MĂRTURIE. Niculina Moica, fost deținut politic: Eu pot să zic că am crescut în închisoare
Niculina Moica a povestit pentru emisiunea „Bonton” ce înseamnă să-ţi petreci adolescenţa în închisoare. Deşi o victimă a comuniştilor, ea a putut să-i ierte pe cei care i-au făcut rău, dar nu vrea să uite nedreptatea pe care a îndurat-o.
Niculina Moica: Eu pot să zic că am crescut în închisoare. Nu am avut tinereţe, ca alte fete, seri dansante, nu am avut vacanţe, nu am avut tabere, eu am avut închisoare...
Aşa începe povestea Niculinei Moica. La numai 15 ani şi 7 luni, ea a fost arestată şi condamnată la 25 de ani de închisoare pentru uneltire împotriva ordinii sociale.
Reporter: Vă mai aduceţi aminte anul ?
Niculina Moica: Da, 15 iunie 1959 - era ultima zi de şcoală şi era balul de sfârşit de an al şcolii.
Niculina Moica, născută în Reghin, făcea parte din Uniunea Tineretului Liber din România. Organizaţia avea o misiune clară: să lupte împotriva comuniştilor prin toate mijloacele posibile. Dar când mai mulţi membri au furat nişte arme din magazia Şcolii Silvice cu gândul să fugă în munţi şi să între în mişcarea de rezistenţă, cu toţii au fost arestaţi în numai câteva ore şi duşi la Securitatea din Târgu Mureş.
Niculina Moica: Anchetatorii noştri au avut grijă să scrie nişte enormităţi, de-ţi stătea mintea în loc. Nici nu puteai să crezi ce credeau despre noi că suntem în stare să facem, ce ne-au pus ei în cârcă.
Reporter: Ce v-au pus în cârcă ?
Niculina Moica: Ca să iasă dosarul cât mai mare şi mai voluminos şi mai grav, ei au scris tot felul de enormităţi: că am vrut să aruncăm poduri în aer, să incendiem frabrici - lucruri de genul acesta.
După o lună de arest, a auzit pe culoarele Securităţii tusea tatălui ei, Petru Moica. Atunci a suferit, cu adevărat, pentru prima dată. Să ştie că şi-a pus familia la această grea încercare rămâne, în continuare, durerea vieţii ei.
Niculina Moica: Pentru mine a fost cumplit, ştiam că l-au arestat, mă gândeam, nu mai realizam ce se întâmplă cu mine cu ancheta. Mă gândeam ce se întâmplă acasă cu mama, ce se întâmplă cu tatăl meu. Ăsta era of-ul meu cel mai mare.
Mai ales că, acasă, în familie, părinţii au învăţat-o să fie un om bun, iubitor, drept. Niculinei Moica i s-a părut că arestarea ei a fost cea mai grea povară pe care le-a dat-o mamei şi tatălui.
Niculina Moica: Părinţii mei credeau că este foarte important să cresc cinstit, să învăţ ... a fost respectul de aproape, de cei mai în vârstă, de religie, faţă de toţi oamenii pe care îi cunoşteai, să te porţi corect, să nu minţi, să nu furi, toate lucrurile care sunt apanajul unei comportări cinstite şi frumoase.
Niculina Moica nu a crezut nicio clipă că va sta 20 de ani în închisoare, condamnare pe care a primit-o după numai două zile de proces.
Niculina Moica: Când am ajuns în tribunal, toate erau deja programate. Şi condamnările, şi felul în care a decurs procesul. Prima oară când am văzut sentinţa, am zis că sunt nebuni ... Nu am vrut să cred că voi face 20 de ani - pe urmă, după nişte ani, am început să spun că mai mult de cinci ani nu am să stau - şi aşa am şi stat, cinci ani şi opt zile.
În penitenciar, viaţa adolescentei s-a schimbat radical. A îndurat frigul, foamea şi umilinţele.
Niculina Moica: În fiecare dimineaţă, sculat la 5. Până la 7 program administrativ, la ateliere până la ora 5 după-masă, cină , iar program administrativ, raport - veneau să ne numere, dimineaţa şi seara, să nu fugim. Trecea ziua şi au trecut zilele şi anii.
Însă printre gratiile de la Jilava a cunoscut şi doamne cu educaţie aleasă, a căror singură vină era că se trăgeau din familii înstărite. Copila de atunci s-a simţit ocrotită.
Niculina Moica: Atunci am cunoscut pe Arlette Coposu, pe Nuţi Macarie - care era din lotul părintelui Todea, de la mine din Reghin - pe Paula Ventel, Iulia Lazăr... mai erau cele care aveau un regim special, care erau foarte izolate şi nu aveam acces noi la ele.
Niculina Moica a fost eliberată în iunie 1964. A fost un moment incredibil, greu de crezut, care a venit brusc.
Niculina Moica: Ne-au strigat numele, eu am izbucnit puţin în plâns, cu gândul la tată. ... Şi pe urmă am avut câteva zile de carantină, când ne-a lăsat să ne spălăm hainele în care nu am mai încăput, vă daţi seama, nu mai eram de 15 ani, aveam 21... Am ieşit pe poartă închisorii Oradea ... parcă pluteam ...
Acasă, la Regin, şi-a căutat mama prin oraş. Ştia că fusese dată afară din casă şi că divorţase că să îşi poată găsi de muncă, la o fabrică.
Niculina Moica: A fost un moment greu - pentru că ea se uita la mine şi eu la ea, parcă nu ne mai cunoaşteam. Şi pe urmă ne-am luat în braţe, am povestit, la o lună de zile a venit şi tatăl meu acasă.
Cu toate că familia ei era din nou împreună, anii de după închisoare nu au fost deloc uşori. Niculina a găsit serviciu la o brutărie, iar tatăl a lucrat cu ziua, pentru că nu îi plăcea să aibă stăpân. În plus, nu aveau nici locuinţa.
Niculina Moica: Nu aveam nici ce să îmbrac ...
După ce s-a căsătorit, Niculina s-a mutat la Ploieşti, unde a fost contabilă, meseria cu care a ieşit la pensie. În toţi anii de după eliberare, i-a fost teamă pentru copilul ei, să nu sufere din cauza dosarului ei. A aşteptat căderea comunismului cu sufletul la gură şi multă speranţa în suflet.
Niculina Moica: Am crezut că nu mai ştie nimeni de mine, că m-au uitat, la Securitate mă refer, şi am aflat de la CNSAS că am fost urmărită până în 11 decembrie 1989.
Ce înseamnă libertatea azi pentru Niculina Moica?
Niculina Moica: Să pot să vorbesc orice ...
Cât despre tineri şi lecţia pe care trebuie să o reţină ei din ceea ce au îndurat bunicii lor...
Niculina Moica: În primul rând să asculte, să citească, pentru că s-a scris destulă memorialistică, să asculte pe cei care povestesc ce s-a întâmplat, pentru că nu o facem din pretenţia de a se vorbi neapărat despre noi, ci pentru a se şti ce s-a întâmplat, pentru a nu se repeta ce s-a întâmplat, să aibă grijă să se simtă liberi tot timpul.
Pe Niculina Moica anii de detenţie au învăţat-o lecţia umilinţei şi a iertării.
Niculina Moica: Să-mi iubesc aproapele pe cât pot, să mă străduiesc să nu urăsc pe nimeni, să îmi păstrez demnitatea, să ajut pe cei de lângă mine şi să încerc să uit...
Urmăriți în materialul video de mai jos reportajul realizat de Andreea Vasile pentru emisiunea „Bonton”:
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
