România este pe primul loc în Europa privind creşterea procedurilor de transplant

Data publicării:
medici operatie transplant digi-3

“România deţine prima poziţie în Europa în ceea ce priveşte creşterea procentului de transplant, atât ca proceduri de transplant efectuate, cât şi ca număr de donatori. Menţinem aceeaşi linie ca anul trecut, şi ne dorim să revitalizăm activitatea de transplant de cord, precum şi să realizăm în 2015 primul transplant pulmonar în România”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Ministerul Sănătăţii susţine dezvoltarea acestei activităţi, prin deblocarea de posturi în cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant, realizată în 2014, asigurarea finanţării prin Programul Naţional de Transplant, precum şi prin acreditarea unor noi centre care să efectueze astfel de proceduri.

De asemenea, pentru prima oară, coordonatorii de transplant şi anesteziştii implicaţi în identificarea donatorilor sunt remuneraţi pentru activitatea lor. Totodată, România a transpusă Directiva Europeană 2012/25, ceea ce va permite ca începând cu anul 2015 să aderăm la o platformă europeană care să ne permită identificarea mai rapidă a unor donatori pentru marile urgenţe din transplant.

În 2014 au fost acreditate 39 spitale capabile să identifice şi să declare donatori în moarte cerebrală (dintre care 33 sunt centre noi), două centre pentru transplant hepatic (Fundeni şi Sf. Maria), patru centre pentru transplant renal (Fundeni, Cluj, Iaşi, Braşov) şi trei centre pentru transplant de cord (Târgu Mureş, Floreasca şi Institutul C.C. Iliescu).

Aceste activităţi au permis salvarea vieţii unui număr important de pacienţi care necesitau transplanturi de organe, reducând listele de aşteptare, mărind longevitatea după transplant şi îmbunătăţind calitatea vieţii pacienţilor transplantaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Blocaj la Casa de Pensii. Sistemul informatic nu funcționează. Ce pensii nu vor crește?
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...