorile democratice pe care le-am asumat în comunitatea euroatlantică, cât și din obligația impusă de sacrificiile celor care au luptat pentru acestea în ultimii 20 de ani.
Drumul parcurs din 11 septembrie 2001 a fost unul lung și dificil, care a implicat un cost imens, plătit cu sânge și demnitate. Astăzi, aducem un omagiu celor peste un milion de militari și civili din America de Nord, Europa și multe alte țări partenere, care au slujit în teatrele de război în ultimele două decenii.
