ANM a emis un cod galben de vânt puternic în zona montană și în regiunile vestice din România. De asemenea, meteorologii au anunțat că vremea va începe să se răcească din acest weekend.
Potrivit meteorologilor, de sâmbătă, de la ora 12:00, și este valabil până duminică, la ora 03:00.
Vântul va avea intensificări în Banat și în Crișana, cu viteze în general de 55...65 km/h. În Carpații Occidentali și Meridionali, iar seara și noaptea și în Carpații Orientali vor fi rafale de 60...80 km/h, iar la altitudini mai mari de 1700 m, peste 90...100 km/h.
Intensificări ale vântului, cu viteze de 45...55 km/h, vor fi pe arii mai restrânse și în restul teritoriului.
De asemenea, un alt cod galben de vânt va intra în vigoare duminică, de la ora 03:00 și până la ora 14:00.
În intervalul menționat, în Carpații Orientali, vântul va avea intensificări cu viteze de 60...80 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m vor fi rafale de 90...110 km/h.
Meteorologii mai anunță că începând cu noaptea de sâmbătă spre duminică vremea va intra într-un proces de răcire semnificativă, începând cu regiunile
vestice.
Editor : B.C.