Scandal la ICR. Andrei Marga este acuzat că a numit pe criterii politice angajații

Data publicării:
1209marga-43496

Menirea oficială a ICR este să promoveze cultura autohtonă în străinătate dar care se află, în aceste zile, în toiul unui nou scandal. Participanții la ocuparea unor posturi de director-adjunct și referent acuză conducerea Institutului că a hotărât, pe criterii politice, cine sunt câștigătorii înainte de finalizarea selecției.

Invitat la emisiunea „Km 0”, de la Digi24, directorul Institutului Cultural Român, Andrei Marga, a spus că aceste acuzații sunt nefondate și că mulți au înțeles greșit regulamentul.

„Prin lege, cel care propune ocuparea posturilor de director, director-adjunct sau referent este directorul ICR-ului. Nu era obligatoriu să facem concursuri, dar, pentru prima dată s-au organizat concursuri, din mai multe motive. În primul rând, cred că e bine să lărgim aria de selecție, să dăm șansa mai multor oameni, apoi, acestea au fost organizate în ideea democratică. Totul a fost transparent, dar discuția a pornit de la regulament. Unii cititori nu au observat că scrie că interviul se face cu cei care rămân în finală. Poate nu a fost pentru toți foarte clar, dar interviul nu se făcea cu toți. Nu s-a decis nimic înainte, s-a decis la timp”, a spus Andrei Marga.

Președintele Institutului Cultural Român a precizat că acest concurs a fost pe posturile libere și că nu a fost vorba despre vreo înlocuire și a explicat cum s-au putut face angajări deși Ministerul de Externe a blocat posturile.

Fostul director al ICR Budapesta: „Am fost înlocuită fără motiv și fără explicații”

Din studioul Digi24 Timișoara, a intrat în discuție și fostul șef al ICR Budapesta, Brândușa Armanca, înlocuită din funcție în luna septembrie a anului trecut, fără vreo informare oficială.

„Trebuie să fii foarte inteligent ca să înțelegi ceva din brambureala pe care o explică acum domnul Marga. Nu vreau să îl întreb pe Andrei Marga cum au decurs lucrurile în cazul meu, pentru că am aflat, între timp, dar se va pronunța justiția. Am luat punctaj maxim la evaluare și un premiu pe care nu l-a luat nimeni până acum în Ungaria, un premiu al Ministerului Culturii. Consider că mandatul mei a fost întrerupt fără nici un motiv și fără explicații”, a spus Brândușa Armanca.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri