Reportaj de călătorie publicat în Le Monde: Frumuseţea sacră a României

”Frumuseţea sacră a României” este titlul unui reportaj de călătorie publicat, vineri, de cotidianul francez Le Monde, al cărui semnatar, François Bostnavaron, s-a declarat impresionat de mai multe zone din ţara noastră, precum Cimitirul vesel din Săpânţa, bisericile din lemn din Bucovina şi satele tradiţionale din Maramureş.

Jurnalistul François Bostnavaron a petrecut o vacanţă de o săptămână în România şi a vizitat Maramureşul şi Bucovina. ”Aeroportul din Cluj-Napoca nu are mărimea celui din Roissy, dar e la fel de bun ca acesta”, scrie jurnalistul francez în debutul acestui reportaj. ”În câteva zeci de minute, formalităţile vamale sunt făcute, iar Dacia închiriată intră în mâinile noastre. Hotărâţi să ştergem toate clişeele care au fost ataşate acestei ţări latine, francofile şi adeseori francofone, iată-ne porniţi la drum într-o călătorie de o săptămână”, scrie François Bostnavaron.

Prima etapă a călătoriei a fost satul Breb din nord-vestul României. ”Este prima etapă a unui periplu care ne va duce la punctul nostru de pornire, trecând prin Maramureş şi Bucovina”, notează jurnalistul francez. ”Nu vă îngrijoraţi, reţeaua rutieră, mai ales drumurile principale, e mai degrabă bine întreţinută”, notează el, care îi informează pe cititorii francezi şi în legătură cu câteva momente de încetinire a traficului, cauzate de lucrări de recondiţionare a drumurilor, dar, mai ales, de căruţele trase de cai care scad viteza medie de deplasare.

”După trei orei şi 30 de minute de peisaje variate, în care au alternat păduri, păşuni şi sate cu case din lemn, am ajuns în satul Breb, la poalele Munţilor Gutâi, pe Valea Marei. Biserica e primul lucru pe care îl vedem. În acest sfârşit de zi, soarele scaldă într-o lumină caldă turlele înalte şi strâmte acoperite cu tablă”.

Jurnalistul apreciază faptul că pensiunea Lucia corespunde ”descrierii din jurnalul nostru de călătorie”, remarcând poarta tradiţională sculptată în lemn, dar şi primirea ”călduroasă şi amicală” a proprietarilor, Lucica şi Ioan. Camera este una tradiţională şi ”încărcată cu lucruri”, deoarece este camera de zestre, unde sunt păstrate darurile de nuntă ale generaţiilor trecute, semănând cu ”un concentrat de artizanat local”.

Jurnalistul francez a avut ocazia de a merge şi la biserică, asistând la slujba de duminică dimineaţă şi admirând costumele populare ale localnicilor.

În jurul localităţii Breb, nu lipsesc locurile care merită vizite, pentru a descoperi cu adevărat această regiune, şicanată de istorie, ai cărei locuitori au fost refractari şi au rezistat tuturor regimurilor, inclusiv epocii Ceauşescu. Pentru a-i înţelege mai bine evoluţia, spune jurnalistul francez, ”este esenţial să mergi la Muzeul totalitarismului din Sighet”. ”În această fostă închisoare, fiecare celulă este un spaţiu didactic ce permite vizitatorului să înţeleagă modul în care s-a dezvoltat rezistenţa anticomunistă”.

”Nu poţi să pleci din Sighet fără să mergi să vezi sinagoga în stil baroc şi casa natală a lui Elie Wiesel, laureatul premiului Nobel pentru pace pe anul 1986, decedat pe 2 iulie, care s-a născut în acest oraş hasidic, în care mai mult de jumătate dintre locuitori erau evrei, până în 1944, înainte să fie deportaţi în masă. Sighet a fost multă vreme un far al culturii evreieşti în Europa centrală”, notează jurnalistul francez.

După Sighet, François Bostnavaron spune că a avut nevoie de o jumătate de oră pentru a ajunge în Săpânţa. ”Acest oraş este renumit pentru al său «cimitir vesel». Este el cu adevărat vesel? În orice caz, merită un ocol. Seamănă puţin cu o asociere prolifică între un Douanier Rousseau local, un sculptor amator şi un antreprenor de pompe funebre. Stan Ioan Patras, căruia i se datorează acest cimitor neobişnuit, semăna puţin cu toţi trei la un loc”, mai spune jurnalistul de la Le Monde.

Din 1935 şi până la moartea lui, în 1977, morţii satului au avut dreptul la o stelă gravată, vopsită în culori vii, cu o scenă din viaţa lor în basorelief şi un scurt epitaf. Aproape 800 de morminte de aici sunt decorate şi este uşor să afli meseriile ocupanţilor lor, dar şi defectele lor de caracter. 

După o altă jumătate de oră de drum, privirea jurnalistului francez a fost atrasă de mănăstirea Bârsana. ”Poţi să te opreşti aici, dar seamănă puţin cu un amestec de Disneyland aplicat unei mănăstiri tradiţionale româneşti”, adăugă jurnalistul, care a ales să îşi petreacă seara la Casa Balin din Botiza, ai cărei proprietari sunt Maria şi Toader. ”Locul este deosebit de tulburător şi atrăgător: trei case din lemn în mijlocul unei livezi. Şi întrucât ursul poate să se aventureze uneori pe aici, te aştepţi în orice moment să îl vezi apărând. După o masă pregătită de gazde - supă, sarmale şi plăcintă locală - a sosit timpul să ne retragem şi să ne recuperăm forţele în vederea unei plimbări montane de dimineaţă”.

A doua zi, echipa de la Le Monde a vizitat piaţa din Rozavlea, localitatea Ieud, mănăstirea Moldoviţa. În Ieud se află cea mai veche biserică de lemn din Maramureş.

După cinci ore petrecute în această regiune montană, marcată de culori autumnale, pe care François Bostnavaron a asemănat-o cu vestul Canadei, jurnalistul s-a oprit la Prislop, unde a admirat mănăstirea locală, dar şi pădurile Maramureşului şi Moldovei.
După vizita la mănăstirea Moldoviţa, a urmat o alta, într-o familie de huţuli, ai cărei membri stăpânesc la perfecţie meşteşugul încondeierii ouălor de Paşte.

Ultima etapă a inclus mănăstirea Suceviţa, ale cărei fresce au fost incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Au urmat cea din Humor, cea din Voroneţ - şi al ei albastru celebru, supranumită ”Capela Sixtină din Est” - şi biserica din Arbore.

Călătoria jurnaliştilor francezi s-a încheiat la Cluj-Napoca, pe care aceştia îl consideră ”un oraş făcut pentru pietoni, cu o piaşă uriaşă pătrată, în care se află biserica Sfântul Mihail, din care pleacă toate marile artere”.

”Clujul este cu siguranţă foarte cosmopolit şi, mai ales, foarte conectat. Acest lucru se datorează, parţial, unui număr mare de studenţi, în principal la medicină. Nu e deloc rar să auzi vorbindu-se franceză pe stradă, iar acest fapt are şi o explicaţie: mulţi dintre studenţii care au ratat primul an în Franţa vin să îşi încerce şansa aici”, explică François Bostnavaron în finalul acestui reportaj.