DIGICULT. Povestea Evei, deținuta de la Târgșor pasionată de lectură și care visează la țara celor o mie de lacuri
Eva are 46 de ani, a fost profesoară de limba engleză și a iubit întotdeauna Finlanda, ţara celor o mie de lacuri şi tărâmul aurorei boreale. A deprins pasiunea pentru cultura nordică încă din facultate. Acolo a învăţat, ca materie opţională, limba finlandeză. În 1991 a participat la un curs de vară în oraşul Kuopio apoi, în 1992, a plecat la Universitatea din Helsinki unde a urmat cursuri de literatură finlandeză. I-au plăcut mereu cărţile, poezia, sunetul de orgă...şi creaţiile lui Benvenuto Cellini. Destinul a purtat-o însă pe un cu totul alt drum. A facut unul dintre cele mai grave pacate: a ucis. A fost condamnată pentru omor, iar acum este închisă în Penitenciarul de femei de la Târgşor.
„Aici este o situaţie de suferinţă în tăcere, chiar dacă nu este manifestată în văzul tuturor, este o suferinţă, dar şi o perioadă de a înţelege ce se întâmplă cu mine, de ce am ajuns aici. Încerc să-mi definesc obiective foarte clare, să-mi înţeleg atât condiţia, statutul în care mă aflu şi să fac din acest, nu neapărat rău, din această situaţie foarte complexă, extremă...ceva în bine sau să o transform în bine atât pentru mine, cât şi pentru ceilalţi”, spune Eva.
Timpul petrecut după gratii a învăţat-o ce înseamnă remuşcarea, vina păcatului, durerea. A pierdut cel mai de preţ dar: libertatea. „Am citit la mari autori, Thomas Hardy, de exemplu, crede foarte mult în destin „we are doomed". Noi avem un destin de care nu putem să scăpăm şi, dacă mă gândesc foarte bine, atunci asta înseamnă. A fi aici înseamnă asta ţi-a fost destinul, nu numai pentru mine, pentru toată lumea care se află aici”.
„Cartea face un lucru imposibil, ne ajută să trecem prin timp, în trecut”
Din noiembrie 2008, de când este închisă la Târgşor, Eva a participat la toate acţiunile culturale destinate deţinutelor, iar cărţile au insemnat și inseamnă poarta spre o libertate iluzorie. Singura care îi mai permite încă să viseze. „Cărţile devin vii şi încep să trăiască atunci când cititorul le deschide şi începe să le citească; putem comunica foarte bine cu autori care au trăit acum sute de ani şi gândurile lor ni se transmit în mod direct prin cărţi. Cartea face un lucru imposibil, ne ajută să trecem prin timp, în trecut. Şi toate acele informaţii, trăiri, experienţe care sunt relevante şi pentru noi astăzi, vin din negura timpurilor către noi. Este o plăcere foarte mare şi o provocare foarte mare”, explică Eva.
Pasiunea pentru lectură în spaţiul impasibil al închisorii vine, de cele mai multe ori, ca un răspuns la nevoia unui deţinut de a-şi păstra echilibrul sufletesc. „E o întrebare interesantă asta: de ce deţinuţii în penitenciar îşi găsesc uşa asta singuri de cele mai multe ori. Cum îmi explic eu lucrul ăsta? Îmi explic tocmai prin nevoia de comunicare. Descoperă această posibilitate de a comunica prin artă; şi atunci, au acces la bibliotecă şi sunt foarte mulţi deţinuţi care nu citesc o carte acasă, afară, dar înăuntru o citesc. E atât de mare nevoia de comunicare, încât asta nu este doar o soluţie, este soluţia cu S mare”, spune Dana Cenușă, expert în comunicare în cadrul Agenției Naționale a Penitenciarelor.
Pentru Eva, biblioteca din penitenciarul Târgşor este singurul refugiu până la eliberarea din 2017. Îi place să citească „romane cu greutate", aşa cum chiar ea mărturiseşte, dar și să le împărtăşească celorlalţi dragostea pentru cuvântul scris: „Am încercat să transmit pasiunea mea pentru o anumită carte, să fac o mini-prezentare în câteva minute, ca să nu obosesc pe nimeni, şi prin acea dragoste şi pasiune pe care mi-a inspirat-o cartea respectivă să le transmit şi lor această dorinţă de a o citi şi să le arăt frumuseţea unei cărţi”.
Tot în închisoare a descoperit romanul lui Anatole France, „Crinul roșu” și, odată cu el, și-a amintit de unul dintre orașele pe care, într-o zi, mai speră încă să le viziteze: „Acest oraş este Florenţa, oraşul florentin care în secolul al XV-lea a creat o lume, un univers artistic prin acei mari artişti, putem să-i enumerăm pe Michelangelo, Benvenuto Cellini, aurarul, Perugino, Rafael, marii artişti şi care a rămas pentru întreaga omenire o epocă de referinţă, secolul al XV-lea italian, Renaşterea italiană, Quattrocento”.
Comunicarea prin artă
Aproape 2000 de femei sunt închise în penitenciarele din România. Dintre ele, 10% au studii medii şi superioare, iar biblioteca sau programele culturale, susţin psihologii, le ajută să-şi pregătească drumul spre reintegrarea în societate.
„Faptul că un deţinut este acolo, faptul că o fiinţă este la închisoare, faptul că o fiinţă, să spunem, nu are o pregătire neapărat specializată, asta nu exclude posibilitatea lui ca prin artă să comunice nişte lucruri remarcabile, care să te surprindă. Îmi aduc aminte, de exemplu, un deţinut care avea doar 9 clase sau 10 clase și care a început să picteze pe spatele unui şifonier la Gherla. Până la urmă cineva a avut ideea să aducă un profesor de la Cluj, a luat lecţii de desen şi a fost prima expoziţie de pictură organizată în sistemul penitenciar”, povestește Dana Cenușă.
România este singura ţară din Europa care are un festival cultural pentru deţinuţi. Din păcate însă, programele de reabilitare şi reintegrare socială post-detenţie există doar pe hârtie.
„Rănile nu s-au vindecat”
Drumul spre libertate al Evei este presărat cu așteptări și vise, dar şi cu teamă. Teama celui care odată ieşit pe poarta închisorii nu ştie ce îi rezervă viitorul. „Această stare de a ajunge în penitenciar pe mine m-a scos din lumea mea. Şi...asta este. Şi încă rănile nu s-au închegat, nu s-au vindecat. Probabil că atunci când voi ieşi afară, prin poartă, să mă liberez atunci va trebui să reclădesc ca pasărea Phoenix din...din nimic, din ruine să reclădesc toate acele prietenii, legături, cu fiinţele apropiate şi cu familia care merită să fie reclădite. Dacă cineva îşi va întoarce spatele în mod consecvent, atunci nici eu nu voi mai putea face nimic. Aţi înţeles? Asta este...”, spune Eva.
Un lucru este însă cert. Cărţile eliberează și vindecă, în cele din urmă, orice suflet. Cultura ne schimbă în bine, oriunde ne-am afla.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
