Meteorologii au emis o nouă avertizare de vreme rea. Codul galben de furtuni este în vigoare de vineri la ora 10 până sâmbătă la ora 6 și vizează mare parte din țară.
Alerta meteorologilor vizează Transilvania, zonele montane și pe alocuri Muntenia și Moldova. Până mâine dimineață, în aceste regiuni vor fi furtuni care vor lăsa în urmă cantități mari de apă, chiar și de peste 50 l/mp.
Vor fi condiții de gridină, vântul va prinde putere și va sufla cu viteze de peste 60 km/h.
Ploi vor mai apărea și în restul tarii, dar pe spații mai mici. În plus, temperaturile scad în toată țara.
Meteorologii au emis, vineri, și o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse şi furtuni, ce vizează zone din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud, în ora următoare. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 11:00, în judeţul Cluj (localitatea Chiuieşti) şi în judeţul Bistriţa-Năsăud (îndeosebi în: Negrileşti şi Ciceu-Giurgeşti) se vor semnala averse ce vor cumula peste 25 - 30 l/mp. Până la ora actuală, în zona avertizată, în ultimele ore, local s-au acumulat cantităţi de apă de peste 35 l/mp.
Weekendul va începe cu furtuni în jumătatea sudică a țării unde nu vor fi mai mult de 28 de grade. Duminică vin alte ploi în Maramureș, Transilvania și Oltenia. Apoi, la începutul săptămânii viitoare va mai ploua din loc in loc la munte. Temperaturile vor varia între 22 și 30 de grade.
În Capitală, vremea se răcorește. Temperaturile nu vor mai trece de 30 de grade, iar după orele prânzului va ploua cu tunete și fulgere.
Editor : A.P.