Pastila de limbă. Ghid de folosire a expresiilor din limba latină

Radu Paraschivescu vorbește și săptămâna aceasta despre anumite sintagme şi formule preluate din latină, pentru ca în partea a doua a rubricii să facă trecerea spre limba noastră cea de toate zilele.

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București

Radu Paraschivescu:

Sintagmele latineşti în discuţie apar atât în scris, cât şi în exprimarea orală. E de presupus totuşi că le întâlnim mai des în lucrări, comunicate, rapoarte sau disertaţii decât în dialogurile de pe stradă sau din magazin. Însă indiferent de mediul lor de manifestare, e bine să ştim ce înseamnă aceste expresii şi cum trebuie folosite.

Una dintre cele mai cunoscute formule este „post-scriptum”, prin care se înţelege „o completare adăugată la sfârşitul unei scrisori, după semnătură”. Cel care recurge la un post-scriptum (prescurtat: P.S.) fie trece pe hârtie o informaţie pe care a uitat s-o prezinte în corpul mesajului, fie livrează o noutate care nu te poate lăsa indiferent. Astfel, mama care îi lasă un bilet pe masă copilului înainte de-a pleca la serviciu poate adăuga, ca post-scriptum, „Nu uita să mănânci”, după cum soţia îi poate transmite soţului, în post-scriptumul unui bilet lipit pe frigider: „Ai grijă, mâine vine mama”.

O altă expresie folosită destul de des este „statu-quo”, care denumeşte „o stare sau o situaţie care continuă pe aceleaşi coordonate, în care nu au apărut modificări”. Un alt sens al lui statu-quo este „o situaţie de fapt sau de drept în raport cu care se apreciază efectele unui act juridic, ale unui tratat, ale unei convenţii etc”. Şi aici trebuie să fim atenţi, fiindcă uneori suntem tentaţi să spunem, în mod greşit, „status-quo”. Numai că „status-quo” (pronunţat englezeşte „steităs cvou”) reprezintă varianta englezească a lui „statu-quo”. Ei bine, da, limba engleză permite modificarea fonetică a unor expresii care în limba română rămân invariabile. Aşadar, să nu încurcăm borcanele: expresia latinească este „statu-quo”. Status Quo, scris cu majuscule, este doar una dintre marile trupe de muzică rock înfiinţate în anii 1960 şi care se încăpăţânează să nu îmbătrânească.

Iată şi alte formule latineşti pe care le întâlnim, mai des sau mai rar, în comunicarea noastră zilnică: „manu militari” (care înseamnă „prin forţa armelor” sau „prin forţă armată” - expresia „a proceda manu militari” are şi sensul de „a pune capăt unei stări de lucruri prin măsuri drastice”); „ad-hoc” (care înseamnă „de circumstanţă”, „pentru acest scop anume” sau „cu un scop bine stabilit”); „casus belli” (care înseamnă „motiv de război” sau „pretext de război”), „pater familias” (care înseamnă „capul familiei” încă de pe vremea familiilor din Roma antică); „stricto sensu” (care înseamnă „propriu-zis” sau „în sens restrâns”); în fine, „cum grano salis” (care în traducere literală înseamnă „cu un strop de sare”, dar al cărei sens real este „cu o mică doză de scepticism” sau „cu un strop de îndoială”).

Există, în latină, dar şi în română, şi expresii sau substantive compuse care se formează prin aşa-numita tehnică a perechilor minimale. Este vorba de cupluri de cuvinte care formează o unitate sau un nucleu de sens şi la care diferă prima literă, eventual prima şi a doua literă. Cele mai cunoscute exemple din latină sunt „tale-quale” şi „volens-nolens”. „Tale-quale” înseamnă „aşa cum este”, „aşa cum sunt” sau „ca atare” şi l-a dat pe „tel quel” din franceză, care la rândul lui a devenit numele unei reviste literare de avangardă. În ce-l priveşte pe „volens-nolens”, el oferă un exemplu curat de perechi minimale („v” versus „n”) şi înseamnă, simplu, „vrând-nevrând”.

Spuneam că există destule expresii sau substantive care se formează cu ajutorul perechilor minimale iniţiale şi în limba română. Iată câteva: „terchea-berchea” (cu sensul de „om de nimic”), „tura-vura” (ca în expresia „ce mai tura-vura?” cu sensul de „ce atâta vorbărie?” sau „ce mai încoace şi încolo?”), „talmeş-balmeş” (cu sensul de „amestecătură”, „dezordine”, „încâlceală), „harcea-parcea” (cu sensul de „ferfeniţă”), „calea-valea” (cu sensul de „pe scurt” sau „în concluzie”, dar şi cu sensul de „binişor” sau „suportabil” în dicţionarele mai vechi), „ţac-pac” (cu sensul de „la fix”, dar şi cu sensul de „pe neaşteptate” sau „pe nepusă masă”) şi în fine „ţâşti-bâşti” (cu sensul de „om neînsemnat”, dar şi cu sensul de „om mic de statură, slab şi fără astâmpăr”). Există, pe de altă parte, şi perechi minimale mediane, adică la jumătatea cuvântului, cum ar fi „nitam-nisam” (cu sensul de „pe neaşteptate”, „pe nepusă masă” sau „fără motiv”).