METEO. Vreme instabilă, la începutul verii. Zonele care vor fi lovite de furtuni și instabilitate termică
Vremea estimată de către meteorologi pentru următoarele două săptămâni va fi, în general, caldă în majoritatea regiunilor, dar va sta şi sub semnul instabilităţii atmosferice, în special în primele zile din luna iunie, reiese din prognoza de specialitate, valabilă în perioada 28 mai - 10 iunie, publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) și citată de Agerpres.
În Banat, în ultimele zile ale lunii mai, vremea se va încălzi uşor şi treptat, astfel încât, în data de 31 mai, valorile maxime vor atinge, în medie, 30 de grade. Prima lună de vară, va debuta cu o răcorire a vremii, ce va continua până în jurul datei de 3 iunie, când mediile valorilor diurne vor atinge 25 - 26 de grade. Ulterior, temperatura aerului va fi în creştere, astfel că, până în data de 8 iunie se vor atinge frecvent valori medii maxime în jurul a 28 de grade, apoi o nouă răcorire a vremii va conduce la înregistrarea de maxime, în medie de 26 de grade. Minimele vor scădea uşor, de la valori medii de 14 - 15 grade în primele zile ale intervalului, spre 13 grade în dimineaţa zilei de 30 mai, apoi vor creşte spre medii în jurul a 14 grade (în 2 iunie), pentru ca ulterior, până în 4 iunie, să scadă din nou spre medii de 12 grade. Din 5 iunie, temperaturile minime vor creşte uşor spre valorii medii de 13 - 14 grade, iar până la sfârşitul perioadei de referinţă, nu vor avea variaţii semnificative. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice (averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, posibil, grindină) se vor semnala pe aproape întreg parcursul intervalului de prognoză, cu o probabilitate mai ridicată în zilele de 27 şi 28 mai, apoi în perioada 31 mai - 10 iunie.
În Crişana, temperatura aerului va creşte uşor de la o zi la alta, astfel încât, până în data de 31 mai, maximele se vor situa, în medie regională, în jurul a 29 de grade, caracterizând o vreme mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. În perioada 1-3 iunie, vremea se va răci, maximele urmând să ajungă la valori, în medie, de 24 de grade. Din 4 iunie, temperatura va marca o creştere, astfel că, în intervalul 4 - 8 iunie se vor înregistra maxime medii de 27 - 28 de grade. În ultimele două zile din intervalul de prognoză (9 şi 10 iunie), o nouă scădere de temperatură va conduce la înregistrarea de valori termice diurne, în medie de aproximativ 24 de grade. În ceea ce priveşte parcursul valorilor medii nocturne, în primele zile se vor înregistra 13 - 14 grade. În data de 30 mai, valorile termice se vor situa în jurul a 12 grade, iar ulterior vor creşte uşor, până spre 14 grade, la 1 iunie. Perioada 2 - 4 iunie va fi caracterizată de o răcorire a vremii ce va conduce la înregistrarea unor valori minime medii de 11 - 12 grade, apoi vor creşte uşor spre 13 - 14 grade şi nu vor avea variaţii notabile până la sfârşitul perioadei de referinţă. Ploi de scurtă durată, asociate instabilităţii atmosferice, se vor semnala aproape în fiecare zi a intervalului de prognoză, cu excepţia zilelor 29, 30 şi 31 mai.
În Transilvania, până la finalul lunii mai, un proces de încălzire a vremii, se va concretiza printr-o medie regională a valorilor maxime de 28 - 29 de grade. În primele două zile din iunie, temperaturile maxime vor scădea spre medii de 22 de grade, apoi vor creşte până la medii regionale, în perioada 3 - 8 iunie, de 24 - 26 de grade. În ultimele zile ale intervalului, vremea se va răcori urmând a se înregistra temperaturi maxime medii de 23 - 24 de grade. Media temperaturilor minime va marca o scădere, de la 11 grade la început, până în jurul a 8 grade în data de 29 mai, urmată de o creştere spre 11 - 12 grade în cursul dimineţilor de 1 şi 2 iunie. În 3 iunie, o răcorire a vremii va determina înregistrarea unor minime termice în jur de 8 grade, pentru ca ulterior acestei date, minimele să crească din nou, dar uşor, spre 11 grade la sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în perioada 1 - 10 iunie.
În Maramureş, vremea se va încălzi în intervalul 28 - 31 mai, valorile maxime medii urmând a atinge 29 de grade. Ulterior, temperatura aerului va scădea spre valori maxime medii de 23 - 24 de grade, în data de 2 iunie, apoi va creşte, dar nu semnificativ, spre o medie regională în jurul a 26 de grade, în perioada 3 - 7 iunie. În ultimele zile ale intervalului, respectiv 8, 9 şi 10 iunie, vor fi valori medii diurne puţin mai scăzute, în jur de 24 de grade. Minimele, în medie regională, vor scădea spre 10 grade în data de 29 mai. De asemenea, acestea vor creşte spre 13 grade, până pe 1 iunie, respectiv vor scădea din nou în zilele de 3 şi 4 iunie, spre valori de 9 - 10 grade, iar în prima zi a intervalului 5 - 10 iunie, vor ajunge la 11 - 12 grade, după care nu vor avea variaţii semnificative. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în zilele de 31 mai şi 1 iunie, apoi în perioada 4 - 10 iunie.
În Moldova, până la sfârşitul lunii mai, valorile termice diurne vor fi din ce în ce mai ridicate, maxime medii în jurul a 30 de grade, în ziua de 31 mai, apoi temperatura aerului va scădea spre o medie de 22 de grade în data de 3 iunie. Ulterior, un nou proces de încălzire a vremii se va concretiza prin înregistrarea unor medii ale maximelor de 27 - 28 de grade, până în data de 7 iunie, apoi vremea se va răcori, astfel încât în ultima zi a intervalului de prognoză (10 iunie), media maximelor se va situa în jurul a 24 de grade. Media temperaturilor minime va creşte până spre 14 grade în data de 1 iunie, va scădea spre 8 - 9 grade în zilele de 3 şi 4 iunie, pentru ca ulterior să crească spre 12 - 13 grade până în dimineaţa zilei de 6 iunie, după care variaţiile termice nu vor fi semnificative. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în prima zi de iunie şi în perioada 4 - 10 iunie.
În Dobrogea, ultimele zile din luna mai şi prima zi de iunie, vor fi caracterizate de temperaturi în creştere, în medie, maxime de 27 de grade şi minime în jur de 16 grade. Ulterior, vremea se va răcori, astfel că, în 3 iunie, media valorilor diurne va fi de 21 de grade, iar a celor nocturne, în dimineaţa de 4 iunie va fi de 13 grade. În cea de-a doua săptămână de prognoză, valorile medii diurne vor ajunge până în jurul a 25 de grade în ziua de 5 iunie, iar până la sfârşitul perioadei de referinţă, variaţiile nu vor fi semnificative. Temperaturile minime vor urma un parcurs similar. Astfel, acestea vor creşte spre 16 grade până în data de 7 iunie, pentru ca, până la sfârşitul intervalului, să nu se modifice notabil, situându-se în jurul a 15 grade, în ultima dimineaţă. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în zilele de 1 şi 2 iunie şi în perioada 5 - 10 iunie.
În Muntenia, temperatura aerului va creşte, astfel încât, în jurul datei de 1 iunie, media maximelor va atinge 30 de grade, apoi va marca o scădere treptată, până la valori de 24 - 26 de grade în perioada 2 - 4 iunie. După aceea, valorile medii diurne vor creşte spre 28 de grade, în jurul datei de 5 iunie, iar până în 8 iunie nu vor mai fi variaţii semnificative. Ulterior acestei date, până la sfârşitul intervalului de prognoză, vremea se va răcori uşor, urmând ca media maximelor să ajungă la 26 - 27 de grade. Media temperaturii minime va creşte uşor în prima săptămână, până la valori de 14 grade în 1 şi 2 iunie. Apoi, temperatura aerului va marca o scădere spre medii în jurul a 11 grade, în data de 4 iunie şi va avea o creştere spre 14 - 15 grade, în jurul datei de 9 iunie, pentru ca la sfârşitul intervalului să scadă uşor spre 13 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în zilele de 1 şi 2 iunie, respectiv în perioada 6 - 10 iunie.
În Oltenia, în perioada 28 mai - 1 iunie, vremea se va încălzi, temperaturile maxime urmând a creşte până la o medie regională de 28 de grade, pornind de la 26 de grade, la începutul intervalului. Ulterior, valorile de temperatură maxime vor coborî spre medii de 23 de grade în zilele de 2 şi 3 iunie, apoi vor creşte din nou, până în data de 8 iunie, spre medii de 27 de grade. În ultimele zile ale intervalului de prognoză, se estimează o uşoară scădere a maximelor spre medii de 25 - 26 de grade. În ceea ce priveşte parcursul temperaturilor minime, acestea nu vor varia semnificativ în intervalul 28 mai - 2 iunie, oscilând între 13 şi 15 grade, apoi vor scădea spre 12 grade, în 2 şi 3 iunie, pentru ca ulterior să crească din nou spre valori în jurul a 14 grade în intervalul 7 - 10 iunie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în zilele de 28 mai, 1 şi 2 iunie, dar şi în perioada 6-10 iunie.
La munte, valorile termice diurne vor marca o creştere uşoară, până la finalul lunii mai, de la 16 grade la început, până la 18 grade, în medie regională, la sfârşit. În zilele de 2 şi 3 iunie, temperatura aerului va marca o scădere spre 14 grade, apoi o creştere până în jurul a 16 grade, în data de 4 iunie, după care regimul termic va fi relativ staţionar până spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Acelaşi parcurs îl vor avea şi mediile valorilor termice nocturne, respectiv o creştere de la 8 grade, în 28 mai, până spre 10 grade, în dimineaţa zilei de 1 iunie, o scădere până la 6 - 7 grade în cursul dimineţilor de 2 şi 3 iunie, pentru ca mai apoi, să crească uşor spre 8 grade în 4 iunie. Până la sfârşitul perioadei de referinţă, valorile de temperatură nu vor mai prezenta ulterior variaţii semnificative. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în zilele de 28 şi 29 mai şi, aproape în fiecare zi începând cu 1 iunie, până la sfârşitul intervalului de prognoză.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News