Un ultim omagiu pentru Leonard Cohen pe rețelele de socializare
Cântăreți, scriitori, lideri politici și fani ai muzicii sale i-au adus un ultim omagiu pe rețelele de socializare muzicianului și poetului canadian Leonard Cohen. Premierul Canadei, Justin Trudeau, a scris pe Twitter că „muzica niciunui alt artist nu s-a simţit şi nu a sunat precum cea a lui Leonard Cohen. Şi totuşi, munca sa a rezonat de-a lungul mai multor generaţii. Îi va lipsi Canadei şi întregii lumi”.
Prim-ministrul canadian a emis un comunicat în care a salutat originalitatea artistului și modul în care a reușit să atingă, prin muzica și poezia lui, generații atât de multe și de diferite.
„Leonard Cohen este la fel de relevant astăzi cum era în 1960. Abilitatea lui de a exprima o varietate de emoții l-au transformat într-unul dintre cei mai longevivi și influenți muzicieni din istorie. Ne vom aminti cu drag de vocea lui specifică, umorul său și versurile sale care au devenit preferatele a numeroase generații”, a scris Justin Trudeau.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Nu doar Canada l-a pierdut pe Leonard Cohen ci lumea întreagă. De la lideri politici, la scriitori și oameni obișnuiți, muzica lui Cohen a fost apreciată de oameni de toate vârstele și profesiile. Sute de oameni i-au adus un ultim omagiu artistului pe rețele de socializare.
Aceștia i-au mulțumit pentru contribuția sa la industria muzicală, pentru emoțiile pe care i-a stârnit în ei prin muzica lui și pentru poezia pe care a lăsat-o în urmă.
Russell Crowe: „Dragă Leonard Cohen, mulțumesc pentru nopțile liniștite, clipele de reflecție, perspectivă, pentru zâmbetul strâmb și pentru adevăr”
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Mia Farrow și J.K Rowling au postat pe platforma de microblogging un citat celebru de-al artistului: „În orice lucru există o crăpătură. Așa intră lumina”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Jens Stoltenberg: „Marele Leonard Cohen ne-a părăsit. Muzica lui legendară va dăinui”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Kristin Chenoweth: „Mulțumesc pentru enormul tău talent”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Kevin Murphy: „L-am iubit pe Leonard Cohen. Profunzimea, întunecimea, frumusețea șifonată, dezordinea gândită, pasiunea. Și mai știți ce? Mai era și de-a dreptul amuzant”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Trupa One Republic a scris pe Twiter: „Leonard Cohen a fost fără îndoială unul dintre cei mai mari muzicieni ai tuturor generațiilor. Mulțumim pentru viața ta”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Leonard Cohen a murit la vârsta de 82 de ani. Fiul artistului, Adam, a declarat pentru Rolling Stones că tată lui a murit „liniștit, în casa lui din Los Angeles, împăcat că a terminat unul dintre cele mai bune albume ale sale”.
„A scris până în ultimele sale momente cu umorul său caracteristic”, a adăugat fiul cântărețului.
Supranumit „trubadurul angoaselor'', artistul canadian s-a născut în ziua de 21 septembrie 1934, în suburbia Westmount a Montrealului. La vârsta de 13 ani a început să cânte la chitară, interpretând diferite piese, creații proprii, în cafenelele din oraș.
Leonard Cohen a devenit cunoscut în anii 1960 ca poet, scriitor şi compozitor. Interesul său primar a fost literatura, însă atenţia publicului a fost atrasă de muzica sa, odată cu stabilirea la New York. Primul său album, „Songs of Leonard Cohen”, a fost lansat în 1967 şi a devenit un disc-cult.
Muzicianul şi-a lansat cel de-al 14-lea album, „You Want It Darker”, în luna octombrie a acestui an.
- Etichete:
- justin trudeau
- leonard cohen
- a murit leonard cohen
- leonard cohen a murit
- reactie moarte leonard cohen twitter
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News