Unul dintre cei mai cunoscuţi cineaşti români, regizorul Cristian Mungiu, a fost numit astăzi cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare a Republicii Franceze. Cristian Mungiu este primul regizor român care a câştigat trofeul festivalului de film de la Cannes, în 2007, iar în 2010 a fondat un festival de film care prezintă cele mai bune pelicule din festivalul francez publicului român.
„Faceți parte dintre acei artiști care se luptă în fiecare zi pentru diversitatea culturală din țara dumneavoastră și din Europa, pentru a apăra cinematografia independentă, artistică și deschisă către lume”, a spus ambasadorul Franţei la Bucureşti, Michele Ramis.
„Doamnelor şi domnilor, dacă astăzi mi-aţi acordat această decoraţie din greşeală, o să înţeleg şi, nu vă faceţi griji, puteţi să mă sunaţi şi vin şi o aduc înapoi. Dacă nu e o greşeală, dacă chiar e pentru mine, vă mulţumesc infinit pentru această onoare extraordinară!”, a spus Cristian Mungiu.