VIDEO. Cum se filmează berea în reclame
„Scopul jobului meu este să arăt berea în momentele ei perfecte. Nu este un job dificil. Este vorba de experienţă. Să poţi să preiei o asemenea sarcină, pentru că trebuie să cunoşti proprietăţile lichidului sau fluidului... Şi ale berilor. Berile sunt produse în acelaşi mod. Eu nu pot să arăt diferenţele în aromă”, spune englezul, în emisiunea „Ca-n filme”.
Berea se consuma în lumea întreagă, dar ce pare apetisant pentru belgieni, poate să îi îndepărteze pe englezi.
„În experienţa mea de călătorie şi toate cunoştinţele acumulate, conceptul reclamei a fost mereu acelaşi. Se învârte în jurul mediului social. Diferenţa principală este regională. De exemplu, în Marea Britanie există un strat foarte subţire de spumă pentru că vrem mai multă bere în pahar. În Belgia şi Europa Centrală avem mult mai multă spumă, care adaugă la aromă, cum se spune. În Germania au mult mai multă, cu densitate de îngheţată. Face tot parte din problema culturală”, explică Tony Fiori.
„În România există standardele europene. Trebuie să ai un pahar curat, cu puţin gaz, şi o spumă sănătoasă de două degete, aşa cum spune o reclamă faimoasă de acum câţiva ani”, adaugă acesta.
De la concept la filmări
Tony Fiori este doar ultima verigă dintr-un lanţ lung de producţie. De la concept, până la filmări.
„Practic, începe cu clientul care are o idee pentru campania lui. Vrea să prezinte un sentiment, o emoţie, o poveste. El abordează apoi o agenţie, care va veni cu două sau trei concepte pentru el şi apoi clientul îl va alege pe cel care-o place. Clientul va aborda mai multe case de producţie care să-i propună regizori care să transforme povestea în ceva. De la cerinţele iniţiale ale clientului există mai multe modificări până când se ajunge la produsul finit. Chiar şi până la filmare, când apar eu şi zic: asta arată bine şi continuăm cu filmările şi cadrele”, spune stilistul de bere.
„Avem clientul şi agenţia, care pot să vadă pe înregistrare dacă arată bine sau rău. În general îţi poţi da seama doar dacă te uiţi la monitor dacă merge sau nu şi cât de neobişnuit, cât de sexy arată, dacă prezintă marca în modul cel mai bun, dacă e culoarea destul de profundă, dacă spuma e destul de groasă şi dacă mişcarea acţiunii e ce trebuie să vedem.Treaba mea este să controlez aceste elemente, să mă coordonez cu clienţii, cu agenţia, cu regizorul, cu directorul de imagine şi cu toată lumea de pe platouri. Cu departamentul artistic lucrăm îndeaproape, pentru a fi siguri că avem sclipirea potrivită şi fundalul. Nu trebuie să existe reflecţii puternice în prim plan”, precizează englezul.
„Problema principală pe care o am câteodată este că ei îşi imaginează că tot ce fac este să torn într-un pahar şi gata, am terminat! Ei nu-şi dau seama că este nevoie de repetiţie, de nişte timp, pentru a obţine imaginea perfectă. Şi acest lucru poate deveni frustrant câteodată. Lumina poate să dureze vreo oră sau 45 de minute pentru a fi aranjată. Iar ei vor să termin în două minute. După ani şi ani, te obişnuieşti cu asta. Industria, toată lumea caută ceva perfect, la preţul cel mai bun”, spune stilistul.
Băutura trebuie să strălucească în pahar
Tony Fiori nu este un mare fan al berii. Preferă vinul. Însă cunoaşte foarte bine chimia băuturii şi cum s-o facă să strălucească în pahar!
„Pare a fi un cadru foarte bun, în afară de câteva elemente. De exemplu, aici, bulele sunt foarte mari pe marginea paharului, din cauza căldurii care reacţionează cu paharul. De asemenea, există o linie de bule chiar pe marginea de jos, care se lipesc de pahar aici. E ok, dar aş prefera ca totul să fie mai curat. Ideea este să repetăm şi să repetăm până când obţinem imaginea perfectă. Pentru că trebuie să turnăm şi să avem aceeaşi acţiune în pahar, mişcarea, trebuie să facem totul cât se poate de frumos. Acest lucru durează”, afirmă englezul.
Și adaugă: „Puteţi vedea aici spuma de la suprafaţă mai mare decât aş prefera să fie. De fapt, în interiorul paharului arată bine, dar la suprafaţă pare că berea e trezită. Acest lucru se întâmplă când aerul reacţionează cu bulele şi bulele se umflă în interiorul spumei. După cum vedeţi din mişcare, este o mişcare foarte bună, mai ales cu controlul mişcării care adaugă o componentă dinamică, pe care n-o putem obţine de la cadre statice”.
„Problema cu berea este că spuma durează foarte puţin. Ce fac eu este să lungesc momentul, pentru a prinde cea mai bună parte cu turnarea ei sau cu prezentarea sau ciocnitul sau bătului, pentru a face berea să arate cât se poate de proaspătă. Încerc să nu trişez cu chimicale şi cu spuma. Câteodată avem o scenă foarte mare cu fundal foarte mult şi pot folosi o spumă falsă la suprafaţă. Aceasta are limitările ei, dar este tot foarte bună. Când filmăm cadre strânse sau naturale, încerc ca şi produsul să fie foarte natural”, spune Tony Fiori.
Un cadru bun se obține cu eforturi
Vi s-a făcut vreodată poftă de bere după ce aţi văzut o reclamă? De lichidul auriu care curge încet în pahar, bulele care sar şi spuma care se formează la suprafaţă? Un asemenea cadru nu se obţine cu una, cu două.
„Acest cadru a fost capturat cu un sistem de pompe şi filmat la viteză mare cu o cameră Phantom şi s-a folosit viteza robotică, braţul robotic pentru a genera mişcarea. Mişcarea aceasta a devenit foarte populară în zilele noastre pentru că oferă dinamică imaginii, pe care nu o obţii cu un cadru staticn şi pentru că filmăm la viteze atât de mari, braţul trebuie să fie controlat, pentru a obţine acelaşi lucru de fiecare dată. Să încerci să faci asta manual, ar ieşi tremurat, ar fi imprevizibil. Restul e foarte simplu. Cu pompa pot ajusta presiunea la care torn, ca să nu am prea multă presiune în pahar. Să am destulă presiune pentru o imagine bună şi dacă vreau să creez spumă, trebuie să întorc în cealaltă parte, pentru a crea spuma foarte rapid. Folosim un braţ special. Aici, în fundal, avem nişte geluri de luminare”, precizează englezul.
„Fiecare situaţie e diferită, dar poate fi la fel, aşa că trebuie să-mi folosesc cunoştinţele. Eu torn singur şi controlez mişcarea cu camera. Aşa avem un efect cu două laturi, şi ar putea dura mai mult, dar ai rezultate diferite de fiecare dată, aşa că există varietate de cadre. Dacă totul ar fi controlat cu un buton, ai avea parte de acelaşi lucru de fiecare dată. Ar putea să funcţioneze, dar n-ar mai apărea aceste momente neplanificate, care sunt speciale”, adaugă el.
Fiecare stilist de bere are trusa lui. În acest fel, poate să controleze cât mai bine aspectul băuturii în timpul filmărilor.
„Aceasta este trusa mea cu scule. Este plină de toate lucrurile de care am nevoie: ceva cu care să pun capace pe sticle noi, teluri pentru a cera o spumă mai densă. Câteva lucruri care mă ajută cu lumina. Am pensete, lipici, magneţi, linguri şi echipament de sculptat, pentru a crea spumă în vârful sticlei, desfăcătoare. Ştiu că există ştilişti care au echipament diferit. Eu mai am cuburi de gheaţă, pipete, seringi, multe elemente de plastic pe care le folosim în bucătărie”, afirmă stilistul.
„Aceasta este cea mai importantă parte atunci când curăţăm pahare: mătasea. Pentru că mătasea nu lasă scame sau orice alt element. Dacă folosesc un şerveţel de hârtie pentru a usca un pahar, folosesc mătăsea după, pentru că lasă cea mai bună transparenţă”, spune Tony Fiori.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News