Tudor Gheorghe: Eu cred în învierea poporului român
Emisiunea „Conversaţii esenţiale” a spus, aşadar, povestea credinţei unui creştin iubitor de poezie, de muzică, de România. În ediția de sâmbătă, în noaptea de Înviere, Digi24 a spus povestea credinţei lui Tudor Gheorghe, artistul care nu a făcut niciodată compromisuri: „N-am cântat în cârciumi, n-am cântat la nunţi, la botezuri, n-am cântat la festivalul berii, n-am ştiut să spun versuri în aer liber. Doar pe scenă, în faţa reflectoarelor, în faţa unui public care ştie de ce vine acolo. Asta înseamnă credinţă.”
Despre poporul român şi, mai ales despre patriotism, Tudor Gheorghe are o viziune cu totul aparte şi nu se sfieşte să o afirme răspicat. „Poporul ăsta a avut un dram de demnitate şi a pierdut-o. Demult! Poporul ăsta a avut demnitate doar de vreo câteva ori în istorie. Poporul român este o masă manipulabilă. Eu sunt un patriot, dar pentru mine patriotismul ăsta cu vorbe şi promisiuni nu are valoare. Pentru mine, ca actor, patriotism înseamnă să spui foarte bine Mioriţa.”
Iar într-o seară cum este cea a Învierii Domnului, Tudor Gheorghe îşi exprimă încrederea că poporul său nu şi-a spus încă ultimul cuvânt. „Eu cred în învierea poporului român. Am stat noi ăştia 40 de ani în mormânt, dar n-am murit. Au încercat să ne omoare, încearcă încă, dar există undeva în străfundurile acestei naţii o putere de rezistenţă fantastică, incredibilă. Şi eu cred în valorile spirituale pe care le dă acest popor. Cred în reînvierea lor!”, a spus Tudor Gheorghe.
Întrebat de realizatoarea emisiunii „Conversații esențiale”, Iuliana Ciugulea, ce mai înseamnă astăzi credinţa, Tudor Gheorghe spune că dacă nu crezi în ceva, nu exişti. „Dacă nu crezi în nimic, mai bine pleci. Nu ştiu unde. Dar nu cred că există vreun om să nu creadă în ceva. Fiecare om are un ideal. Profesoara mea de teatru mi-a zis: „învaţă să te bucuri de lucrurile mici, bucură-te că-i soare afară, că ai întâlnit o fată frumoasă pe stradă şi ţi-a zâmbit”. Iar un tip absolut fantastic la vremea lui, un evreu bătrân şi deştept, m-a învăţat un alt lucru. Mi-a spus: „măi tinere, tu ai talent. Niciodată să nu fugi după bani. Tu să faci ce trebuie să faci că banii vin după tine. Mircea Crişan se numea”, își amintește Tudor Gheorghe.
„Închisoarea tatei m-a întărit şi pe mine”
Artistul venit de la Podari, locul unde a trăit primele clipe frumoase de viaţă, dar şi momentele dramatice ale copilăriei şi adolescenţei sale, spune că a moștenit vocea de la tatăl său.
„Din cauza credinţei, tata a fost condamnat la închisoare vreo 22 de ani, de unde a ieşit mai credincios, după aproape șapte ani. Închisoarea tatei m-a întărit şi pe mine, deşi pare ciudat. Am rămas la intrarea în adolescenţă fără tată, aruncat pe drumuri într-un fel. Şi atunci trebuie să înveţi să supravieţuieşti. Nu fizic, pentru că la vârsta aia nu se punea problema. Trăiau copiii săraci, fără doar şi poate. Fiind la ţară, ne urcam în pom primăvara, odată cu corcoduşele sau cireşele şi coboram toamna cu nucile şi cu gutuile. Nu era o problemă să te hrăneşti. Problema spirituală era cea mai gravă. Pentru că puteai să te pierzi altfel, dacă nu aveai o încredere, dacă nu credeai în ceva, intrai într-o stare pe care azi o numim depresivă. Te blegeai, aşa ziceau ai mei.”
Povestea intrării lui Tudor Gheorghe la Institutul de teatru este şi ea una deosebită. A intrat la 17 ani, din prima încercare, şi a terminat-o la 21 de ani neîmpliniţi. Din primul său salariu i-a cumpărat mamei sale mobilă. „Când am intrat la Institut, tata era în închisoare. Iar eu trebuia să completez un dosar, să declar acolo ce sunt părinţii. Şi a învăţat-o cineva pe mama să dea divorţ. Şi ea a făcut asta, bineînţeles formal. Şi uite nici nu îmi mai amintesc dacă s-au mai căsătorit după aia. La dosarul de admitere am scris că am doar mamă. Că tata a plecat de acasă şi i-am pierdut urma.”
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
