PASTILA DE LIMBĂ. Cratima şi rostul ei
Cratima este semnul grafic de forma unei liniuţe (o jumătate de semn minus, să zicem) care face următoarele lucruri: leagă două sau mai multe cuvinte care se pronunţă împreună; desparte cuvintele în silabe la capăt de rând sau în interiorul rândului, dacă autorul enunţului are această intenţie; ţine locul unei vocale care a dispărut din construcţia iniţială, motiv pentru care noul enunţ are o silabă în minus. De exemplu, jumătatea de vers eminescian „ce-i mâna pe ei în luptă" are o silabă mai puţin decât „ce îi mâna pe ei în luptă".
În funcţie de felul cum e folosită, cratima se mai numeşte liniuţă de unire dacă leagă între ele două sau mai multe cuvinte sau liniuţă de despărţire dacă asigură despărţirea în silabe.
În ceea ce priveşte acţiunea de unire, cratima apare la scrierea anumitor substantive compuse: traista-ciobanului, după-amiază, locotenent-major, nord-vest etc. Cratima leagă totodată construcţiile repetitive de tipul cioc-cioc-cioc, bla-bla-bla, doar-doar, prea-prea, foarte-foarte (din expresia „nici prea-prea, nici foarte-foarte"), precum şi construcţiile formate din cuvinte care seamănă între ele, de tipul nitam-nisam, talmeş-balmeş, calea-valea. Tot la cratimă recurgem şi pentru numeralele care indică o aproximare: două-trei zile, cinci-şase săptămâni, opt-nouă luni.
Cât despre cratimă ca liniuţă de despărţire, ea se foloseşte pentru despărţirea cuvintelor în silabe. Când ajungem la capăt de rând şi nu am reuşit să scriem tot cuvântul, semnalăm despărţirea în silabe prin plasarea cratimei ca ultim semn grafic înainte de trecerea la rândul următor. Cum spuneam însă, cratima se poate folosi la despărţirea în silabe şi la mijloc de rând sau de enunţ, din motive stilistice - de pildă, pentru accentuarea unei impresii sau a unui sentiment, ca în enunţurile „Aşa ceva este im-po-si-bil" sau „Asta se cheamă ne-sim-ţi-re".
Bineînţeles, nu se pot epuiza toate funcţiile şi rosturile cratimei în câteva minute. N-am făcut decât să trec în revistă situaţiile cele mai răspândite. Complicaţiile şi greşelile se produc când cratima apare în locul unei vocale. Fenomenul provoacă adeseori confuzii şi derapaje ortografice pe care îmi propun să le discut în cele ce urmează. Sunt confuzii care pot fi întâlnite nu doar pe reţelele de socializare sau în sms-uri grăbite, ci şi în presa scrisă, din păcate.
Să vedem, pentru început, care e diferenţa dintre „sa" scris împreunat şi „s-a" scris cu cratimă. Ei bine, „sa" scris împreunat denumeşte un adjectiv sau un pronume posesiv la persoana a treia singular, ca în exemplele:
„Domnia sa (a lui Ştefan cel Mare, să zicem) a fost îndelungată." (Aici „sa" este adjectiv posesiv şi poate fi înlocuit de „lui".)
„Teoria aceasta nu e a sa, ci a altcuiva." (Aici „sa" este pronume posesiv şi poate fi de asemenea înlocuit de „lui".)
În schimb, „s-a" scris cu cratimă se regăseşte în enunţurile la perfectul compus la persoana a treia singular sau în construcţii impersonale. Exemple: „S-a stins lumina lumii" (asta stă scris pe piatra funerară a lui Iancu de Hunedoara). „Mihai Eminescu s-a născut în anul 1850". „S-a vorbit mult despre plecarea din ţară a tinerilor absolvenţi". „S-a scumpit telemeaua". (mare brânză, ar adăuga un hâtru).
Să vedem acum care e diferenţa dintre „sau" scris fără cratimă şi „s-au" scris cu cratimă. În prima situaţie, avem de-a face cu o conjuncţie sinonimă cu „ori", ca în enunţuri de tipul: „Sau te pui cu burta pe carte, sau te las repetent" (înlocuibil, cum spuneam, cu „Ori te pui cu burta pe carte, ori te las repetent"), „Vă fac o cafea sau un ceai?" şi „A fost sau n-a fost?" (titlul filmului regizat de Corneliu Porumboiu).
În ce-l priveşte pe „s-au" scris cu cratimă, el se întâlneşte la perfectul compus al persoanei a treia plural şi în construcţii impersonale. Exemple: „Copiii s-au dus la şcoală în fiecare zi". „Iar s-au certat vecinii de la trei." „S-au deschis trei sticle de şampanie." „După pauză s-au produs multe schimbări".
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
