Pastila de limbă | Confuzia dintre jargon și argou și ce înseamnă fiecare

Ce l-a convins pe Crin Antonescu să candideze la președinție

Zaharova acuză autoritățile de la Chișinău că vor să integreze R. Moldova în România, ca să ajungă în NATO

Protest masiv în fața Curții de Apel București. Sute de susținători ai lui Călin Georgescu protestează împotriva anulării alegerilor

Grenadă descoperită de noul proprietar al unui apartament din Arad. Zeci de persoane au fost evacuate din 15 locuințe

Nicușor Dan, despre prezidențiale: „Ar fi absurd ca alegerile să fie anulate din cauza lui Călin Georgescu şi el să candideze din nou”

Anul nou vine cu amenzi mai mari

Un avion Air Canada a luat foc după aterizarea pe aeroportul din Halifax

Cauza posibilă a accidenului aviatic din Coreea de Sud

Un hoț a fost prins de polițiști în timp ce dădea o spargere la o casă din București

Radu Paraschivescu:

„Le rog pe doamne să mă ierte fiindcă îmi voi începe rubrica de astăzi cu un exemplu din fotbal. E doar un exemplu, nimic mai mult. Ce ilustrează el? Că ne vorbim limba fără s-o cunoaştem.

Şi-acum, exemplul. Patronul unei echipe de fotbal, nerostit fie-i numele, s-a enervat la un moment dat pe un alt patron, fie-i detenţia uşoară. Şi l-a caracterizat după cum urmează: „M.I. e obraznic şi umblă cu tot felul de jargoane care nu e bine să le dai la presă”.

Da, ştiu că ar fi trebuit să fie „PE care nu e bine să le dai presei”. Însă greşeala pe care îmi propun s-o îndrept astăzi în prezenţa dumneavoastră se leagă de altceva. Mai precis, de substantivul „jargon”, care în enunţul de adineauri are îndreptăţirea nucii în perete şi-a oiştii în gard.

Autorul enunţului a făcut probabil o judecată empiric-fonetică şi a ajuns la concluzia că „jargon” e un cuvânt cu o conotaţie negativă, ca atâtea cuvinte care au în alcătuire literele „j” şi „g”: jeg, jegos, jagardea, janghină, jigodie etc. Dacă i-ai fi cerut respectivului un sinonim sau o expresie perifrastică pentru „jargon”, probabil că s-ar fi gândit, tot anapoda, la „porcării”, „mizerii”, „lucruri neplăcute” sau, cum se spune în spatele blocului, „chestii nasoale”.

Numai că patronul în cauză nu e singurul care ignoră sensul corect al cuvântului „jargon”. Există destui oameni cu studii, cu masterate şi cu specializări înalte care fac o regretabilă confuzie între jargon şi argou. Există vorbitori care, într-un mod aproape suprarealist, combină cele două cuvinte şi obţin cuvântul „jargou”, care pur şi simplu nu există.

Ca să nu mai spun că am văzut articole în care oameni din mass-media au comis exact aceeaşi eroare, ceea e cu atât mai regretabil. Nu de alta, dar ziaristul trebuie să apere şi să înfrumuseţeze limba, nu s-o încâlcească şi să-şi bată joc de ea.

Şi fiindcă tot am ajuns aici, e bine să punem lucrurile în ordine şi să distingem între jargon şi argou, între aceste două „subsisteme ale limbii”, aşa cum le numeşte Rodica Zafiu. Prin „jargon” dicţionarul înţelege „un limbaj specific anumitor categorii sociale, dar mai ales profesionale, care reflectă fie dorinţa celor care-l vorbesc de a se deosebi de marea masă a vorbitorilor, fie tendinţa de-a folosi termeni specifici profesiilor respective”. Jargonul este aşadar un limbaj specializat, cu o circulaţie restrânsă şi cu termeni proprii unei anumite meserii. Prin urmare, cuvântul în sine nu are nimic jignitor, infamant sau negativ.

Există un jargon al medicilor (microleziune fibrilară, plagă transfixiantă, distrucţie tisulară, risc tetanigen) şi un jargon juridic sau avocăţesc, aşa-numita legaleză (parte vătămată, excepţie de neconstituţionalitate, prescripţie, preempţiune). Există un jargon al oamenilor care lucrează în televiziune şi un jargon al informaticienilor. Există un jargon al lucrătorilor feroviari şi un jargon marinăresc (tambuchi, gabier, trinchet, artimon, vela rândunica, saulă, cambuză). Există un jargon al oamenilor de afaceri care a fost numit „afacereză”. Toate aceste tipuri de limbaj conţin termeni cu arie restrânsă de răspândire, care se folosesc destul de rar în afara profesiei de care se leagă.

Pe de altă parte, argoul este definit ca un „limbaj convenţional folosit mai ales de infractori, borfaşi, interlopi sau vagabonzi pentru a nu fi înţeleşi de ceilalţi oameni”. Spre deosebire de jargon, argoul are o conotaţie negativă şi este folosit de straturile periferice ale populaţiei, de hoţi, proscrişi, deţinuţi, spărgători sau falsificatori.

Dacă jargonul presupune în general un nivel ridicat de educaţie (cu excepţia celui marinăresc), argoul e un susbsistem lingvistic mai degrabă inventat, în care cuvintele au de multe o sonoritate caraghioasă sau comică, iar intenţia vorbitorului este să se facă înţeles doar de cel (sau de cei) cu care colaborează şi nici în rupul capului de ceilalţi.

Viorel Ţântaş a publicat cu opt-nouă ani în urmă un „Dicţionar de puşcărie” în care inventariază o sumedenie de termeni argotici folosiţi între zidurile închisorilor, dar şi în afara lor. Astfel, conform profesorului Ţântaş, „crocodil” înseamnă telefon mobil, „factură” înseamnă sentinţă penală, „coajă de portocală” înseamnă portofel, „burete” înseamnă beţivan, iar „primar” înseamnă un deţinut aflat la prima condamnare. Sunt doar câţiva termeni argotici dintr-un bagaj foarte bogat.