DIGICULT | 26 de ani de sărăcie culturală
În decembrie 1989, mulți își imaginau că, odată căzut comunismul, în România va curge numai lapte și miere. Cei interesați de cultură au visat frumos. Numai că policienii aveau alte planuri pentru lumea artistică: l-au numit pe reputatul Andrei Pleșu ministru al Culturii, dar a strâns punga, dureros.
Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii : „Chiar de la el, cred, avem expresia „zero virgulă zero ceva”, pentru bugetul Culturii, și cam așa a rămas de-atunci.”
Succesorii lui Andrei Pleșu au avut parte de același tratament: bugetul alocat Culturii a fost, iar și iar, cantitate neglijabilă.
Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii: „Când am fost eu ministru, s-a tăiat, evident, de la Cultură, ca și de la toate celelalte ministere. Însă am avut norocul că s-a tăiat proporțional. Kelemen Hunor a reușit să mențină, în mare, acest raport de forțe între ministere. Pentru că era președinte de partid și era nevoie de el, era un actor politic important. Fără el nu putea exista guvernul de-atunci. În schimb, sunt o serie de miniștri care au fost foarte slabi la capitolul execuție bugetară. Execuția bugetară în 2012, datorită succesiunii de miniștri Mircea Diaconu - Puiu Hașotti - Daniel Barbu, a fost o execuție bugetară catastrofală. Drept care, în următorii ani, s-a produs o prăbușire a bugetului Ministerului Culturii.”
Corina Șuteu, manager cultural, secretar de stat în Ministerul Culturii: „Au fost politici culturale uneori inexistente, alteori disfuncționale. Ministerul Culturii și Ministerele Culturii succesive cu prea mulți miniștri care s-au succedat și cu o descreștere a rolului pe care Ministerul Culturii ar putea, de fapt, să-l joace, ca minister important, central, în dinamica de dezvoltare a României.”
A devenit un fel de „tradiție” postdecembristă ca Ministerul Culturii să fie subfinanțat și să aibă personal insuficient.
Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii: „Aveam ca prioritate apărarea și valorificarea patrimoniului, ori în Direcția pentru Patrimoniu aveam numai 7 oameni. Asta este, practic, misiune imposibilă. Care ar fi fost un necesar rezonabil? 70! Minimum 70. De zece ori mai mult!
Corina Șuteu, manager cultural, secretar de stat în Ministerul Culturii: „Dacă am face o comparație între cum arată Ministerul Bunurilor Culturale din Italia, în materie de personal și mod de a administra muzeele, și cum arată Direcția de Patrimoniu din Ministerul Culturii Francez, față de ce se întâmplă în Ministerul Culturii din România, ne-am dat seama de distanța enormă în personal, abilitare, capacitate, resurse financiare care există.”
Șerban Alexandrescu, publicitar: „Într-un fel sau altul, oarecum după model francez, cultura e „la stat”, cultura e „de stat”. Câtă vreme e la stat, și statul nostru e atât de A - nefuncțional, B - corupt, câtă vreme rămâne la stat, așa o să fie. Pentru că nu poți să tai capul cel rău al balaurului și să montezi capul cel bun al balaurului, e, și acum el va fi un balaur bun! Va fi un balaur și-așa o să facă tot timpul!”
Când te afli în situația de a nu te descurca doar cu ce ți se pune la dispoziție, găsești soluții... exotice.
Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii: „Să știți că mai mult m-a ajutat SRI-ul decât propriul minister, pentru problemele de patrimoniu. SRI-ul are specialiști buni, pe probleme de patrimoniu, iar notele SRI-ului îmi erau extrem de utile. Un sfat pentru succesorii mei: să nu neglijeze notele SRI-ului despre problemele de patrimoniu, chiar eram mirat de cât de buni erau specialiștii lor pe problema asta.”
De parcă lipsa resurselor nu ar fi fost de ajuns, POLITICUL a fost mereu șef la Cultură.
Corina Șuteu, manager cultural, secretar de stat în Ministerul Culturii: „Acest minister a fost văzut mult mai mult ca un pion, decât ca un actor-patron. El nu a fost de propria lui voință condus, ci a fost considerat un pion care, în anumite momente, era util pentru anumite interese și era recuperabil pentru anumite interese.”
Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii: „Ce mă nemulțumea foarte mult erau intervențiile politice, atât din PDL, cât și din PSD. Erau luni de zile în care eram oaia neagră a guvernului, pentru că nu făceam numirile politice pe care se așteptau să le fac atât colegii din PDL, cât și cei din PSD. Persoane care încercau să utilizeze împotriva mea faptul că nu făceam aceste numiri politice. Numiri de ceea ce eu numesc „culegători”, pentru că partidele numesc oameni care, după aia, aduc bani la partid. Eu am oroare de logica asta. Din păcate așa funcționează politica în România. De exemplu, îmi repugna ideea de a o înlocui pe directoarea de la Biblioteca Națională, pe care o apreciam, cu un om de la partid care să fie „culegător”. Am apărat-o pe directoarea de atunci a Bibliotecii Naționale, la fel cum am apărat-o pe directoarea muzeului de la Iași. De data asta, era un lider de la PSD, care voia să o înlocuiască cu o rudă de-a lui.”
În anii 2000, descentralizarea administrativă a României părea să fie soluția: de patrimoniul răspândit pe întregul teritoriu al României s-ar fi îngrijit autoritățile locale. Realitatea din teren a contrazis, însă, flagrant teoria.
Corina Șuteu, manager cultural, secretar de stat în Ministerul Culturii: „Momentul în care s-a făcut descentralizarea, după anii 2000, descentralizarea administrativă. Ce s-a întâmplat? Această descentralizare nu s-a făcut neapărat cu o gândire de politică culturală matură asupra ce se va întâmpla cu aceste organizații culturale, instituții culturale care sunt descentralizate?Sunt primăriile suficient pregătite, sunt autoritățile locale pregătite, ca viziune, să aibă o conduită de politică culturală pentru organizațiile pe care le patronează?”
Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii: „Am avut un partener de dialog dificil, anume pe Liviu Dragnea, care era președintele Consiliului Județean din Teleorman, dar, mai important, era oarecum campionul tuturor baronilor din țară, inclusiv PDL. Eu v-am spus că mi-era mai frică de baronii PDL-iști decât de ceilalți. Și tot acest cartel al baronilor voia un lucru de la Ministerul Culturii - să lase la nivel județean, local, în numele descentralizării, toate atributele de avizare pe care le are Ministerul Culturii. Voiau să preia, la nivel local, clasarea de monumente, declasarea, avizele de construire șamd. Să-și dea singuri, practic, avizele. Pentru că baronii locali vor descentralizare ca să poată face ce vor ei cu patrimoniul.”
„Baroni locali” este doar o expresie. Traficul de influență funcționează la fel de eficient „la centru”.
Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii: „O știm cu toții, Direcția de Cultură București este una dintre cele mai corupte instituții din țară și abia aștept ca DNA-ul să intre acolo, pentru că eu am mai găurit buboiul, dar trebuie cineva să-l scoată cu totul de-acolo.”
Șerban Alexandrescu, publicitar: „Statul este atât de corupt într-o proporție atât de mare, încât nu e interesant pentru el să facă treaba asta, întrucât nu e evident cum e circuitul din care vor fi și ei fericiți. Dacă se poate face ceva cu beton și ciment pentru cultură, eu cred că se va face, pentru că poți să înmulțești cu zece. Nouă ce ne iese?”
Theodor PAleologu, fost ministru al Culturii: „Sunt situații incredibile: de exemplu, a fost un domn de la Sala Palatului, care a băgat nu știu câți bani, mulți, în amenajarea unui spațiu pe care, ulterior, l-a închiriat fiului său. Chestii de-astea, de pe altă planetă! Nu-ți vine să crezi! L-am dat afară. Evident, m-am trezit cu oameni din propriul partid, de la care nu mă așteptam, să mă roage să nu-l dau afară, că săracul de el, nu-i bine să-mi termin mandatul cu o „execuție”, așa mi-a spus domnul respectiv din PDL.”
Vorbim mereu despre simbolurile naționale, despre marii creatori care au făcut din România o forță culturală internațională. Un nume ca George Enescu ne-a folosit întotdeauna drept argument, în discuțiile privind marile culturi europene. Asta nu înseamnă că l-am și tratat cu respect. Dimpotrivă.
Nu România deține drepturile de autor pentru lucrările lui George Enescu, ci două edituri franceze. În 1991, o delegație română a negociat, la Paris, obținerea acestor drepturi, însă, în cele din urmă, autoritățile noastre au abandonat proiectul: nu au trimis nicio ofertă concretă către reprezentanții editurii.
Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii: „Să vă mai dau un exemplu, legat de Enescu: prințesa Cantacuzino, când a lăsat casa, mă rog, Palatul Cantacuzino, a făcut o donație care avea niște condiții. Statul român nu respectă aceste condiții. Statul român deține în mod ilegitim Palatul Cantacuzino. Doar vârsta și oboseala doamnei Cantacuzino de la Paris explică faptul că nu este revendicat Palatul Cantacuzino. Ar merita să-l ia înapoi, pentru că statul român nu respectă clauzele donației făcute de Maruca Cantacuzino. Iată cum avem grijă de Enescu! Cum mai avem nas să vorbim de Enescu, când ne batem joc de Muzeul Enescu?”
Un alt reper al culturii noastre este Constantin Brâncuși. Autoritățile române nu numai că nu-i conservă corespunzător operele, dar ajung chiar să pună în pericol lucrările marelui sculptor. În februarie 2014, monumentele care fac parte din ansamblul de la Târgu Jiu au fost spălate cu jet de apă sub presiune. La fel ca niște... covoare.
În februarie 2016, patimile creațiilor lui Brâncuși continuă: câteva cuie ruginite au răsărit în Poarta Sărutului.
Șerban Alexandrescu, publicitar: „Toți avem niște complexe de inferioritate pe care încercăm să le tratăm cu glorie străbună. Dar Brâncuși este un artist francez de origine română. Oricât de dur sună, ăsta-i adevărul. „Dar de unde și-a luat el seva?” Și-a luat de-aici seva. Dar unde-a înflorit și-a făcut fructe? Foarte tare la Paris! Același om, cu aceeași sevă luată de-aici, dacă rămânea aici, în mediul artistic bucureștean al acelor vremi, dacă mai făcea ce-a putut să facă la Paris, înconjurat de acel mediu artistic de-acolo?”
Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii: „Vorbim de Brâncuși și, spun unii, ar trebui să-i aducem înapoi osemintele. De ce să ducem rămășițele lui Brâncuși într-un sat unde casa lui este delabrată? Care este semnificația? Mai bine am avea grijă ca situl de la Târgu Jiu să fie clasabil pe lista UNESCO. Cu asta să începem.”
Șerban Alexandrescu, publicitar: „Mi se pare mai bine ca atelierul lui Brâncuși să fie lângă Centrul Pompidou, pentru că sunt atâția oameni, din toată lumea, care ajung acolo și pot ușor să-l vadă. E mult mai important decât „atelierul lui să fie aici, la Târgu Jiu”. Ca să vină mult mai puțini oameni, să-l vadă mult mai puțini, să ajungă mult mai greu acolo, eventual să n-aibă unde să stea sau să facă altceva, odată vizitat atelierul. „Bun, și-acuma?”.”
Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii: „Ne gargarisim cu Brâncuși, vrem să fie introdus - pe bună dreptate, am semnat și eu pentru asta - să fie introdus ansamblul de la Târgu Jiu pe lista monumentelor UNESCO. Numai că, dacă nu avem grijă de integritatea ansamblului, firește că nu va intra pe lista monumentelor UNESCO. Sunt cazuri în care un sit a fost declasat. Partea proastă e că noi facem totul pentru ca situl respectiv să nu fie clasabil. Și s-ar putea să ne trezim cu alte situri care să fie declasate. Pentru că alte situri UNESCO din România merită să fie declasate, pentru că nu avem grijă de ele. Sau pentru că am făcut niște intervenții proaste, la locul respectiv. Unele biserici fortificate din Transilvania, unde lucrările de restaurare n-au fost foarte bune. Sau Sighișoara. Centrul Sighișoarei este singurul ansamblu urban inclus pe lista UNESCO, or în ultimii ani s-au construit lucruri care n-ar fi trebuit să se construiască în cetate.”
Corina Șuteu, manager cultural, secretar de stat în Ministerul Culturii: „Cazuri din astea sunt, din păcate, în continuare, foarte multe: ansamblul de la Sarmisegetusa, atâtea valori patrimoniale, casele din București, pe care, unele dintre ele, având statut în litigiu, e o mare problemă să se reușească reabilitarea lor.”
Muzeul Național al Literaturii Române a rămas fără sediu: fostul proprietar al clădirii a recuperat-o în instanță. Tezaurul în valoare de 1 miliard de euro al muzeului zace, ambalat în cutii, într-un depozit improvizat în Casa Presei.
Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii: „E vorba de neglijența incredibilă a Primăriei Generale. Acest muzeu era în parohia Primăriei Bucureștiului, nu au plătit chiria, au neglijat total această chestiune și au creat situația gravă de la Muzeul Literaturii.”
Șerban Alexandrescu, publicitar: „Noi nu avem aderență la cultura noastră, nu avem oameni care s-o valorizeze destul, astfel încât să iasă în stradă când se închide un muzeu. Dacă-s doi oameni, nu-i bagă nimeni în seamă. Dacă-s 12, nu-i bagă nimeni în seamă. Dacă-s 2.000, cred că-ncepe să-i bage cineva în seamă. Problema e că nu s-au strâns acești 2.000 de eventuali fani ai Muzeului Literaturii.”
Theodor Palologu, fost ministru al Culturii: „Să avem grijă de Casa memorială Arghezi, iar un scandal inadmisibil, faptul că se încearcă dezmembrarea ansamblului de la Mărțișor, faptul că se plănuiește construirea unor blocuri înalte în imediata învecinare a casei lui Arghezi. Ne ocupăm cum trebuie de situl de la Mărțișor? Nu, categoric nu! Iar ce se profilează acolo e o catastrofă!”
Conform unui studiu realizat de Rețeaua Naționala a Muzeelor din România, peste 110 muzee din 77 de localităţi din România și-au pierdut sau sunt în pericol să îşi piardă sediile. Nu doar retrocedările și litigiile nesfârșite fac ca muzeele și casele memoriale din toată România să se afle în pragul colapsului. Modul învechit în care sunt promovate valorile culturale are drept efect un dezinteres generalizat.
Șerban Alexandrescu, publicitar: „Tot timpul m-au șocat casele memoriale! „Și-aici sunt târlicii marelui scriitor, aici e stiloul cu care a scris, aici sunt ochelarii cu care s-a uitat la pagini... și trei manuscrise... asta a fost, copii!”. Mi se pare prea puțin! Ar fi, poate, mai interesant să aibă un site foarte mișto respectivul scriitor, decât o căsuță memorială, unde se intră între 12:00 și 16:00, dar numai cu galoși în picioare, „Și mai repede!”, și cu lumina stinsă după tine.”
Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii: „Avem și tendința de a compensa neajunsurile noastre spunând „Uite ce grozavi suntem, cu cultura!” De acord, numai că, dacă avem o abordare prăfuită a culturii, nu asta va convinge pe cineva de ceva. ”
Corina Șuteu, manager cultural, secretar de stat în Ministerul Culturii: „Ce e cultură și cum o distribuim noi? Ce înseamnă astăzi să te uiți într-un telefon, să te uiți la un film, dar să asculți și muzică, în același timp să te duci la teatru, în același timp să te duci la operă? Toate lucrurile astea au transformat, oarecum, consumatorul tradițional în producător de cultură, distribuitorul tradițional l-au confruntat cu canalele de distribuție informale și, până la urmă, toate aceste granițe au început să se schimbe, să se mute.”
Celor care au în mâini pâinea și cuțitul nu le pasă de cultură. Pentru a-și justifica indolența, au invocat, cel mai adesea, faptul că vorbim despre un domeniu nerentabil. Nimic mai fals.
Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii: „Cultura nu toacă bani! Cultura, de fapt, produce foarte mult: peste 5% din PIB provine din industriile culturale, lumea nu știe asta. Industriile culturale aduc mult mai mult decât mineritul.”
I-am condamnat pe comuniști, dar le-am preluat metehnele. Ne lăudăm cu moștenirea culturală, dar nu-i purtăm de grijă. Bilanțul a 26 de ani de democrație este sumbru. Marile realizări din domeniul artistic au fost posibile nu datorită politicilor culturale, ci, mai degrabă, în ciuda lor.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
