DĂ-TE LA O CARTE. Monica Lovinescu, „Jurnal inedit (2001-2002)”. Radu Paraschivescu: „O artistocrată a cuvântului și a gândului”
„Impresionează felul în care scriitoarea se ține la curent cu toate aparițiile editoriale importante. În al doilea rând, impresionează felul în care Monica Lovinescu rezumă, în câteva cuvinte, opera, dar uneori și obiceiurile unui ziarist, scriitor, editor. De pildă, referindu-se la Mihai Pelin, scrie „Vitriolant. Nu se atinge o asemenea reptilă”. Impresionează, de asemenea, radarul pe care îl are Monica Lovinescu în a depista impostura și concesia vinovată. Nu în ultimul rând, lucrul care impresionează la Monica Lovinescu este înălțimea scriiturii. Ai în permanență impresia că parcurgi paginile unei aristocrate a cuvântului și a gândului, că te afli în apropierea unui om care îngăduie greșeala, dar nu trădarea, îngăduie slăbiciunea, dar nu delațiunea, îngăduie micile alunecări, dar nu marile vinovății.
Monica Lovinescu face și munca unui șef de cenaclu. Jurnalul este dovada unei permanente febrilități creatoare, dar și a unei disponibilități fără rezerve în slujba cauzelor bune. Personajele pe care le evocă – admirativ sau rece, cu tandrețe sau uneori în pragul oripilării – trăiesc fie în România, fie în Franța, Israel sau America. Rând pe rând, ele apar sub lupa de mare fidelitate a Monicăi Lovinescu și astfel noi, cititorii, privitorii, vedem cele mai fine riduri, cele mai fine cute de pe aceste chipuri, care sunt: Saul Bellow și Sandrine Lavastine, Horia Patapievici și Doina Jela, Andrei Pleșu și Paul Barbăneagră, Nicolae Manolescu și Gabriel Liiceanu ș.a.m.d. De fiecare dată, există o judecată față de care nu există apel, indiferent dacă Monica Lovinescu scrie cu empatie, cu duioșie sau cu o anume încărcătură reprobatoare, judecata este limpede și fără fisuri. În momentul în care vorbește despre Irina Nicolau, îți dai seama că o consideră un Om cu majusculă. Pe de altă parte, referindu-se la Dinu Giurăscu, e clar că-l consideră corijent la examenul de etică. Pe Cicerone Ionițoiu, acest „ neobosit arheolog al demnității ultragiate”, îl prețuiește. Față de Adrian Marino simte un amestec greu de dezamăgire și tristețe.
Monica Lovinescu a avut o oarecare mefiență față de publicarea acestui volum. De ce? În aceste ultime pagini scrise în viață, în perioada 2001-2002 (Monica Lovinescu a murit pe 20 aprilie 2008), există destule trimiteri la mici neplăceri medicale, neajunsuri, boli, șubrezenii - și referitoare la ea, și referitoare la Virgil Ierunca. Or, Monica Lovinescu n-a vrut să lase cititorului nimic care să semene a buletin de analiză.
Din lectura Jurnalului inedit ai, o dată în plus, certitudinea că Monica Lovinescu este și împrăștie o lumină bună și sigură, că este un om exemplar, că este o conștiință, că este un reper”.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
