Terapie Intensivă la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iaşi: Doar şase aparate de respiraţie artificială pentru 30 de pacienţi

Data publicării:
masca

 

La Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iaşi există doar şase aparate de ventilaţie, prea puţine pentru cei 30 de pacienţi care se află la Terapie Intensivă.

Din cauza numărului mic de aparate menite să îi ajute pe copii să respire, medicii de la Spitalul „Sfânta Maria” sunt nevoiţi să facă ventilaţie la balon, adică manual. Au existat inclusiv situaţii în care medicii au adus aparate din blocul operator pentru a suplini lipsa celor din secţia de Terapie Intensivă.

Zilnic, medicii de aici au în grijă 30 de pacienţi, majoritatea în stare gravă. Fiecare dintre aceştia are nevoie de cate un aparat de ventilaţie pentru a putea respira iar, în medie, trei copii rămân la Reanimare pentru o perioadă mai lungă de timp.

Conducerea unităţii medicale a declarat că intenţionează să achiziţioneze necesarul de aparate prin atragerea de fonduri de la Ministerul Sănătăţii.

Aceeaşi problemă este semnalată şi la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. La secţia de Terapie Intensivă, cu 30 de paturi, există numai zece aparate de ventilaţie. Totuşi, medicii de aici spun că nu întotdeauna sunt ocupate toate paturile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri