Această imagine este una dintre cele mai vechi iluzii optice din lume. Însă un studiu a demonstrat că ceea ce percepeți prima oară în această ilustrație poate depinde exclusiv de vârsta pe care o aveți. Studiul a fost făcut de doi psihologi australieni și a fost publicat în Scientific Reports.
E simplu: vedeți fie o tânără care privește cumva undeva departe, cu capul pe jumătate întors, fie distingeți profilul unghiular al unei femei mai în vârstă, care privește spre stânga ilustrației. De altfel, desenul, făcut de caricaturistul W. E. Hill în 1915, se intitulează „Nevastă-mea și soacră-mea”.
Studiul a relevat că tinerii au tendința de a vedea mai întâi o tânără, în timp ce persoanele mai în vârstă percep mai întâi profilul unei doamne în vârstă.
Au fost testați 383 de participanți (242 de bărbați și 141 de femei), cu vârsta cuprinsă între 18 și 68 de ani, vârsta medie a eșantionului fiind de 32 de ani. Fiecărui participant i s-a arătat imaginea timp de câteva fracțiuni de secundă, apoi li s-a spus să spună sexul și vârsta persoanei pe care au văzut-o. Majoritatea participanților cei mai tineri au văzut mai întâi o tânără. Cercetătorii au decis atunci să-i separe pe cei mai în vârstă 10 la sută din grup și pe cei mai tineri 10 la sută și au constatat că toți cei mai în vârstă au văzut mai întâi femeia bătrână, iar toți tinerii au perceput mai întâi o tânără în ilustrație.
Scopul studiului a fost să determine dacă prejudecățile legate de vârstă afectează interpretarea inițială a unei imagini la nivel subconștient. Chiar dacă percepția unui chip depinde de procese neuronale, ea este condiționată în aceleași timp și de procese sociale, a fost concluzia la care au ajuns autorii studiului.
Citiți și: Ce vedeți în această imagine? Iluzia optică ce relevă trăsături ale personalității
Redactor: Luana Păvălucă