JURNAL PENTRU COPII. Planuri de revelion cu Maria Buză şi Alexandru Mironov

Data publicării:
miruna 20maria 20buza 20si 20mironov 201 201-40887

Invitată în ediţia de sâmbătă, actriţa Maria Buză a fost nevoită să recunoască secretul reuşitei sale în muzică şi actorie.„Am un farmec al meu, ştii, şi ăsta e asul din mânecă. Şi poate în situaţii când sunt dificilă şi nu ştiu cum să reacţionez, bag farmec şi imediat am cucerit pe toată lumea din jurul meu”, a mărturisit actrița.

Cu ocazia acestei întâlniri, Miruna a aflat şi ce va face Maria Buză de Revelion: „O să mă petrec, o să cânt, o să ţopăi, o să mănânc numai bunătăţi, o să fiu cea mai fericită, cea mai ascultată, cea mai aplaudată, Na! LA MULŢI ANI, MULŢI ANI...La mulţi ani Miruna! La mulţi ani şi vouă acasă, celor care ne priviţi, ne urmăriţi. Miruna e un reporter pe cinste!

Alexandru Mironov este invitatul Mirunei în ediția de duminică a „Jurnalului pentru copii” | Digi24

Iar în ce-l priveşte pe Alexandru Mironov, invitat în ediţia de duminică, de la domnia sa a aflat o mulţime de lucruri: că prima carte pe care a citit-o în copilărie a fost „Douăzeci de mii de leghe sub mari”, de Jules Verne, că nepotul său cel mare vrea să se facă savant nebun, iar cel mic om de ştiinţă sau că sfârşitul lumii va veni cu siguranţă...peste vreo 8 miliarde de ani.

Ce va face Alexandru Mironov în vacanţa de iarnă şi ce îşi doreşte de la noul an? „Am să încerc să mă odihnesc! Tocmai am de terminat o carte şi o să încerc să îi fac ultimele retuşuri! Asta îmi doresc în 2013, să am o altă carte de succes... poate o a doua carte!”

Două interviuri pline de umor și sensibilitate, alături de multe alte surprize şi alţi invitaţi, în ediţiile speciale de sfârşit de an, în stilul caracteristic al „Jurnalului pentru copii”, sâmbătă și duminică, de la 9.30, la Digi 24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri