Armand Assante: Filmul lui Cristian Mungiu despre avort ar trebui să fie obligatoriu în fiecare liceu din lume
La 10 ani de la rolul din „California Dreamin'", Armand Assante joacă din nou într-un film românesc. Actorul american interpretează un celebru vânător de fantome și vampiri, ajuns în Transilvania.
Cu peste 120 de filme în portofoliu, dintre care două sunt producții românești, numele lui Armand Assante este astăzi sinonim cu rolurile de duri cu origini latino, în care s-a specializat. A fost nominalizat de patru ori la Globurile de Aur, și a câștigat un Emmy cu rolul principal din miniseria „Gotti", despre celebrul mafiot John Gotti. Armand Assante a fost invitatul special al emisiunii Ca-n Filme unde a vorbit despre cariera sa:
"Pentru mine, actoria nu a fost niciodată ceva ușor de făcut. Pur și simplu nu este o meserie ușoară. Cântatul îmi vine mult mai ușor. Pictura, la fel.Actoria e dificilă, pentru că ești pus sub lupă: comportamentul tău, alegerile pe care le faci, cum spui o poveste, alegerile pe care le faci în interiorul acelei povești. În cele din urmă trebuie să-i porți pe spectatori într-o călătorie. Și dacă ei nu sunt în această călătorie, atunci înseamnă că ai eșuat. E o meserie care cere spirit de observație. Trebuie să-ți iei multe notițe. Nu e așa de diferită de meseria de jurnalist de investigație. Pentru că trebuie să studiezi. Studiezi comportamente, și ce anume influențează comportamentul. Ăsta e aspectul decisiv.
Trebuie să fii dispus să trăiești în totală nesiguranță, în fiecare moment. Trebuie să renunți la tot. Nu există „mâine" atunci când joci. Dacă nu trăiești în interiorul acestei logici, atunci nu ești în moment. E o profesie care te devorează. Asta e partea proastă. Partea bună e că, dacă ai poveste care funcționează, și care hipnotizează publicul, dacă poți pentru o oră, o oră și jumătate, să-i transporți în altă lume... atunci devine o profesie captivantă. Nu o recomand, dar e o meserie captivantă.
De vreo 4-5 ori în carieră, am jucat personaje cu adevărat rele. Nu prea îmi pasă dacă oamenii mă plac, sau mă urăsc. Nu îmi cer scuze pentru personajele pe care le interpretez. Mulți actori rămân în istorie cu un anumit rol. Nu doar că au jucat bine, dar interpretarea părea să vină din ADN-ul lor. Dar de fapt, e vorba de roluri bine scrise. E o poveste bună. Totul se rezumă la poveste. La fel se întâmplă în „Othello", piesa de teatru. Iago e un răufăctor. Dar personajul este scris incredibil de bine. Și în felul ăsta devine foarte uman. Devine foarte seducător. Începe să-ți placă Iago. Și toate aspectele astea sunt absorbite de imaginația spectatorului.
Ne-au plăcut poveștile de la începuturi. Sunt oameni malefici în Biblie. Teatrul grec antic are în centru piesele moralizatoare. Binele și răul, peste tot, și din toate timpurile. Totul se rezumă la poveste. Am făcut o dată un film cu un mare regizor, Sideny Lumet. Am jucat un rege al drogurilor care a existat în realitate. Ca actor, mă interesează să găsesc ce e reprezentativ pentru acest tip de comportament. Și am ascultat înregistrările făcute de poliție, în care un rege al drogurilor vorbea cu fiica lui. Și am fost uimit de ce-am auzit. Fiica lui tocmai începea școala la Harvarad, și el i-a spus: „viața mea s-a schimbat, pe stradă, din cauza unei singure alegeri." „Puteam să o iau la stânga, sau puteam să o iau la dreapta. Eu am luat-o la dreapta." Și asta mi s-a părut ceva incredibil de uman. M-a făcut să mă gândesc că viața ne e dictată de mediul în care creștem. De influențele din jurul nostru. Și dacă nu avem un barometru moral, care să ne protejeze de aceste vulnerabilități, ne putem rătăci foarte ușor.
Atunci când crești cu șobolani care mișună pe podea, lucrul ăsta va schimba modul în care traversezi o cameră. Lucrul ăsta m-a făcut să înțeleg de unde venea îndreptățirea lui de gangster. Pentru că alesese acest drum din deznădejde. Și mi-a dat mie, actorului, înțelegerea de care aveam nevoie pentru a-l interpreta. Alegerile greșite îl epuizaseră, oamenii răi îl epuizaseră. Pur și simplu era epuizat. Nu avea niciun pic de răbdare. Și asta îl făcea un personaj foarte periculos. În niciun caz nu îl admiram, dar simțeam milă pentru el. Pentru că era un om care își iubea fiica. Așa cum face orice tată.
Răul vine din condițiile de viață, și răul există într-adevăr. Există condiții de viață oribile pe Pământ, condiții care forțează oamenii să intre în situații monstruoase. Oamenii uită că, în SUA, se întâmplă câte un „atac terorist" în fiecare săptămână. De la heroină. Faptul că atâția oameni mor din cauza drogurilor, nu pot să îmi imaginez un rău mai mare. Și tocmai când subestimezi puterea răului, atunci îi cazi victimă.
Nu pot să zic că urmăresc filme românești atât de des, dar am văzut destule filme românești foarte bune. Sunt câțiva regizori care îmi plac foarte mult. Îmi place foarte mult Cristian Mungiu. Filmul lui despre avort cred că ar trebui să fie obligatoriu în fiecare liceu din lume. Pentru că e o problemă foarte importantă, pe care multă lume nu o înțelege. Oroarea acelei situații.
De asemenea, cred că România are o literatură foarte bună. Și acolo unde există literatură, și există idei, de obicei există și o cinematografie foarte bună. Cinematografia este rezultatul ideilor. E un film foarte frumos. Realizat de unul dintre cei mai dăruiți regizori pe care i-a avut România vreodată, Cristian Nemescu. Era un puști extraordinar. Și spun asta pentru că avea doar 27 de ani. Era un tânăr regizor sclipitor. Să lucrez cu el a fost o experiență extraordinară. Și cu acel grup incredibil de actori. Și cred că Cristi a fost un mare iubitor al societății românești. Și, deși era așa de tânăr, avea o înțelegere incredibilă a societății românești. Aveam o zi foarte proastă pe platou, și i-am zis: „nu se întâmplă nimic aici, și cred că mai bine mă duc acasă." „Pentru că eu nu simt nicio conexiune cu rolul." Și atunci el mi-a zis: „trebuie doar să te pierzi." Și eu i-am zis: „chiar așa mă simt, mă simt pierdut. Nu simt că se întâmplă ceva aici. Sunt complet pierdut." A zis: „asta e, ești pierdut." Un personaj, care era căpitan la pușcașii marini, se simțea pierdut. Nu avea răspunsuri. Nu avea răspunsuri. Asta mi s-a părut o indicație regizorală foarte puternică. Dacă noi toți ne-am opri un moment, și-am recunoaște că suntem toți pierduți... lumea ar fi mai bună. Chiar ar fi o lume mai bună.
Louis e un personaj amoral, dar cu un miez foarte moral. Din multe puncte de vedere el e un vindecător. Dar e și un negociator între spirite bune și rele. Și are un barometru foarte fin, pentru ceea ce este malefic. Poate să detecteze răul. Și e adus în România ca să elibereze un castel de spirite malefice. Și nu își dă seama că problema e mult mai mare. E o problemă personală, e ceva din trecutul lui cu care nu s-a împăcat emoțional. Deci, ceea ce ajunge să înfrunte, îl va ului.
Oamenii se uită la un actor, dar ce aduce actorul acelui rol e în imaginația lor. Dar e vorba și de abilitatea actorului de a crea în imaginația spectatorului cine este acel personaj. Dar, în mod fundamental, totul ține de imaginație.
Am avut în viața mea oameni minunați, în fiecare zi din viața mea. Sunt recunoscător pentru fiecare dintre acești oameni. Poate ei nu știu asta, dar sunt profund recunoscător pentru oamenii cu care m-am intersectat. Pentru mine asta înseamnă fericirea. E ceea ce mă inspiră să lucrez în continuare. Totul ține de suflet. Și până la urmă asta suntem, doar suflete... în trecere pe-aici."
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
