Oktoberfest, cel mai mare festival al berii din lume, oficial deschis la München. Primarul Christian Ude a dat cep primului butoi

Data publicării:
ude

În ajunul alegerilor parlamentare, în Germania s-a dat startul petrecerilor la Oktoberfest, cel mai mare festival al berii din lume. Timp de două săptămâni, în centrul oraşului München vor curge milioane de litri de bere, iar turiştii vor savura zecile de preparate tradiţionale germane. Peste şase milioane de oameni sunt aşteptaţi să participe la festivalul ajuns la cea de-a 180-a ediţie.

Zeci de berării participă la festivalul organizat în capitala Bavariei, iar pentru proprietarii lor, ediţia din acest an se anunţă una extrem de profitabilă.

Primarul Münchenului, Christian Ude, a avut privilegiul de a desigila primul butoi cu bere şi de a inaugura cea mai nouă ediţie a evenimentului. „Nu-i nevoie să vă urez distracţie plăcută, fiindcă ştiu că întotdeauna e aşa. Nu trebuie să le urez proprietarilor de berării succes în afaceri, fiindcă va fi aşa. Cea mai importantă urare este: un Oktoberfest paşnic, fără excese şi incidente de orice fel”, a spus edilul.

Mii de oameni, mulţi îmbrăcaţi în costume tradiţionale bavareze, au participat la dechiderea celei de-a 180-a ediţii a festivalului din München. Pentru mulţi dintre ei, alegerile parlamentare de duminică sunt prea puţin importante. „Ziua asta nu are nicio legătură cu politica. Nu e loc de politică azi, ci doar de festivalul berii”, subliniază un participant. „Fără politicieni, doar alcool!

Urmează două săptămâni de spectacole, concerte folk şi parade, şi a fost amenajat şi un parc de distracţii pentru toate vârstele şi gusturile.

12.000 de oameni lucrează în cadrul festivalului, dintre care 1600 chelneriţe. Fiindcă este cea mai mare sărbătoare de acest gen din lume, cifrele sunt şi ele pe măsură: organizatorii se aşteaptă ca vizitatorii să bea peste şapte milioane de litri de bere şi să consume sute de viţei la proţap. 

30% din producţia anuală de bere din Munchen se consumă în timpul festivalului.

În istoria Oktoberfest există însă şi un moment tragic: pe 26 septembrie 1980, a fost comis un atentat cu bombă soldat cu moartea a 13 oameni şi rănirea altor 200 de vizitatori. Atacatorul, un extremist de dreapta din Germania, a murit în explozie.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri