Andrea Bocelli va susţine două concerte în România în 2017
Data publicării:
Tenorul italian Andrea Bocelli va reveni în România în vara anului 2017, cu două concerte ce vor avea loc în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pe 22 iunie, şi pe stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca, pe 25 iunie, unde va prezenta atât repertoriul său de operă, cât şi interpretări ale unor piese celebre aparţinând altor genuri muzicale.
Prima parte a concertelor va cuprinde arii de operă cunoscute, iar în cea de-a doua parte, tenorul va prezenta publicului român cântece noi de pe ultimele albume ale sale, „Cinema” şi „Romanza – A 20-a Ediţie Aniversară”, informează organizatorii, potrivit News.ro.
„Cinema” celebrează câteva dintre cele mai bune colecţii de cântece de film gravate în cultura câtorva generaţii, inclusiv cântece cu teme din filme precum „Doctor Zhivago”, „Love Story”, „Naşul/ The Godfather”, „Viaţa e frumoasă/ Life is Beautiful”, „Gladiatorul/ Gladiator”, „Poştaşul/ The Postman”, „Mic dejun la Tiffany/ Breakfast at Tiffany’s”, dar şi cântece renumite din muzicaluri precum „Poveste din cartierul de vest/ West Side Story” şi „Evita”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Pentru a celebra 20 de ani de la lansarea sa, în această toamnă a fost lansată o ediţie specială a albumului bestseller „Romanza”. Considerat albumul de succes al lui Andrea Bocelli şi albumul italian cel mai bine vândut din toate timpurile, această ediţie specială remasterizată include două versiuni noi ale melodiei „Con Te Partiro/ Time To Say Goodbye”. Noua versiune „Romanza” mai include versiunile remasterizate ale cântecelor favorite ale lui Andrea Bocelli – „Vivere”, „Vivo Per Lei”, „Miserere” şi „Romanza”.
„Invitaţia mea, cadoul meu este ca aceste «clasice» nemuritoare să fuzioneze cu experienţa, cu cele mai preţioase amintiri, cu emoţiile fiecărui ascultător, pentru a deveni coloana sonoră inimitabilă în viaţa lor”, a spus Andrea Bocelli.
Biletele la concertul din Piaţa Constituţiei pot fi achiziţionate prin Eventim la şase categorii de preţ: 250 de lei, 350 de lei, 450 de lei, 550 de lei, 750 de lei şi 950 de lei - la categoria VIP.
La concertul care va avea loc pe stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca biletele sunt disponibile prin Eventim cu preţurile de 145 de lei, 255 de lei, 355 de lei, 455 de lei, 555 de lei şi 675 de lei - la categoria VIP.
Andrea Bocelli, născut pe 22 septembrie 1958, este tenor italian de operă şi pop-opera. Născut cu o formă gravă de glaucom, Andrea Bocelli a orbit total la vârsta de 12 ani, după un accident suferit în timpul unui joc de fotbal. Artistul italian a lansat 14 albume de studio, care s-au vândut în peste 80 de milioane de copii pe plan mondial. Pe 2 martie 2010, Andrea Bocelli a fost recompensat cu o stea pe Walk of Fame din Los Angeles.
Artistul a lansat de-a lungul carierei sale mai multe single-uri de succes şi dueturi cu artişti celebri precum Celine Dion, Giorgia, Marta Sánchez, Sarah Brightman, Judy Weiss, Helene Segara, Helena Hellwig, Christina Aguilera, Marco Borsato, Mary J. Blige, Gianna Nannini şi Laura Pausini.
Andrea Bocelli a cântat pentru trei preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii, familii regale din toată lumea şi pentru papa Ioan Paul al II-lea.
Tenorul Andrea Bocelli a susţinut primul concert pentru România în anul 2013, la Romexpo, în Bucureşti.