Istoria operelor de artă confiscate, risipite și distruse în vremea regimului comunist
România "Coroanei de Oţel" nu avea un Muzeu Naţional de Artă la Bucureşti. Avea în schimb multe muzee deschise de particulari iubitori de artă, marile oraşe aveau propria pinacotecă, iar colecţionarii erau interesaţi să-şi vadă tablourile în expoziţii temporare accesibile tuturor. Regimul comunist a distrus această reţea a bunăstării şi cunoaşterii. Naţionalizarea, apoi centralizarea excesivă a modificat cuprinsul colecţiilor publice. Opere valoroase din toată ţara au ajuns la Bucureşti, în pofida dorinţei donatorilor şi a vechilor acte de proprietate. Colecţii particulare remarcabile au fost distruse de condamnările la închisoare însoţite de "confiscarea averii".
Krikor Zambaccian | Un muzeu pentru o colecţie
Unul dintre cele mai cunoscute muzee de artă din Bucureşti este Muzeul Zambaccian, aflat acum în subordinea Muzeului Naţional de Artă. Clădirea, construită de criticul de artă şi colecţionarul Krikor Zambaccian, a fost ridicată special ca să îi adăpostească colecţia, a dat şi numele străzii, aflate într-un cartier select al Bucureştiului.
Țara "Coroanei de Oțel" | Arta, un hobby posibil
Născut într-o familie înstărită de negustori de la Constanţa, Krikor Zambaccian a început să colecţioneze de timpuriu artă. Tânărul Zambaccian a plecat apoi în Belgia ca să studieze la Institutul Superior de Comerţ de la Anvers. Părinţii îl orientau spre o strălucită carieră în business. Fără să-şi neglijeje neapărat afacerile, Krikor Zambaccian a devenit, în schimb, critic de artă.
Robert Velescu, profesor de istoria artei: „Adevărata viaţă artistică era favorizată de interesul colecţionarilor. Aceşti oameni erau îndeajuns de avuţi ca să nu privească fenomenul artistic ca pe o investiţie. Ei doreau să fie înconjuraţi de obiecte frumoase. Şi fiind avuţi ei puteau să-şi sprijine din plin pe artişti.”
Apăreau diverse grupări ale artiştilor. Una dintre cele mai importante - Tinerimea artistică - era patronată de viitoarea regină Maria.
1917 | Se înfiinţează Societatea "Arta Română"
Inclusiv în timpul primului război mondial, iniţiativele pictorilor au creat alianţe durabile. După ce dificultăţile războiului au încetat, piaţa de artă şi-a reintrat în drepturi cu o şi mai mare efervescenţă:
Carmen Tanasoiu, expert în istoria artei, MNAR: „În timpul războiului, la Iaşi , în 1917 grupul de artişti care erau inrolaţi în armată , printre aceştia Theodorescu Sion, Camil Ressu, pe care Zambaccian îi cunoaşte, fiind şi el la rândul lui înrolat tot la vremea aceea, înfiinţau grupul Arta Română, în 1917, dar care va continua, evident.”
1942 | Colecţia Zambaccian, deschisă publicului
Din aceste prietenii şi alte achiziţii de mare valoare se va naşte în 1942 Muzeul Zambaccian. Colecţia adăposteşte inclusiv picturi aparţinând curentului de la Balcic. Lumina care i-a fascinat pe impresioniştii francezi la sfârşit de secol 19 a fost descoperită de români ceva mai târziu, în atmosfera mediteraneană de la Balcic.
Muzeul Zambaccian | De la N. Grigorescu la I. Iser
Carmen Tanasoiu, expert în istoria artei, MNAR: „Îi fascina pe toţi desigur în contextul impresionismului. La noi impresionismul este puţin decalat pentru motive care pot fi explicate desigur, dar acesta este contextul . Contextul care îi interesează de fapt pe artiştii europeni în general în privinţa impresionismului şi a tuturor cercetărilor care se fac, ei le fac prin arta pe care o crează, prin lucrările lor asupra luminii, asupra raporului dintre culori, iar Balcicul care oferă, natural vorbind şi regina când şi-a construit palatul său a folosit această scenografie naturală, care la Balcic este extrem de ofertantă.”
Colecţia lui Krikor Zambaccian cuprinde lucrări de Nicolae Dărăescu, Iosif Iser, Samuel Mutzner, Nicolae Tonitza, o serie de sculpturi ale lui Oscar Han. Nu lipsesc primii mari pictori români - Nicolae Grigorescu sau Ion Andreescu.
Odată cu intrarea în România a trupelor sovietice, colecţia lui Krikor Zambaccian era în pericol de a fi confiscată şi risipită. Dictatura proletară ignora faptul că temerea cea mai mare a unui colecţionar este că, după moartea sa, povestea spusă de lucrările adunate cu răbdare ani de-a rândul, se va împărţi în 4 zări. Ca şi în marile muzee de artă ale lumii, şi în oraşele româneşti începea să prindă contur obiceiul de a dona statului colecţii întregi.
1910 | Anastase Simu ridică un muzeu pe bulevardul Magheru
Unul dintre exemple a fost boierul brăilean Anastase Simu. Avea studii liceale la Viena, licenţa în Drept la Paris şi doctorat în Ştiinţe Politice şi Administrative la Berlin, a lucrat un timp în diplomaţie, apoi a devenit senator. Om foarte bogat, în 1910, a construit şi a inaugurat pe cheltuială proprie un muzeu de artă pe care în 1927 l-a donat statului român:
1927 | Anastase Simu donează muzeul cu 1.200 de lucrări
Muzeul Simu se afla pe bulevardul Magheru, vis-a-vis de cinema Patria, la doi paşi de Palatul Regal, de Ateneu şi de celebra cafenea Corso. Colecţia Simu număra peste 1200 de lucrări, multe cu nume celebre: Renoir, Corbet, Pissaro sau Delacroix. Boierul Anastase Simu a donat şi lucrări româneşti de la clasicii Grigorescu şi Aman la nume mai noi precum Gheorghe Petraşcu sau Camil Ressu. În 1960, Muzeul Simu a fost demolat. Era anul în care au apărut Sala Palatului şi blocurile comuniste din jur. Regimul nu agrea o clădire neoclasică, construită în cheie masonică pe unul din marile bulevarde din Bucureşti. În locul muzeului a apărut un bloc, cunoscut printre bucureşteni drept blocul "Eva", unde "Eva" era un magazin de îmbrăcăminte pentru femei.
1947 | Krikor Zambaccian, obligat sa doneze muzeul
În 1942, când şi-a deschis publicului propriul muzeu, Krikor Zambbaccian se gândea, ca şi Anastase Simu, că memoria sa va fi onorată de statul român, beneficiar al unei atât de generoase donaţii. Dar în 1947, când criticul de artă va semna actul de donaţie, momentul nu era unul fericit. Donaţia nu mai era o alegere, era singura soluţie ca expoziţia să fie păstrată intactă. Exista riscul să fie confiscată. Cele mai multe condamnări politice erau însoţite de "confiscarea averii" - de la case, mobilier, tablouri până la veselă şi îmbrăcăminte.
Inclusiv mai vechile generaţii de mari donatori de artă au fost afectate.
Alexandru Istrate, istoric, Iaşi: „Costache Negri prin testament a făcut o donaţie impresionantă pentru pinacoteca din Iaşi, a lăsat picturi celebre, Velasquez, picturi flamande, le-a dăruit la un preţ care nu acoperea niciun sfert din valoarea lor. Avem corespondenţa cu Titu Maiorescu când el spunea: vreau să vă ofer această colecţie, spuneţi-mi o sumă de bani. Şi Titu Maiorescu şi-a făcut curaj şI a spus: vă putem oferi atât. Şi el a a spus: nu vreau, daţi-mi doar jumătate, dar vă pun o condiţie, această colecţie să rămână la Iaşi în veci. 36.11 Inutil să vă Spun că ea acum este la Muzeul Naţional de Artă Al României, la Bucureşti.”
Arta adevărată în comunism | Drama cu variațiuni
Istoria operelor de artă - confiscate, risipite, distruse în vremea regimului comunist - spune poate mai clar decât orice povestea tragediilor umane provocate de dictatură. Această poveste nu s-a terminat. Colecţionarii de astăzi nu au nici încredere, nici curaj să-şi expună colecţiile. Publicul amator de artă este restrâns. Educaţia plastică în şcolile obişnuite aproape că nu există. Arta de a privi clipele adunate în culorile unui tablou presupune o societate mai puţin traumatizată.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
