Pastila de limbă. False verbe reflexive și „monstruozitățile” lor
Dacă diateza activă şi cea pasivă nu suscită discuţii aprinse între specialişti, diateza reflexivă se bucură de o atenţie mult mai mare. Asta nu e neapărat spre binele ei, fiindcă unii lingvişti susţin sau au susţinut (ca în cazul Mioarei Avram, de pildă) că această diateză nici măcar n-ar trebui să existe. Oricum, diateza reflexivă, aşa cum era ea predată pe vremuri, se recunoaşte prin existenţa unui pronume reflexiv în cazul acuzativ sau în dativ.
Sigur, de aici lucrurile se complică şi mai mult. Un profan identifică diateza reflexivă în toate construcţiile următoare: „Mă apuc de lucru imediat", „Tudor se spală pe cap din trei în trei zile", „Olga şi-a ajutat mereu colegii", „Nu-ţi bate joc de şansele pe care ţi le oferă viaţa", „Ne certăm ori de câte ori ne întâlnim" sau „Aici se mănâncă bine de când mă ştiu".
Lingviştii, în schimb, se vor întrece în observaţii şi diferenţieri. Ei vor uza şi vor abuza de termeni precum „reflexiv dinamic", „reflexiv impersonal" sau „verbe active pronominale", pe care le vor împărţi, spre groaza noastră crescândă, în „verbe pronominale obiective", „reciproce" şi „posesive". Ce să mai pricepi, cum să mai ţii minte, în ce fel să te mai descurci, nefiind lingvist, într-un asemenea hăţiş?
Vă propun să-i lăsăm pe specialişti să descâlcească iţele diatezei reflexive şi să ne ocupăm de ceva mult mai simplu - şi probabil mai util. E vorba de anumite verbe cărora li s-au atribuit, în vorbirea de zi cu zi, valenţe aşa-zis reflexive. Dacă aţi fost atenţi, propoziţiile şi frazele menţionate mai devreme au fost sută la sută corecte din punct de vedere gramatical, indiferent dacă au ilustrat sau nu diateza reflexivă. Ce ne facem însă cu acele construcţii verbale care se trezesc împinse în registrul reflexiv fără urmă de temei?
În primul rând, cred că trebuie să vi le supun atenţiei. Nu de alta, dar ne trec destul de des pe la ureche şi, îngăduitori din fire, le lăsăm să-şi vadă de drum, fără să le atragem atenţia celor care le folosesc că o fac greşit.
Iată-l, bunăoară, pe cartoforul care îşi dă seama că nechibzuinţa îl poate face să piardă tot ce-a câştigat, aşa că se hotărăşte să facă pasul înapoi: „Gata, am ieşit. Nu vreau să mă risc, sunt bani mulţi în joc."
Iată-l şi pe scepticul care, cumpănindu-şi atent mişcările, conchide că e prea târziu ca să mai meargă la magazin după lapte: „Pe poleiul ăsta, până ajung acolo, taman bine mă trezesc că închide. Are vreun rost să te rişti?"
Să ne întoarcem un pic şi să periem formulările de mai devreme, în aşa fel încât să nu ne fie ruşine să ieşim cu ele pe stradă. Prin urmare:
Gata, am ieşit. Nu vreau SĂ RISC, sunt bani mulţi în joc.
şi
Pe poleiul ăsta, până ajung acolo, taman bine mă trezesc că închide. Are vreun rost SĂ RIŞTI?
Într-o situaţie asemănătoare se află verbele „a merita", şi „a renta", cărora diverşi vorbitori se străduiesc de la o vreme să le agaţe tinicheaua reflexivului de coadă. N-a trecut mult de când am auzit un manager de hotel declarând că „Nu se merită să ţinem hotelul deschis iarna, nu vine nimeni la mare în decembrie". Desigur, varianta vaccinată gramatical este „Nu MERITĂ să ţinem hotelul deschis iarna, nu vine nimeni la mare în decembrie".
La fel, o cântăreaţă cu o fustiţă cât batista i-a mărturisit unui reporter care-i lua un interviu într-un club că „Nu se rentează să dai concerte în sărăcia aia de judeţ, honey", vrând, fireşte, să spună că „Nu RENTEAZĂ să dai concerte în sărăcia aia de judeţ, honey". În treacăt fie spus, am auzit şi agravanta acestei formulări în gura unei doamne florărese care m-a asigurat că „Nu se rentă să mai ţii un chioşc pe praful ăsta". Nu ştiu dacă de la praf sau din altă cauză, m-am înecat şi m-a apucat o tuse năprasnică.
Sper că n-aţi riscat inutil şi că a meritat (sau a rentat) să urmăriţi „Pastila de limbă".
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
