La zece zile de la anunţul divorţului, Angelina Jolie şi Brad Pitt au ajuns la un acord provizoriu în privinţa celor şase copii, anunţă presa americană.
Potrivit site-ului specializat TMZ, copiii vor rămâne în grija Angelinei, iar Brad va putea să-i viziteze insa doar sub supravegherea unui psiholog, care va decide apoi cum trebuie procedat mai departe. Actorul a fost de acord să se supună unor teste de depistare a consumului de alcool şi droguri.
Acest acord este însă valabil doar până pe 20 octombrie şi nu stabileşte custodia definitivă a copiilor. Angelina Jolie, care îşi acuză fostul soţ de comportament agresiv faţă de copii, vrea custodia unică.
Pe de altă parte, presa scrie că Angelina Jolie a făcut apel la o specialistă în gestionarea crizelor care a inspirat serialul „Scandal”.