Reacția lui Cristian Mungiu în cazul filmului întrerupt cu icoane la MȚR

Data publicării:
cristian mungiu regizor ca n filme

Regizorul Cristian Mungiu avertizează că imaginea României ar putea avea de suferit din cauza unor incidente ca cel de duminică, de la Muzeul Țăranului Român, când proiecția filmului „120BPM/bătăi pe minut”, premiat la Cannes, a fost întreruptă cu cântece bisericești.

Cristian Mungiu amintește că „România și Franța se pregătesc intens pentru un sezon cultural bilateral în 2018 și 2019 – cu ample manifestări ale artiștilor români în Franța și ale celor francezi în România”. Scopul acestuia este să combată stereotipurile și să ofere o imagine cât mai aproape de realitate spectatorilor din cealaltă țară.

În ceea ce privește stereotipurile, Mungiu amintește că a fost și el victima acestora, când a fost înfățișat într-o caricatură din Franța drept cerșetor. Se întâmpla în 2013, când regizorul era în juriul festivalului de la Cannes.

„Ce cred oamenii despre tine nu se repară cu comunicate. Percepția despre români și România în străinătate, oricât de stereotipală și simplificatoare ar fi, este rezultatul unor fapte, a unor întâmplări care au condus la această imagine nefericită. Iar dacă vrem să schimbăm imaginea, trebuie sa schimbăm conținutul, nu să cosmetizăm imaginea”, arată Mungiu într-un comunicat de presă.

„Un incident ca cel de duminică seara riscă să anuleze în mare măsură efectele multor inițiative reparatorii. Știrea despre incident a fost preluată și mediatizată. Ea asociază din nou România cu termeni ca ‘primitism’, ‘fanatism’, ‘intoleranță’. De ce? Pentru că 120 BPM nu este vreun mărunt film de propagandă despre libertatea sexuală și cu atît mai puțin un film care să îndemne la relații homosexuale. Este un film despre civism, despre responsabilitate socială, despre lupta pentru drepturile oricărei comunități de minoritari stigmatizați public de superficialitatea cu care îi judecăm adesea pe cei diferiți de noi”, mai scrie regizorul.

El amintește că filmul „120 BPM/bătăi pe minut” a luat marele premiu la Cannes și, a doua zi după incidentul din București, a luat șase premii Lumiere. Mai mult, este considerat cel mai important film francez al anului și este pelicula care va reprezenta Franța la premiile Oscar.

„Incidentul de duminică nu-l mai putem șterge, dar îl putem folosi ca pe un declanșator al unei reacții a noastre care să ne poziționeze altfel, care să arate cum ne raportăm noi la acel incident. Noi ca cetățeni și noi ca autorități ale statului. Dacă aș fi Ministrul Culturii, m-aș grăbi să merg să văd filmul, ca să pot avea o reacție în cunoștință de cauză, pentru că e cazul să am o reacție. Dacă aș fi primarul Capitalei, m-aș preocupa să aflu de ce acest film a fost difuzat în sala Muzeului Țăranului Român și de ce nu are Primăria ca program să redea orașului săli de cinema mai puțin sacre, dacă aș fi polițist, printre cei care i-au legitimat pe turbulenți, aș aplica niște sancțiuni. Pentru că să întrerupi o proiecție de film cântând cântece religioase trebuie să fie în fața legii la fel de grav ca a întrerupe o slujbă în biserică cântând heavy metal”, adaugă Cristian Mungiu.

El a anunțat că proiecția filmului „120 de bătăi pe minut” va fi reluată pe 20 februarie, la ora 18:00. Vor avea intrare liberă cei care au fost la proiecția din 4 februarie, întreruptă de grupul de creștini care a urcat pe scenă cu pancarte pe care scria „România nu e Sodoma și Gomora” și „Hey, Soros, leave them kids alone”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trucul neobișnuit, ieftin și necunoscut de șoferi, prin care eviți aburirea parbrizului mașinii în timpul...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Un important bancher anunță momentul în care vom intra oficial în criză. „Cei 250 miliarde euro s-au dus 90%...
Newsweek
Pensia pe ianuarie poate întârzia și 10 zile. Casele de Pensii NU au calendarul plăților
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jennifer Lopez face furori în cea mai scurtă salopetă, în turneul de promovare pentru „Unstoppable”...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...