Pastila de limbă. De ce sunt greșite formulările „nici într-un caz” și „spășit”
Nu e un secret, comitem mai multe greşeli în exprimarea orală decât în scris. Una dintre explicaţii este tracul, pe care îl manifestăm doar când vorbim, nu şi când scriem. A doua explicaţie ţine de timpul de gândire, de care nu dispui în exprimarea orală, spre deosebire de scris, unde îţi poţi pregăti atent mesajul. Iată de ce m-am gândit să vorbesc astăzi despre câteva mici impurităţi de limbaj, mai cu seamă din registrul exprimării orale, spune Radu Paraschivescu, realizatorul emisiunii „Pastila de limbă” de la Digi24.
Prima la care mă opresc este o formulare pe care nu o prea văd, dar o aud supărător de des. Este vorba de formularea „nici într-un caz” folosită în locul lui „în niciun caz”. Multă lume preferă, pe stradă sau la piaţă, varianta „nici într-un caz”, care, în acest context, este greşită. Aşadar, se recomandă să nu spunem „Nici într-un caz nu m-am gândit să plec din ţară” şi să alegem variantele corecte „Nu m-am gândit în niciun caz să plec din ţară” sau „În niciun caz nu m-am gândit să plec din ţară”.
Atenţie însă, există şi situaţii când formularea „nici într-un caz” este folosită corect. De exemplu: „Cu privire la cele două crime, asasinii nu au fost descoperiţi nici într-un caz, nici în celălalt”.
O altă mică stângăcie de exprimare orală este locuţiunea conjuncţională „de ca şi cum”, pe care o aud folosită statornic - şi greşit - în locul lui „ca şi cum”. Cunosc moderatori de emisiuni, ca să nu mai vorbesc de invitaţi, care vorbesc aşa, fără să-şi dea seama că „de ca şi cum” conţine un sâmbure de pleonasm, adică are un cuvânt de prisos, care repetă aceeaşi idee. Să explicăm. Există două locuţiuni conjuncţionale care înseamnă acelaşi lucru: „de parcă” şi „ca şi cum”. Ori o folosim pe una, ori pe cealaltă. Ori spunem „Mergea uitându-se în jos, de parcă ar fi căutat ceva”, ori spunem „Mergea uitându-se în jos, ca şi cum ar fi căutat ceva”. Cei care spun „de ca şi cum” îl iau pe „de” din prima locuţiune şi îl lipesc fără sens celei de-a doua. Prin urmare, se recomandă evitarea unui enunţ de genul „Fugea de ca şi cum l-ar fi urmărit un ghepard”, fiindcă e un enunţ incorect. Corect este să spunem fie „Fugea de parcă l-ar fi urmărit un ghepard”, fie „Fugea ca şi cum l-ar fi urmărit un ghepard”. Repet, „de ca şi cum” este o greşeală de exprimare.
Ceva asemănător se petrece cu formularea „până la urma urmelor”, obţinută tot printr-un procedeu pe care Gramatica Academiei nu-l aprobă. Avem şi aici o sinteză - tot incorectă - între „până la urmă”, sinonim cu „în cele din urmă”, şi „la urma urmei” sau „la urma urmelor”, sinonim cu „în fond”. De altfel, unii vorbitori chiar folosesc formula, vag pleonastică, dar permisă, „în fond şi la urma urmelor”. E bine să ne hotărâm: ori spunem „până la urmă”, ori spunem „la urma urmelor” (sau „la urma urmei”, e unul şi acelaşi lucru). Nu de alta, dar cele două lucruri nu înseamnă chiar acelaşi lucru. În concluzie, e preferabil să evităm formularea „până la urma urmelor”, rezultat al unor manevre paralele cu normele gramaticale.
Şi adjectivul „spăsit” pune în continuare probleme. Pesemne că peste 90% dintre cei care îl folosesc spun „spăşit”, ceea ce la ora actuală este incorect. Varianta „spăşit” a fost valabilă în perioada anilor 1950, când dicţionarele au admis această formă. În prezent, singura variantă pe care o recunoaşte dicţionarul este „spăsit”, cu sensul de „pocăit” sau „smerit”, ca în enunţul „Deţinutul avea un aer spăsit, care însă nu l-a păcălit pe judecător”. Şi totuşi, de ce spun oamenii „spăşit”? Probabil fiindcă asociază acest cuvânt verbului „a ispăşi”, cu sensul de „a răscumpăra o greşeală prin suferinţă” sau „a executa o pedeapsă privativă de libertate ca urmare a unei condamnări”.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Profit de ocazie şi atrag atenţia cui va dori să ţină cont că expresia „unde a înţărcat dracul iapa”, pe care am auzit-o recent din gura unui realizator TV, nu există. Există, e adevărat, expresiile „unde a dus mutul iapa” şi „unde şi-a înţărcat dracul copiii”, cu acelaşi sens: „foarte departe” sau „la mama naibii”. Însă „unde şi-a înţărcat dracul iapa” nu există, oricât am vrea să fim de flexibili.
Închei cu o nedumerire referitoare la conjuncţia „dar”, pe care uneori prezentatorii buletinelor meteo o folosesc ca nuca-n perete. De ce să spui „va ninge în Harghita, DAR şi în Sălaj”? Ce rost are adversativul în acest enunţ? Înţeleg să spui „va ninge în nordul Canadei, DAR şi în Egipt” (unde ninge rarisim). În schimb, mi se pare normal să spui „va ninge în Harghita ŞI în Sălaj”. DAR s-ar putea ca asta să fie doar o observaţie de om tipicar.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
