Barbra Streisand i-a cântat lui Bill Clinton la ceremonia de învestire în funcţia de preşedinte, în 1993.
Aventura celor doi s-ar fi consumat câteva luni mai târziu. Scriitorul susţine că există documente oficiale care atestă faptul că artista şi-a petrecut mai multe nopţi la Casa Albă, în compania lui Bill Clinton, în timp ce soţia lui era plecată.
Nu este prima dată când numele fostului preşedinte american este legat de un scandal amoros. În 1998, Bill Clinton s-a aflat la un pas de a fi demis, după ce s-a aflat că a avut o relaţie extraconjugală cu o stagiară de la Casa Albă.