O nuntă ca-n poveşti. De asta au avut parte doi îndrăgostiţi din Germania care au ales să-şi unească destinele la Castelul Bran. Impresionaţi de legendele fortăreţei, tinerii au decis să vină pentru prima dată în România şi să spună da în faţa ofiţerului de stare civilă pe pământ regal, chiar în curtea castelului.
Mireasa a intrat în curtea Castelului Bran într-o caleaşcă trasă de cai. Mirii au fost întâmpinaţi româneşte, cu pâine şi sare, iar ceremonia a fost oficiată de un ofiţer al Stării civile din Bran, însă a fost nevoie şi de un translator.
Collin şi Barbara au venit din Germania special pentru a-şi uni destinele la Castelul Bran. „Am răsfoit o carte despre mai multe castele, iar felul în care arată Castelul Bran ne-a plăcut foarte mult. Aşa că am decis să facem cununia aici”, a spus Collin.
Nunta a fost una restânsă. Doar 16 persoane, rude şi prieteni foarte apropiati, le-au stat alături la Castelul Bran. Pentru a se încadra cât mai bine în peisaj, invitaţii au purtat costume după moda secolului al XVIII-lea.
Petrecerea a fost organizată în Salonul de Muzică al Castelui Bran. Meniul a fost compus din şapte feluri şi a fost unul special ales de miri. Ei au dorit ca inclusiv platourile cu prăjituri să fie în tonuri de bej, crem şi negru.
„Meniul este un meniu de nuntă aşa cum nu se prea face pe la noi, are şapte feluri de mâncare, puţin din fiecare”, a explicat bucătarul.
Reprezentanţii Castelului Bran spun că este prima dată când cetăţeni străini aleg să se căsătorească la Castelul Bran. Cei doi tineri au plătit pentru nunta la castel 17.000 de euro, preţ care include organizarea completă a evenimentului, cazarea la Bran şi biletele de avion până în România.