Este vorba despre aşa-numitele potcoave de iarnă, care ajută animalele să meargă mai uşor pe zăpadă. De sărbători, meşterii fierari au venit şi cu o ofertă specială: potcovit la domiciliu.
De mai bine de 20 de ani, domnul Costică din satul Caşolţ potcoveşte caii fermierilor din Mărginimea Sibiului şi din împrejurimi. Ca să adune cât mai multe comenzi, iarna aceasta, meşterul fierar a decis să potcovească animalele acasă la proprietari. El ştie precis cum să potrivească o potcoavă de iarnă astfel încât animalul să nu sufere.
În satele din Mărginimea Sibiului mulţi oameni folosesc caii, aşa că potcovarul are mereu de lucru.
Şi domnul Samuilă Lunca a schimbat potcoavele de vară ale calului său cu unele de iarnă. „Dacă îi pui potcoave de iarnă eşti sigur şi tu şi calul şi pasagerii pe care îi ai în sanie. Asta e problema”, spune acesta.
Samuilă Lunca este căruţaşul Muzeului Satului din Pădurea Dumbrava. Iarnă de iarnă, trebuie să-i plimbe în siguranţă cu sania pe turiştii veniţi în vizită.
Din păcate, potcovitul a devenit o îndeletnicire din ce în ce mai rară. Meşterii sunt tot mai puţini, iar tinerii nu se înghesuie să le fure meseria.